VIDEO // S-a dat drept procuror și a cerut 17 500 de euro pentru a-i scoate de sub sechestru automobilele unui chișinăuean: Cum a fost reținut suspectul și complicii săi
1653
A identificat un suspect din cadrul unui dosar penal, s-a dat procuror și a cerut 17,5 mii de euro ca să-i înapoieze automobilele sechestrate de oamenii legii. Un bărbat din Chișinău a apelat la ajutorul Poliției, după ce și-a dat seama că a fost tras pe sfoară. Inițial, „procurorul” i-a cerut 15 000 de euro, dar așa și nu i-au mai fost înapoiate mașinile. Ulterior, insul a mai cerut 2,5 mii de euro și a fost prins.
Ofițerii Direcției investigații criminalitate organizată a Inspectoratului Național de Investigații au reținut din trei persoane cu vârste cuprinse între 30 și 40 ani, care făceau parte dintr-un grup infracțional specializat în escrocherii.
Polițiștii au reținut în flagrant delict un membru al grupului în timp ce primea banii solicitați de la victimă și au stabilit că organizatorul grupului este cercetat penal și în dosarul organizației criminale „Borman”.
Suspecții au fost documentați timp de două luni și oamenii legii au stabilit că aceștia au identificat o persoană bănuită într-un dosar penal, de la care au fost ridicate mai multe mijloace de transport. Sub pretextul de a ajuta victima în soluționarea cazului, unul dintre membrii grupului s-a dat drept procuror din cadrul Procuraturii Generale, asigurând-o că are influență asupra procurorului de caz care i-a sechestrat mai multe automobile.
Pentru a elibera mașinile, insul a cerut suma de 15 000 de euro, oferindu-i și un telefon mobil prin intermediul căruia să discute cu presupusul procuror.
După ce a fost transmisă suma de bani, suspecții continuau să înșele persoana bănuită în dosarul cu automobilele, asigurând-o că problema va fi soluționată. Ulterior, i-a mai cerut 2 500 de euro, promițându-i că, după transmiterea banilor, își va primi automobilele.
Pe 7 septembrie curent, persoana care se prezenta ca procuror i-a solicitat unei cunoștințe să se întâlnească cu victima pentru a primi plicul cu bani în Chișinău.
Suspectul a fost reținut în momentul când primea plicul și așa s-a ajuns și la ceilalți membri ai grupării.
Dacă vor fi găsiți vinovați, membrii grupului criminal riscă închisoare de la 7 la 10 ani, cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de până la 5 ani.
21.12.2025
08:21
277
Horoscopul zilei 21.12.2025
21.12.2025
06:29
362
SUA și Rusia continuă dialogul despre pacea din Ucraina în Florida, cu speranțe de progres în negocieri
21.12.2025
05:49
444
Putin și Macron, pregătiți pentru dialog dacă există voință politică comună, anunță Kremlinul
20.12.2025
21:06
537
Cer Noros și Ceață Ușoară în Republica Moldova, 21.12.2025
20.12.2025
18:45
801
America lansează un nou format de negocieri pentru pacea dintre Ucraina și Rusia, anunță Zelenski
20.12.2025
18:25
593
Recunoaștere remarcabilă pentru cercetătorii moldoveni la Gala Cercetătorilor 2025: 53 de premianți omagiați pentru inovație și perseverență în știință
20.12.2025
16:08
682
Negocieri în Florida între oficialii americani și ruși pentru încheierea conflictului din Ucraina
20.12.2025
15:47
683
Ucraina și Portugalia își unesc forțele pentru a produce drone maritime eficiente împotriva amenințărilor rusești
20.12.2025
15:08
793
Alertă Meteo Cod Galben: 20-21 Decembrie 2025
20.12.2025
14:35
661
Emisarul lui Putin, întâlniri strategice la Miami pentru planul de pace din Ucraina, fără contacte cu negociatorii ucraineni
20.12.2025
11:47
810
Ucraina lovește din nou: atac cu drone asupra platformei petroliere rusești din Marea Caspică și a unei nave de patrulare
