VIDEO // O femeie din R. Moldova, amenințată cu MOARTEA, dar și cu publicarea imaginilor intime în care apare, dacă nu plătește 8 500 de euro. Fratele șantajistului a fost pus la pământ de polițiști în plină stradă
1183
Un bărbat de 35 de ani din satul Tigheci, raionul Leova, a obținut fotografii și imagini video cu o femeie în ipostaze intime, iar ulterior a amenințat-o că le va publica, dacă nu va primi 8 500 de euro. Femeia de 56 de ani a fost hărțuită mai bine de o lună, după care a decis să se adreseze la Poliție. Oamenii legii l-au reținut pe fratele șantajistului, care a fost delegat să se întâlnească cu victima, pentru a primi o tranșă de 20 000 de lei, fiindcă acesta se afla peste hotare.
Potrivit oamenilor legii, suspectul a ademenit-o sentimental, a obținut de la femeie fotografii și imagini video în care dânsa poza în ipostaze intime, iar apoi prin șantaj și amenințare cu moartea, cât și cu distribuirea pe rețelele de socializare a acestor materiale, a cerut suma de 8 500 euro.
Bărbatul de 35 de ani l-a implicat în schemă pe fratele său de 37 de ani, care avea obligația de a se întâlni cu victima pentru a primi banii. Ultimul a fost reținut imediat după ce a primit prima tranșă de 20 000 de lei din suma cerută.
Bărbatul a fost reținut pentru 72 de ore, fiind suspectat de șantaj, iar în cadrul cercetărilor s-a stabilit că acesta era anunțat în căutare de Inspectoratul de Poliție Leova.
Insul riscă între 7 și 10 ani de închisoare, cu amendă de la 92 500 la 117 500 de lei.
21.02.2026
03:47
1
Startupul indian Sarvam lansează aplicația de chat Indus AI și intră în lupta cu giganții globali pe piața generativă din India
21.02.2026
00:37
325
CIO verifică dacă Gianni Infantino a încălcat neutralitatea politică după participarea la Consiliul pentru Pace al lui Donald Trump
20.02.2026
23:57
353
Ungaria amenință să blocheze împrumutul UE de 90 de miliarde pentru Ucraina până la reluarea tranzitului de petrol prin conducta Druzhba
20.02.2026
22:23
400
iOS 26.4, noul update Apple: playlisturi cu AI, podcasturi video, RCS criptat și funcții avansate pentru CarPlay
20.02.2026
20:47
472
Ucrainen condamnat la 5 ani de închisoare în SUA pentru furt de identitate folosit de muncitori nord-coreeni în companii americane
533
Rogobete declanșează un control național fără precedent pentru medicii care pleacă din spitalele publice la privat în timpul programului
20.02.2026
20:17
832
Răcire și revenirea ninsorii în Republica Moldova, sâmbătă 21 februarie 2026
20.02.2026
19:26
604
Ce se întâmplă în organism când mănânci câteva cuișoare zilnic?
20.02.2026
18:49
591
Inteligența artificială deschide porți pentru cineaștii independenți, dar riscă să transforme filmul într-o artă tot mai solitară
20.02.2026
18:39
500
Lucid Motors concediază 12% din angajați în timp ce accelerează producția SUV‑ului Gravity și intră pe piața robotaxi
20.02.2026
18:32
509
Trump amenință Iranul cu un atac militar limitat dacă nu acceptă un acord cu SUA
21.02.2026
00:37
291
CIO verifică dacă Gianni Infantino a încălcat neutralitatea politică după participarea la Consiliul pentru Pace al lui Donald Trump
20.02.2026
23:57
328
Ungaria amenință să blocheze împrumutul UE de 90 de miliarde pentru Ucraina până la reluarea tranzitului de petrol prin conducta Druzhba
20.02.2026
22:23
393
iOS 26.4, noul update Apple: playlisturi cu AI, podcasturi video, RCS criptat și funcții avansate pentru CarPlay
20.02.2026
20:47
463
Ucrainen condamnat la 5 ani de închisoare în SUA pentru furt de identitate folosit de muncitori nord-coreeni în companii americane
523
Rogobete declanșează un control național fără precedent pentru medicii care pleacă din spitalele publice la privat în timpul programului
20.02.2026
20:17
822
Răcire și revenirea ninsorii în Republica Moldova, sâmbătă 21 februarie 2026
20.02.2026
19:26
597
Ce se întâmplă în organism când mănânci câteva cuișoare zilnic?
