VIDEO // Un cetățean al R. Moldova, RĂNIT în timp ce lupta de partea separatiștilor în Ucraina
1873
Un cetățean al R. Moldova a fost reținut recent de ofițerii Serviciului de Informații și Securitate, în comun cu polițiștii și procurorii, fiind cercetat penal pentru că a luptat în calitate de mercenar de partea entităţilor separatist-extremiste din Ucraina.
Bărbatul în vârstă de 32 de ani, originar din stânga Nistrului, a luptat de partea unei formaţiuni militarizate din or. Doneţk.
Acesta şi-a recunoscut vinovăţia și le-a povestit oamenilor legii din R. Moldova cum a ajuns să împuște în Donețk.
Potrivit lui, acesta a mers în Rostov pe Don unde a fost format un grup de 30 de persoane care a fost transportat cu autobuzul până la Donețk.
Acolo a fost supus unui interogatoriu, fiind întrebat dacă și-a satisfăcut serviciul militar, ce profesie are etc. Ulterior, mercenarii au fost selectați de capii formațiunilor militare și au fost duși să împuște de probă două zile.
La scurt timp după ce a fost implicat în război, tânărul a fost rănit și mai multe luni a umblat cu baston. Pe 2 ianuarie 2015, acesta a părăsit Donbasul.
Anterior, presa din Ucraina a scris că un mercenar care luptă de partea separatiștilor în Ucraina ajunge să primească pe lună de la 1 600 la 2 400 de dolari.
Dacă va fi găsit vinovat, mercenarul riscă să facă închisoare de la 3 la 7 ani.
24.03.2025
12:32
05.09.2020
17:44
18.08.2020
11:57
27.07.2020
17:00
10.07.2020
13:51
10.07.2020
08:30
01.07.2020
12:13
24.06.2020
11:46
23.06.2020
17:30
19.06.2020
16:36
06.09.2026
19:11
06.09.2026
16:14
06.09.2026
15:54
06.09.2026
15:05
06.09.2026
13:47
06.09.2026
12:48
06.09.2026
12:34
06.09.2026
10:52
06.09.2026
10:34
06.09.2026
09:46
06.09.2026
07:13
06.09.2026
06:30
06.09.2026
04:44
06.09.2026
00:08
06.09.2026
00:05
05.09.2026
23:40
05.09.2026
23:23
05.09.2026
23:05
05.09.2026
23:03
05.09.2026
22:24
05.09.2026
22:15
05.09.2026
21:25
05.09.2026
20:57
05.09.2026
19:56
05.09.2026
19:46
ALARMANT // Statul nu știe exact câte companii deține: Parlamentul a prelungit ancheta în regim de urgență: „323 de întreprinderi sunt fără IDNO, iar salariile s-au majorat, în unele instituții, cu 80% fără nicio explicație!”
Cum arată topul celor mai întinse țări din lume după suprafața de uscat și unde se plasează Moldova în context global
Creștinismul, religia majoritară în 123 de țări: Moldova, printre statele cu cea mai mare pondere de credincioși la nivel mondial
Horoscopul zilei 30.08.2026
Kremlinul pune condiții drastice pentru summitul Trump - Putin - Zelenski, după vizita secretă a șefului CIA la Moscova


















