VIDEO // Un fals grosolan este prezentat drept Icoana FĂCĂTOARE DE MINUNI a Maicii Domnului. Preoţii închiriază icoana şi storc donaţii considerabile de la enoriaşi. Vezi cum încearcă un preot să-i convingă pe jurnalişti că mirul TOCMAI S-A EVAPORAT
2719
O icoană „făcătoare de minuni” care fost expusă în mai multe biserici din România şi a adus donaţii considerabile în cutia milei este un fals grosolan. După ce presa a dezvăluit că „Maica Domnului care lăcrimează” e doar o copie a unei icoane aflate în Ucraina, reprezentanţii Arhiepiscopiei Tomisului i-a liniştit pe enoriaşi: „Dumnezeu lucrează prin ORICE icoană sfinţită”, informează gandul.info.
În primele zile ale anului, pe pagina de Facebook a Parohiei Lazu din judeţul Constanţa, era anunţat un eveniment deosebit: pe 5 ianuarie, urma să fie adusă în biserică Icoana Maicii Domnului din Ucraina facatoare de minuni „Odighitria Baitalskaia”, cu ajutorul căreia au fost rezolvate probleme cotidiene sau duhovniceşti. ”Au fost înregistrate cazuri de tămăduiri de boli canceroase, îmbunătăţirea vederii, naştere de prunci în familiile ce nu aveau demult copii,” enumerau reprezentanţii parohiei câteva din minunile săvârşite de vestita icoană.
Pe 7 ianuarie 2019, pe pagina aceeaşi pagină se anunţa că icoana ”şi-a făcut datoria”!
„În această seară 07-01-2019, Icoana Maicii Domnului a început să lăcrimeze în Biserica din parohia noastră. Slavă să-i aducem Maicii Noastre. Icoana o să mai stea la noi în Parohie până joi 10.01.2019 ora 20:00.”
„Mirul s-a văzut în zona aceasta, a ochilor. Iar după aceea a început să izvorască şi în zona aceasta, deci, pe interior”, a declarat George Piţigoi, preotul parohiei Lazu.
Curioşi, jurnaliştii constănţeni au dat fuga la biserica din Lazu să vadă minunea, dar au fost dezamăgiţi: nici urmă de mir!
„A izvorât mir din icoană, şi aseară şi azi dimineaţă,” a încercat să-i convingă preotul. ” Puteţi să mirosiţi mireasma mirului, doar pe partea cu Mântuitorul. Mir a curs foarte mult aseară, dar el se usucă foarte repede. Puţin se mai vede, ce s-a prelins azi dimineaţă, aici undeva, nu îmi dau seama. Aici se mai vede o brobonică, dar era plin. El se usucă foarte repede. Rămâne în schimb mireasma”.
Mai puţin „duşi la biserică”, jurnaliştii au aflat că totul este o escrocherie prin care se profită de naivitatea credincioşilor.
„Am reuşit să găsim în mediul online nu mai puţin de ŞASE copii ale acestei icoane, diferite între ele, prezentate în diverse locuri drept originale”, precizează dezvăluiri.ro.
De pe urma icoanei, preoţii au primit donaţii de mii de euro, iar Eugen Tănăsescu, purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Tomisului, declară că şi o replică a icoanei originale poate face minuni.
Faptul că icoana este o copie a fost confirmat de un preot din Ucraina, care are grijă de original. Copia ar fi produs 2.000-3.000 de euro pe zi, bani depuşi de credincioşi în cutia milei.
Eugen Tănăsescu, purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Tomisului, ţine să-i liniştească pe enoriaşi: ”Nu întotdeauna autorităţile bisericeşti menţionează faptul că o icoană poate fi o copie, adică o realizare aproape identică a altei icoane. Credincioşii nu au de ce să se gândească că sunt înşelaţi pentru că, în realitate, puterea lui Dumnezeu lucrează prin orice icoană sfinţită”.
foto: Facebook / dezvăluiri.ro
20.12.2025
11:47
32
Ucraina lovește din nou: atac cu drone asupra platformei petroliere rusești din Marea Caspică și a unei nave de patrulare
20.12.2025
08:36
323
Horoscopul zilei 20.12.2025
20.12.2025
06:48
444
Statele Unite lansează o ofensivă intensă împotriva Statului Islamic în Siria, după moartea a trei cetățeni americani
19.12.2025
23:26
536
Ucraina și SUA intensifică negocierile pentru pace, dar problemele teritoriale rămân nerezolvate
19.12.2025
20:34
802
Vremea se răcește brusc pe 20 decembrie 2025
19.12.2025
19:56
592
Ministerul Educației inovează educația timpurie cu noul Cadrul de Referință până în 2025 în Republica Moldova
19.12.2025
19:18
629
Pomul de Crăciun inaugurat la Președinție de Maia Sandu și copiii angajaților: programul vizitelor
19.12.2025
18:49
575
Investițiile impulsionează relansarea economică a Republicii Moldova în 2025
19.12.2025
18:42
656
Putin susține că Ucraina și aliații săi trebuie să ia inițiativa pentru pace; Avertizează asupra consecințelor dacă Rusia nu este respectată în negocieri.
