Zece actori care au suferit accidentări reale în timpul filmărilor
3083
În spatele camerelor de filmat, se pot întâmpla și diverse accidentări. Chiar și cei mai buni actori, care sunt obișnuiți cu diferite cascadorii impresionante, dar și riscante în același timp, pot întâmpina astfel de incidente. Unii dintre aceștia au reușit să se adapteze situației pe care au experimentat-o cu foarte mare credibilitate, iar accidentările reale pe care le-au suferit au ajuns să fie văzute și pe marile ecrane.
1. Leonardo DiCaprio
Leonardo DiCaprio l-a jucat pe Calvin Candie în filmul Django Unchained regizat de Quentin Tarantino. În timp ce filma, actorul a dat cu mâna într-o masă atât de tare și a spart un pahar de sticlă. S-a rănit destul de tare și i-a sângerat mâna. Pe marile ecrane s-a văzut cum a curs sânge real, iar DiCaprio s-a folosit de acest incident pentru ca interpretarea personajului său să fie autentică.
2. Channing Tatum
Channing Tatum l-a interpretat pe luptătorul de wresling Mark Schultz în pelicula Foxcatcher. În cadrul filmărilor actorul s-a accidentat de mai multe ori. În timpul unui antrenament și-a rupt mâna, iar la un moment dat a spart recuzita, mai exact o oglindă, după ce o lovește de trei ori cu capul. Respectiva scenă a fost intensă, iar tăietura pe care a avut-o a fost cât se poate de reală. Actorul a fost atât de prins în acel moment, încât nu și-a dat seama că atunci când a dat oglinda jos, se făcuse o gaură în perete.
3. Sean Bean
În timpul filmărilor peliculei Patriot Games, Sean Bean a suferit o accidentare într-o confruntare pe care personajul său a avut-o cu cea a personajului jucat de Harrison Ford pe o barcă. Scenariul cerea ca Jack Ryan, jucat de Ford, să îl lovească cu un cârlig pe Sean Miller, jucat de Bean. Ford a făcut acest lucru din greșeală, însă Bean s-a ales cu o cicatrice vizibilă, dar și cu o poveste de pe platourile de filmare pe care nu o poate uita atât de ușor.
4. Steve Carell
Una dintre scenele care a rămas în mintea multora atunci când se gândesc la filmul The 40-Year-Old Virgin este cea în care Andy, personajul jucat de Steve Carell, este epilat pe piept. Deși am putea crede că s-au folosit efecte speciale, ei bine, acea secvență a fost reală. De asemenea, reale au fost și țipetele actorului după ce părul a fost rapid smuls.
5. Viggo Mortensen
În timp ce filma pentru The Lord of the Rings: The Two Towers, Viggo Mortensen, care îl interpretează pe Aragorn, a lovit cu piciorul o cască. Nu se aștepta ca acea lovitură să fie atât de puternică, iar actorul și-a rupt două degete de la picioare.
6. Harrison Ford
Rolul doctorului Richard Kimble din thriller-ul plin de acțiune The Fugitive rămâne unul dintre cele mai bune personaje jucate de Harrison Ford. Personajul interpretat de actor este văzut șchiopătând pentru că s-a accidentat filmând câteva scene în pădure. Acea accidentare i-ar fi afectat și unele ligamente la piciorul stâng, iar Ford a refuzat să se opereze până când filmările nu s-au încheiat.
7. Diane Kruger
Scena violentă din filmul Inglorious Basterds în care Bridget von Hammersmark, jucată de Diane Kruger, a fost strânsă de gât cu brutalitate de către regizorul peliculei, Quentin Tarantino, a creat dezbateri în contextul mișcării #MeToo. Acea scenă a fost reală, iar Tarantino a precizat la câțiva ani de când filmul a fost lansat că actrița a fost de acord cu acest lucru. Despre scena aceea, Kruger a povestit în 2009 faptul că: „Acelea sunt mâinile lui Quentin. E foarte ciudat să fii strangulat de regizor. Dar Quentin a susţinut că Critoph Waltz nu o va face cum trebuie, ori va fi prea puţin, ori prea mult.” În 2018, Kruger spunea că nu a fost forțată să facă un lucru cu care nu se simțea confortabil.
8. Jackie Chan
Fără îndoială, Jackie Chan se numără printre actorii faimoși pentru filmele de acțiune în care a jucat. Starul își face în mod frecvent singur cascadoriile ajunse memorabile. Una dintre cele mai cunoscute, impresionante, dar și dureroase a avut loc în 1985 în Police Story. Într-o secvență din peliculă, actorul face o săritură incredibilă de pe un stâlp plin de becuri care explodează. În urma acestei cascadorii, actorul a suferit arsuri de gradul 3.
9. Tom Cruise
Nu ar trebui să ne surprindă faptul că Tom Cruise reușește să facă unele dintre cele mai spectaculoase cascadorii. În pelicula Mission: Impossible – Fallout, actorul face o săritură incredibilă de pe acoperișul unei clădiri, iar la un moment dat s-a lovit de un zid. După această săritură, și-a rupt glezna, iar filmările au fost întrerupte până când actorul s-a recuperat.
10. Sylvester Stallone
Sylvester Stallone este celebru pentru peliculele de acțiune în care l-am putut urmări, astfel că nu este străin de cascadorii. În filmul First Blood din 1982, actorul a făcut singur o cascadorie, însă și-a rupt o coastă din această cauză.
