Stiri

VIDEO // Pagubă de un MILION de lei pentru o companie petrolieră din capitală

Social 19.11.2015 12:29 Vizualizări994

Membrii unei grupări criminale, 11 la număr, au fost reținuți de oamenii legii și riscă să ajungă după gratii. Potrivit procurorilor, aceștia ar fi adus un prejudiciu material unei companii petroliere din capitală în valoare de aproape un million de lei.

Bănuiții au fost filați mai bine de trei luni, timp în care procurorii au reușit să acumuleze suficiente probe care le-ar demonstra vinovăția.

Aceştia s-au dovedit a fi nouă bărbaţi şi două femei, cu vârstele cuprinse între 19 ani şi 36 de ani, originari din municipiul Chişinău şi oraşul Străşeni.

Potrivit polițiștilor, gruparea a fost organizată și condusă de către doi bărbaţi de câte 28 de ani şi o femeie de 36 de ani, operatori ai companiei de produse petroliere.

Prin înţelegeri prealabile, aceștia, având acces la mai multe terminale electronice ale companiei, includeau fictiv sume de bani pe cardurile de alimentare cu petrol, fără să înregistreze obligatoriu procesul în programa specială. Astfel, evitau să efectueze transferul banilor la întreprindere şi nu eliberau bonuri fiscale. Ulterior, ceilalţi complici aveau rolul de a retrage banii depuşi fictiv pe carduri de la alte staţii alimentare, contra cantităţilor de petrol solicitate, fără să alimenteze automobilele cu care se deplasau.

Bănuiţii puteau să retragă de pe carduri bani în sumă de până la 20 de mii de lei, doar într-o zi.

În cadrul celor 12 percheziții efectuate la domiciliile și în automobilele bănuiților, precum și la stația alimentară cu petrol, poliţiştii au depistat şi au ridicat zece carduri de pe care s-ar fi retras ilegal circa un milion de lei, telefoane mobile cu care îşi coordonau acţiunile, dar şi purtători electronici cu informaţii privind sumele de bani retrase ilegal. La domiciliul unui individ au fost depistate pastile cu efect psihotrop, marijuana şi aparate pentru consumul de droguri, confecţionate artizanal.

Inițial, toţi bănuiţii au fost reţinuţi pentru 72 de ore, fiind cercetaţi penal pentru escrocherii în proporţii deosebit de mari.

Ulterior, instanţa de judecată a aplicat măsura de reprimare sub formă de arest în privinţa a opt bănuiţi, iar celorlalţi trei le-a aplicat măsura arest la domiciliu.

Dacă li se va demonstra vinovăția, aceșta riscă până la 15 ani de închisoare.

Autor: Galina Munteanu
Top stiri
Horoscopul zilei 12.09.2026 12.09.2026 12:57 538 Horoscopul zilei 12.09.2026

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
VIDEO // Irina Gutnic publică imagini de pe camerele de supraveghere cu Ion Ceban - „PERICOL public”: „M-a mințit pe mine, așa minte întreaga societate”
27.05.2026 11:27 ZiarulNational VIDEO // Irina Gutnic publică imagini...

Mihai Gribincea // Moscova rescrie istoria: Declarația Mariei Zaharova despre conflictul din Transnistria – propagandă sau realitate?
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
CapricornCapricorn
VărsătorVărsător
PeștiPești
BerbecBerbec
TaurTaur
GemeniGemeni
RacRac
LeuLeu
FecioarăFecioară
BalanțăBalanță
ScorpionScorpion
SăgetătorSăgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.05 1 USD 17.25 1 RON 3.82 1 RUB 0.21 1 UAH 0.39
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri