DOC // Partidul „ȘOR” susține că este ținta unor ATACURI menite să-i blocheze activitatea politică și electorală
1093
Facebook Partidul Politic „ȘOR” și candidatul său la alegerile prezidențiale, Violeta Ivanov susțin că sunt ținta unei conspirații din partea autorităților, care are ca scop împiedicarea activității formațiunii în campania electorală prezidențială și chiar excluderea candidatului formațiunii din cursa electorală. Declarația a fost făcută astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, de parlamentarul Partidului „ȘOR”, Denis Ulanov.
Deputatul Ulanov, dar și juristul Dumitru Cazac, au făcut referire la încălcările fără precedent comise de „Victoriabank”, care a închis unilateral conturile partidului, în timp ce alte bănci nu vor să încheie contract cu formațiunea. Între timp, autoritățile statului responsabile de acest domeniu nu întreprind absolut nimic pentru a debloca situația, în pofida unei încheieri judecătorești în acest sens, a precizat Ulanov.
Cu doar câteva luni înainte de campania electorală, „Victoriabank”, unde își avea contul Partidul „ȘOR”, a anunțat rezilierea contractului, fără a prezenta niciun argument sau motiv în acest sens. Deși instanța de judecată a emis o hotărâre prin care „Victoriabank” era obligată să deservească partidul conform contractelor anterioare, până la emiterea unei hotărâri definitive pe caz, instituția bancară nu s-a conformat, spune sursa citată. Între timp, Partidul „ȘOR” a depus cerere de deschidere a contului la toate instituțiile bancare din R. Moldova, dar i s-a refuzat, sau nu a primit răspuns, a explicat juristul Dumitru Cazac.
Situația a devenit și mai gravă în perioada electorală, când a fost refuzată deschiderea contului grupului de inițiativă care a colectat semnături în favoarea Violetei Ivanov.
Partidul „ȘOR” s-a adresat la Comisia Electorală Centrală, care a redirecționat demersul către Banca Națională a Moldovei (BNM). Între timp, și formațiunea s-a adresat BNM, organul care controlează activitatea bancară. „BNM ne-a răspuns că nu are prerogativa de a penaliza băncile pentru neexecutarea obligațiilor contractuale, nu este împuternicită să oblige băncile să deschidă un cont (deși legea obligă persoanele juridice să dețină un cont bancar) și, în general, nu are competența de a soluționa astfel de chestiuni”, a declarat Dumitru Cazac.
El a menționat că este vorba de o încălcare clară a Constituției și a drepturilor politice și electorale ale Partidului „ȘOR” și candidatului său.
Iar deputatul Denis Ulanov a arătat că toate aceste grave încălcări ale legislației demonstrează că este vorba de o conspirație împotriva Partidului „ȘOR” și a candidatului său, cărora le sunt încălcate în mod flagrant drepturile și sunt create condiții inegale de participare în procesul electoral. Denis Ulanov a amintit că toate cheltuielile electorale necesită operațiuni bancare de pe un cont deschis special în acest scop.
„Cum putem explica această pasivitate a CEC și BNM decât printr-o conspirație a instituțiilor de stat pentru a bloca procesul electoral în care Partidul „ȘOR” joacă un rol activ? De facto, CEC și BNM contribuie la încălcarea drepturilor și competiției politice în procesul electoral”, a declarat Denis Ulanov.
El consideră că cele două instituții îndeplinesc o comandă politică și a cerut respectarea legislației precum și demiterea funcționarilor BNM care, prin inacțiunile lor, periclitează activitatea Partidului „ȘOR”.

29.08.2026
19:26
29.08.2026
18:14
29.08.2026
18:07
29.08.2026
17:33
29.08.2026
17:19
29.08.2026
16:48
29.08.2026
15:58
29.08.2026
14:55
29.08.2026
14:14
29.08.2026
13:49
29.08.2026
13:28
29.08.2026
12:51
29.08.2026
19:26
29.08.2026
18:14
29.08.2026
18:07
29.08.2026
17:33
29.08.2026
17:19
29.08.2026
16:48
29.08.2026
15:58
29.08.2026
14:55
29.08.2026
14:14
29.08.2026
13:49
29.08.2026
13:28
29.08.2026
12:51
29.08.2026
11:03
29.08.2026
09:55
29.08.2026
09:09
29.08.2026
08:06
29.08.2026
07:19
29.08.2026
07:02
29.08.2026
06:32
29.08.2026
03:19
29.08.2026
01:58
29.08.2026
01:01
28.08.2026
23:15
28.08.2026
23:15
28.08.2026
22:33
Dronele ucrainene lovesc în adâncul Rusiei: cel puţin şase civili ucişi şi primul atac asupra unui depozit al companiei Ozon
Horoscopul zilei 22.08.2026
ULTIMA ORĂ // Vasile Tofan a traversat înot Bosforul, dar a fost întrecut de fiul său, Aron: „Cursa s-a încheiat pe continentul european, exact în direcția în care merge și țara noastră”
Planul „M&Ms” al Ucrainei, abandonat în ultima clipă: mii de drone cu inteligență artificială, pregătite să paralizeze vara aceasta traficul aerian din Rusia
Maia Sandu denunță drept „barbar” atacul rusesc asupra centrului comercial din Krivoi Rog, cu 16 morți și peste 130 de răniți
