19.12.2025
17:21
952
Tensiuni la Varșovia: Polonia își exprimă nemulțumirea față de Ucraina, Zelenski răspunde cu avertisment despre Rusia
19.12.2025
16:41
675
Ministerul Educației distribuie 23 de microbuze școlare pentru acces îmbunătățit la educație în diverse raioane
19.12.2025
16:34
557
Cod Galben de Ceață: 19.12.2025 - 20.12.2025
20.12.2025
08:36
300
Horoscopul zilei 20.12.2025
20.12.2025
06:48
422
Statele Unite lansează o ofensivă intensă împotriva Statului Islamic în Siria, după moartea a trei cetățeni americani
19.12.2025
23:26
518
Ucraina și SUA intensifică negocierile pentru pace, dar problemele teritoriale rămân nerezolvate
19.12.2025
20:34
786
Vremea se răcește brusc pe 20 decembrie 2025
19.12.2025
19:56
575
Ministerul Educației inovează educația timpurie cu noul Cadrul de Referință până în 2025 în Republica Moldova
19.12.2025
19:18
614
Pomul de Crăciun inaugurat la Președinție de Maia Sandu și copiii angajaților: programul vizitelor
19.12.2025
18:49
564
Investițiile impulsionează relansarea economică a Republicii Moldova în 2025
19.12.2025
18:42
643
Putin susține că Ucraina și aliații săi trebuie să ia inițiativa pentru pace; Avertizează asupra consecințelor dacă Rusia nu este respectată în negocieri.
19.12.2025
17:21
940
Tensiuni la Varșovia: Polonia își exprimă nemulțumirea față de Ucraina, Zelenski răspunde cu avertisment despre Rusia
19.12.2025
16:41
660
Ministerul Educației distribuie 23 de microbuze școlare pentru acces îmbunătățit la educație în diverse raioane
19.12.2025
16:34
546
Cod Galben de Ceață: 19.12.2025 - 20.12.2025
19.12.2025
16:25
611
Producția de lapte din Moldova în creștere semnificativă în prima jumătate a anului 2025
19.12.2025
16:04
774
Un petrolier al "flotei fantomă" ruse, lovit de drone ucrainene în Marea Mediterană, într-o operațiune specială uimitoare a SBU
19.12.2025
14:55
690
BERD investește 150 de milioane de euro în modernizarea drumurilor din Moldova, facilitând legătura cu Uniunea Europeană
19.12.2025
14:06
634
România devine primul membru asociat al Comitetului de Asistență pentru Dezvoltare al OCDE, marcând o evoluție semnificativă în oferirea de sprijin internațional
19.12.2025
13:58
669
Maia Sandu și Președinta BERD, Odile Renaud-Basso, discuții esențiale despre viitorul economic al Republicii Moldova și integrarea europeană
19.12.2025
13:55
653
Vești BUNE pentru șeferii din R. Moldova: Motorina coboară sub pragul de 19 lei/litru, iar benzina tot mai aproape de un nou MINIM în ultimii trei ani
19.12.2025
13:51
827
Putin anunță dorința de a încheia pașnic conflictul din Ucraina, dar acuză Kievul de lipsa deschiderii la dialog
19.12.2025
13:22
743
Kremlinul consideră decizia UE de a nu folosi activele ruseşti pentru Ucraina drept un triumf al rațiunii
19.12.2025
12:37
643
Macron pregătit să reia dialogul cu Putin: Nevoia unei discuții directe pentru soluționarea conflictului în Ucraina
19.12.2025
12:15
666
PERFORMANȚĂ // Vlad Musteață, distins cu titlul de Business CHAMPION la gala Business Review
19.12.2025
12:03
624
Educatori din grădinițe adoptă inovația digitală cu roboțeii KUBO pentru dezvoltarea abilităților copiilor
19.12.2025
11:42
663
Sentință de 4 ani pentru un bărbat implicat în finanțarea ilegală a Partidului Politic „Șansa” și confiscarea a peste 1,4 milioane de lei de către stat
19.12.2025
11:00
662
Escrocherie prin schema „ruda implicată în accident”: patru membri de grup criminal, condamnați la ani grei de închisoare în Ialoveni și Hîncești
19.12.2025
10:01
719
Lansarea oficială a Pieței Intrazilnice de energie electrică în Moldova: Un pas strategic spre o economie verde
Horoscopul zilei 20.12.2025
Statele Unite lansează o ofensivă intensă împotriva Statului Islamic în Siria, după moartea a trei cetățeni americani
Ucraina și SUA intensifică negocierile pentru pace, dar problemele teritoriale rămân nerezolvate
Vremea se răcește brusc pe 20 decembrie 2025
1 MDL
1 EUR
19.80
1 USD
16.89
1 RON
3.89
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40


Inapoi