20.02.2026
18:49
584
Inteligența artificială deschide porți pentru cineaștii independenți, dar riscă să transforme filmul într-o artă tot mai solitară
20.02.2026
18:39
496
Lucid Motors concediază 12% din angajați în timp ce accelerează producția SUV‑ului Gravity și intră pe piața robotaxi
20.02.2026
18:32
502
Trump amenință Iranul cu un atac militar limitat dacă nu acceptă un acord cu SUA
20.02.2026
18:27
484
Noi reguli de origine cu Turcia: facilități pentru exporturile moldovenești și integrarea în lanțurile regionale de producție
20.02.2026
18:21
457
Meta îngroapă metaversul VR și transformă Horizon Worlds într-o platformă aproape exclusiv mobilă
20.02.2026
18:05
448
Peak XV strânge 1,3 miliarde de dolari pentru India și Asia și pariază pe startupuri AI în plină rivalitate globală a fondurilor de capital de risc în India
20.02.2026
17:59
581
De ce transformatoarele în stare solidă atrag tot mai mulți investitori și promit să schimbe rețeaua electrică
20.02.2026
17:56
476
Republica Moldova își aliniază Cadrul Național al Calificărilor la standardele europene pentru a crește calitatea educației și mobilitatea profesională
20.02.2026
17:26
506
Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, discută la Washington securitatea energetică și investițiile SUA în proiectele strategice ale Republicii Moldova
20.02.2026
17:24
529
Mii de scrisori ale elevilor din Moldova, trimise prin Ministerul Educației, duc îmbrățișări și mesaje de solidaritate copiilor din Ucraina
20.02.2026
17:14
925
VIDEO // Lovitură pentru SPIONAJUL rus. Rețeaua de ASASINI a lui Putin, destructurată într-o operațiune comună ucraineano-moldoveană. Rusia ar fi oferit până la 100.000 de dolari pentru fiecare asasinat
20.02.2026
17:06
535
Tinerii indieni de 18–24 de ani generează aproape jumătate din utilizarea ChatGPT, propulsând India pe locul doi în topul piețelor OpenAI
20.02.2026
16:39
594
Premierul Munteanu, la deschiderea anului judiciar: Curtea Constituțională, pilon al echilibrului democratic și al parcursului european al Republicii Moldova
20.02.2026
16:08
711
„Mafia OpenAI” ia avânt: rețeaua foștilor angajați care ridică startupuri de miliarde și provoacă giganții AI
20.02.2026
14:44
841
Kievul şi Chişinăul anunţă destructurarea unui grup plătit de Rusia pentru asasinate la comandă: zece suspecţi reţinuţi şi până la 100.000 de dolari promişi pentru fiecare ţintă
20.02.2026
14:24
553
G42 din Abu Dhabi și Cerebras construiesc în India un supercomputer de 8 exaflopi pentru proiecte de inteligență artificială
20.02.2026
14:15
704
Trump nu-l iartă pe Putin: „Amenințare extraordinară”. SUA prelungește sancțiunile împotriva Rusiei din cauza războiului cu Ucraina
20.02.2026
12:25
627
Statul achită 70% din polițele de asigurare pentru agricultori, interes în creștere față de anul trecut
CIO verifică dacă Gianni Infantino a încălcat neutralitatea politică după participarea la Consiliul pentru Pace al lui Donald Trump
Ungaria amenință să blocheze împrumutul UE de 90 de miliarde pentru Ucraina până la reluarea tranzitului de petrol prin conducta Druzhba
iOS 26.4, noul update Apple: playlisturi cu AI, podcasturi video, RCS criptat și funcții avansate pentru CarPlay
Ucrainen condamnat la 5 ani de închisoare în SUA pentru furt de identitate folosit de muncitori nord-coreeni în companii americane
1 MDL
1 EUR
20.17
1 USD
17.13
1 RON
3.96
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40


Inapoi














