VIDEO // Trei tineri au fost prinși la VAMĂ cu buzunarele pline de DOLARI. Aceștia au încercat să introducă fraudulos în R. Moldova peste 180 000 de dolari
2458
Trei tineri cu vârste de 22, 28 și 31 de ani au încercat să introducă fraudulos în R. Moldova, prin punctul de trecere a frontierei Vulcănești, 181 000 de dolari. Aceștia au ascuns banii în buzunarele de la haine, dar și sub centurile de la brâu.
Potrivit Serviciului Vamal, cei trei veneau din Ucraina și se aflau într-o mașină condusă de un bărbat de 29 de ani. Șoferul a ales culoarul verde „nimic de declarat”, însă vameșii au dispus efectuarea controlului fizic detaliat al mașinii, dar și al pasagerilor.
Cei patru au fost invitați în biroul inspectorilor vamali și au început să scoată din buzunare pachete cu dolari. Astfel, unul dintre suspecții a reușit să ascundă în hainele pe care le purta suma de 81 000 de dolari, iar ceilalți doi – câte 60 000 și, respectiv, 40 000 de dolari.
La fața locului au intervenit ofițerii Departamentului antifraudă al Serviciului Vamal care, sub conducerea Procuraturii pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale, au ridicat banii și cinci telefoane.
De asemenea, au fost reținuți cei patru bărbați, inclusiv șoferul. Oamenii legii urmează să stabilească la cine urmau să ajungă cei 181 000 de dolari.
Ulterior, ofițerii vamali au desfășurat cinci percheziții la domiciliile și în mijloacele de transport ale bănuiților. Unul dintre suspecți a fost anterior cercetat penal pentru organizarea migrației ilegale, furt și provocarea de accidente, notează procurorii.
06.11.2026
02:31
06.11.2026
01:47
06.11.2026
01:35
05.11.2026
22:45
05.11.2026
22:27
05.11.2026
21:44
05.11.2026
21:21
05.11.2026
20:45
05.11.2026
20:00
05.11.2026
20:00
05.11.2026
19:59
05.11.2026
19:00
06.11.2026
01:47
06.11.2026
01:35
05.11.2026
22:45
05.11.2026
22:27
05.11.2026
21:44
05.11.2026
21:21
05.11.2026
20:45
05.11.2026
20:00
05.11.2026
20:00
05.11.2026
19:59
05.11.2026
19:00
05.11.2026
18:55
05.11.2026
18:44
05.11.2026
18:27
05.11.2026
18:26
05.11.2026
17:56
05.11.2026
17:51
05.11.2026
17:32
05.11.2026
17:16
05.11.2026
16:57
05.11.2026
16:27
05.11.2026
16:16
05.11.2026
16:12
05.11.2026
15:46
05.11.2026
15:33
Tarifele la gaze ar putea scădea după ce R. Moldova a testat cu succes cumpărarea de gaze din Ucraina
DECRETE // Maia Sandu a RETRAS cetățenia R. Moldova pentru doi exponenți ai regimului separatist de la Tiraspol
Modelul ROMÂNESC la Chișinău // ASF sprijină dezvoltarea pieței de capital din R. Moldova: Soluțiile prezentate de Alexandru Petrescu la conferința BNM
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Maia Sandu a retras cetățenia Republicii Moldova pentru trei persoane


