09.06.2026
20:40
348
Miercuri, 10 iunie 2026: timp mai cald și cer în mare parte senin în Republica Moldova
09.06.2026
19:10
360
Școala din Bălțata, model de eficiență energetică: încălzire cu pelete, confort sporit și facturi de patru ori mai mici
445
Vicepremierul pentru reintegrare, Valeriu Chiveri, discută la Chișinău cu senatori francezi despre reintegrare, securitate regională și sprijinul Parisului pentru parcursul european al Republicii Moldova
09.06.2026
17:51
422
EcoVoucher impulsionează reciclarea: peste 300 de tone de frigidere și mașini de spălat vechi, colectate în Moldova
09.06.2026
16:50
472
Ministerul Energiei testează prin exercițiu „Table Top” reacția instituțiilor în crize de aprovizionare cu gaze naturale
09.06.2026
11:01
576
Chișinăul devine centru regional pentru sportul de masă: training internațional ACT RISE unește specialiști din Moldova, România și Ucraina
09.06.2026
08:50
720
MAIA își prezintă în Consiliul Economic planul de integrare europeană a agriculturii și sistemele digitale pentru gestionarea plăților către fermieri
09.06.2026
08:00
666
Horoscopul zilei 09.06.2026
08.06.2026
23:10
838
Alibaba, Baidu, BYD și Unitree, trecute de Pentagon pe lista companiilor care sprijină armata chineză
08.06.2026
20:57
766
Vreme plăcută și stabilă în Republica Moldova, marți, 09.06.2026
09.06.2026
20:40
332
Miercuri, 10 iunie 2026: timp mai cald și cer în mare parte senin în Republica Moldova
09.06.2026
19:10
347
Școala din Bălțata, model de eficiență energetică: încălzire cu pelete, confort sporit și facturi de patru ori mai mici
431
Vicepremierul pentru reintegrare, Valeriu Chiveri, discută la Chișinău cu senatori francezi despre reintegrare, securitate regională și sprijinul Parisului pentru parcursul european al Republicii Moldova
09.06.2026
17:51
408
EcoVoucher impulsionează reciclarea: peste 300 de tone de frigidere și mașini de spălat vechi, colectate în Moldova
09.06.2026
16:50
458
Ministerul Energiei testează prin exercițiu „Table Top” reacția instituțiilor în crize de aprovizionare cu gaze naturale
09.06.2026
11:01
567
Chișinăul devine centru regional pentru sportul de masă: training internațional ACT RISE unește specialiști din Moldova, România și Ucraina
09.06.2026
08:50
710
MAIA își prezintă în Consiliul Economic planul de integrare europeană a agriculturii și sistemele digitale pentru gestionarea plăților către fermieri
09.06.2026
08:00
658
Horoscopul zilei 09.06.2026
08.06.2026
23:10
830
Alibaba, Baidu, BYD și Unitree, trecute de Pentagon pe lista companiilor care sprijină armata chineză
08.06.2026
20:57
759
Vreme plăcută și stabilă în Republica Moldova, marți, 09.06.2026
912
Platforma „Clusters Meet Clusters” lansează cooperarea națională a celor 21 de clustere economice din Republica Moldova
08.06.2026
15:33
1060
Profesorii de română din școlile minorităților naționale, trimiși la perfecționare în centre universitare din România
08.06.2026
15:09
903
Bătălie pentru robotaxiuri la Londra: Uber mizează pe Wayve, în timp ce Waymo își extinde testele autonome în capitala britanică
08.06.2026
13:38
1036
Eugeniu Osmochescu promovează la Riga investițiile și integrarea europeană a Republicii Moldova la reuniunea anuală a BERD
961
Poliția Națională și Ambasada României își reafirmă parteneriatul la finalul mandatului atașatului de afaceri interne
08.06.2026
10:28
967
Polițiști cu experiență în misiuni internaționale, dialog deschis despre participarea echilibrată a femeilor și bărbaților în operațiuni de pace
08.06.2026
10:06
940
Vinificatorii moldoveni, palmares impresionant la VINARIUM 2026: 80 de medalii pentru Vinul Moldovei
08.06.2026
09:36
995
Ministra Agriculturii Ludmila Catlabuga discută la Istanbul extinderea cooperării agroalimentare dintre Moldova și Turcia
08.06.2026
09:34
1041
Ludmila Catlabuga, la Zero Waste Forum de la Istanbul: infrastructura post-recoltare, prioritate pentru agricultura Moldovei
08.06.2026
08:45
788
Horoscopul zilei 08.06.2026
08.06.2026
06:57
1459
Alertă în Orhei: Un aparat de zbor necunoscut, cel mai probabil o dronă, a EXPLODAT lângă satul Lopatna
1171
Cardiologul Ștefan Busnatu, pe lista lui Tomac pentru Ministerul Sănătății: prevenție, digitalizare și inovare pentru un sistem medical modern
07.06.2026
18:49
1253
Vremea în Republica Moldova între 8 și 14 iunie: început de vară cu soare, nori și averse de scurtă durată
07.06.2026
08:33
1157
Horoscopul zilei 07.06.2026
06.06.2026
20:38
1430
Duminică, 7 iunie 2026: răcire ușoară și ploi frecvente în Republica Moldova
06.06.2026
08:02
1565
Horoscopul zilei 06.06.2026
Miercuri, 10 iunie 2026: timp mai cald și cer în mare parte senin în Republica Moldova
Școala din Bălțata, model de eficiență energetică: încălzire cu pelete, confort sporit și facturi de patru ori mai mici
EcoVoucher impulsionează reciclarea: peste 300 de tone de frigidere și mașini de spălat vechi, colectate în Moldova
1 MDL
1 EUR
20.07
1 USD
17.35
1 RON
3.83
1 RUB
0.24
1 UAH
0.39

Inapoi














