VIDEO // Maia Sandu, la Summitul CPE de la Granada: „Trebuie să facem un efort comun, mai mare, pentru ca să ne protejăm democrațiile de dezinformare, de bani ilegali veniți din Rusia și orice altă încercare de destabilizare a statelor noastre”
1794
Locul R. Moldova este în familia europeană, le-a transmis președinta Maia Sandu liderilor europeni reuniți joi, 5 octombrie, la Summitul Comunității Politice Europene (CPE), găzduit de prim-ministrul spaniol Pedro Sanchez, în orașul Granada din Spania.
În discuțiile cu liderii țărilor-membre ale Uniunii Europene și ale țărilor non-EU, șefa statului i-a îndemnat pe oficiali să susțină în continuare parcursul european al R. Moldova: „Aderarea la UE este singura cale de a proteja democrația din R. Moldova”.
Totodată, președinta Maia Sandu a subliniat efortul comun pe care trebuie să-l facă statele europene „împotriva propagandei, împotriva celor care sunt folosiți de Rusia ca să submineze democrațiile”.
„Federația Rusă încearcă în continuare să atace procesul democratic din R. Moldova și să împiedice procesul de integrare europeană a R. Moldova, dar noi avem prieteni puternici. Inclusiv astăzi, aici, voi face un apel către lideri ca să luptăm împotriva dezinformării, împotriva propagandei, împotriva celor care sunt folosiți de Rusia ca să submineze democrațiile și statele noastre. Avem alegeri în R. Moldova în noiembrie, alte state din regiune au alegeri și se confruntă cu aceeași problemă – interferența Rusiei în afacerile noastre interne. De aceea, cred că trebuie să facem un efort comun, mai mare, pentru ca să ne protejăm democrațiile de dezinformare, de bani ilegali veniți din Rusia și orice altă încercare de destabilizare a democrațiilor și a țărilor noastre”, a punctat șefa statului.
Totodată, în cadrul discuțiilor din marja evenimentului, lidera de la Chișinău și-a manifestat solidaritatea față de Ucraina, atacată militar de Federația Rusă.
„La fel ca și acum o jumătate de an, când găzduiam această reuniune în Republica Moldova alături de ceilalți parteneri europeni, mi-am reiterat solidaritatea față de Ucraina și președintele Volodymyr Zelenskyy. Lumea liberă trebuie să-și continue sprijinul său pentru Ucraina. De acest sprijin depinde securitatea a noastră a tuturor”, a punctat președinta R. Moldova.
20.10.2026
07:30
20.10.2026
04:06
20.10.2026
02:19
20.10.2026
02:01
20.10.2026
00:02
20.10.2026
00:02
19.10.2026
23:57
19.10.2026
23:15
19.10.2026
22:55
19.10.2026
22:07
20.10.2026
04:06
20.10.2026
02:19
20.10.2026
02:01
20.10.2026
00:02
20.10.2026
00:02
19.10.2026
23:57
19.10.2026
23:15
19.10.2026
22:55
19.10.2026
22:07
19.10.2026
21:51
19.10.2026
20:58
19.10.2026
20:36
19.10.2026
19:32
19.10.2026
18:34
19.10.2026
18:17
19.10.2026
17:39
19.10.2026
17:36
19.10.2026
16:51
19.10.2026
16:20
19.10.2026
15:41
19.10.2026
15:31
19.10.2026
13:52
19.10.2026
13:16
19.10.2026
13:09
19.10.2026
13:01
Kremlinul acuză Kievul că respinge eforturile de pace ale SUA prin atacurile asupra rafinăriilor rusești
Andrian Candu rupe tăcerea: Finul lui Plahotniuc și fostul președinte al Parlamentului explică cu ce se ocupă după ce a lăsat definitiv politica în urmă
Administrația Trump tace în timp ce Rusia atacă firme americane în Ucraina
Ucraina susține că a distrus patru avioane și a avariat alte două într-un atac cu racheta Long Neptune asupra unui aerodrom din Rusia
CUTREMUR puternic resimțit la Chișinău și în întreaga Republică Moldova
















