VIDEO Au scos un egal cu Țara Galilor, dar și-au diminuat șansele de a spera la EURO-2015
1385
Naționala Under 21 a terminat la egalitate, scor 0-0, partida cu Țara Galilor și și-a diminuat șansele de a spera să ajungă la Campionatului European din 2015.
Elevii lui Alexandru Curtianu își doreau revanșa în fața galezilor, care au învins cu 1-0 pe teren propriu, dar au fost aproape să piardă și partida de pe teren propriu. Fotbaliștii din Țara Galilor au dominat partida la capitolul ocazii. Tricolorii au replicat prin șuturile lui Zasavițchi și Carp, dar a fost prea puțin pentru a emite pretenții de a câștiga partida.
La fel ca și în meciul de acum câteva zile cu Anglia, portarul Alexei Coșelev și-a salvat echipa cel puțin în trei rânduri.
Pentru a mai spera la primele două locuri în grupă naționala de tineret trebuie să câștige meciurile de pe teren propriu cu Finlanda, San Marino și Lituania. De asemenea, pentru a nu sta la mâna adversarilor, tricolorii trebuie să scoată câte un punct din meciurile din deplasare cu Lituania și Finlanda.
Actualmente, după patru partide disputate, naționala de tineret a acumulat 4 puncte și ocupă locul patru în grupa a șasea preliminară. Pe primul loc se clasează Finlanda cu 8 puncte, Lituania – 4 puncte, Anglia – 4 puncte, Moldova – 4 puncte, Țara Galilor – 4 puncte și San Marino – 3 puncte.
09.07.2013
13:07
04.07.2013
11:49
08.06.2013
17:13
11.09.2023
14:39
28.09.2022
09:49
08.10.2020
09:35
17.07.2020
09:00
13.06.2020
09:30
09.06.2020
16:38
08.06.2020
09:00
11.10.2026
04:48
11.10.2026
04:02
11.10.2026
03:36
11.10.2026
02:22
11.10.2026
00:50
11.10.2026
00:20
11.10.2026
00:01
11.10.2026
00:00
10.10.2026
23:40
10.10.2026
23:25
10.10.2026
22:41
10.10.2026
21:35
10.10.2026
21:31
10.10.2026
20:55
10.10.2026
20:03
10.10.2026
20:01
10.10.2026
19:16
10.10.2026
18:50
10.10.2026
18:47
10.10.2026
16:52
10.10.2026
14:07
10.10.2026
13:52
10.10.2026
13:43
10.10.2026
13:36
10.10.2026
13:21
VIDEO // Decizie ISTORICĂ la Bruxelles: R. Moldova primește pe 28 octombrie foaia de parcurs spre Uniunea Europeană
Ședință SECRETĂ și măsuri excepționale la Parlament: Deputații, fără telefoane și ceasuri la dezbaterea privind Armata Națională
Maia Sandu, discuție IMPORTANTĂ cu António Costa. R. Moldova este pregătită pentru deschiderea ultimelor 4 capitole de negocieri cu UE
Semnal puternic de la Washington. SUA garantează sprijinul pentru Moldova: „Nu am uitat Moldova, iar amenințările sunt inacceptabile”
India și China domină clasamentul studenților internaționali din SUA; Moldova are 154 de înscrieri


