20.12.2025
08:36
700
Horoscopul zilei 20.12.2025
21.12.2025
08:21
254
Horoscopul zilei 21.12.2025
21.12.2025
06:29
345
SUA și Rusia continuă dialogul despre pacea din Ucraina în Florida, cu speranțe de progres în negocieri
21.12.2025
05:49
431
Putin și Macron, pregătiți pentru dialog dacă există voință politică comună, anunță Kremlinul
20.12.2025
21:06
534
Cer Noros și Ceață Ușoară în Republica Moldova, 21.12.2025
20.12.2025
18:45
789
America lansează un nou format de negocieri pentru pacea dintre Ucraina și Rusia, anunță Zelenski
20.12.2025
18:25
588
Recunoaștere remarcabilă pentru cercetătorii moldoveni la Gala Cercetătorilor 2025: 53 de premianți omagiați pentru inovație și perseverență în știință
20.12.2025
16:08
680
Negocieri în Florida între oficialii americani și ruși pentru încheierea conflictului din Ucraina
20.12.2025
15:47
673
Ucraina și Portugalia își unesc forțele pentru a produce drone maritime eficiente împotriva amenințărilor rusești
20.12.2025
15:08
790
Alertă Meteo Cod Galben: 20-21 Decembrie 2025
20.12.2025
14:35
659
Emisarul lui Putin, întâlniri strategice la Miami pentru planul de pace din Ucraina, fără contacte cu negociatorii ucraineni
20.12.2025
11:47
808
Ucraina lovește din nou: atac cu drone asupra platformei petroliere rusești din Marea Caspică și a unei nave de patrulare
20.12.2025
08:36
699
Horoscopul zilei 20.12.2025
20.12.2025
06:48
869
Statele Unite lansează o ofensivă intensă împotriva Statului Islamic în Siria, după moartea a trei cetățeni americani
19.12.2025
23:26
827
Ucraina și SUA intensifică negocierile pentru pace, dar problemele teritoriale rămân nerezolvate
19.12.2025
20:34
1104
Vremea se răcește brusc pe 20 decembrie 2025
19.12.2025
19:56
877
Ministerul Educației inovează educația timpurie cu noul Cadrul de Referință până în 2025 în Republica Moldova
19.12.2025
19:18
894
Pomul de Crăciun inaugurat la Președinție de Maia Sandu și copiii angajaților: programul vizitelor
19.12.2025
18:49
802
Investițiile impulsionează relansarea economică a Republicii Moldova în 2025
19.12.2025
18:42
920
Putin susține că Ucraina și aliații săi trebuie să ia inițiativa pentru pace; Avertizează asupra consecințelor dacă Rusia nu este respectată în negocieri.
19.12.2025
17:21
1273
Tensiuni la Varșovia: Polonia își exprimă nemulțumirea față de Ucraina, Zelenski răspunde cu avertisment despre Rusia
19.12.2025
16:41
946
Ministerul Educației distribuie 23 de microbuze școlare pentru acces îmbunătățit la educație în diverse raioane
19.12.2025
16:34
744
Cod Galben de Ceață: 19.12.2025 - 20.12.2025
19.12.2025
16:25
832
Producția de lapte din Moldova în creștere semnificativă în prima jumătate a anului 2025
19.12.2025
16:04
1027
Un petrolier al "flotei fantomă" ruse, lovit de drone ucrainene în Marea Mediterană, într-o operațiune specială uimitoare a SBU
19.12.2025
14:55
950
BERD investește 150 de milioane de euro în modernizarea drumurilor din Moldova, facilitând legătura cu Uniunea Europeană
PROGRAM // Începe Reuniunea Teatrelor Naționale Românești: „La Chișinău vor veni TOATE Teatrele Naționale din Republica Moldova și România!”
VIDEO // Un nou atac armat în Sydney. Patru persoane au fost înjunghiate într-o biserică, în timpul slujbei. Momentul, transmis LIVE
Ce se întâmplă dacă înghiți sâmburii de măsline? Nici nu-ţi imaginezi
Marina Tauber oferă DETALII despre mitingul de duminică. Deputata infirmă că s-ar pregăti destabilizări: „Va fi o acțiune pașnică. Protestele, mitingurile sunt acțiuni democratice”
1 MDL
1 EUR
19.80
1 USD
16.89
1 RON
3.89
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40


Inapoi














