VIDEO // La ce se uită Angela Merkel pe Netflix: Dezvăluirea care a stârnit controverse
1708
Fostul cancelar german Angela Merkel a dezvăluit într-un interviu acordat jurnaliștilor de la Der Spiegel serialele pe care le urmărește pe Netflix, însă un film lăudat de aceasta i-a atras noi critici.
Cancelarul german a vorbit însă în timpul interviului acordat revistei Der Spiegel și despre preocupările sale din afara politicii, dezvăluind că în timpul liber urmărește filme și seriale, fiind fană a două producții difuzate de Netflix: The Crown, controversata serie despre familia regală britanică al cărui al cincilea sezon a avut premiera luna aceasta, și Babylon Berlin, un serial german neo noir despre Germania la sfârșitul turbulenților ani 1920.
Babylon Berlin a ajuns la al patrulea sezon de la lansarea sa în 2017, fiind unul dintre cele mai apreciate seriale ale Netflix în Germania și câștigătorul mai multor premii de specialitate atât în țară, cât și la nivel internațional.
Însă comentariile făcute de Merkel despre un film văzut pe Netflix au fost cele care au stârnit noi controverse, ea dezvăluind că și-a făcut timp să se uite la Munich - The Edge of War (Münchenul în fața războiului), un thriller cu spioni despre încheierea Acordului de la München, înțelegerea semnată de marile puteri europene ale vremii cu Germania Nazistă care i-a permis lui Hitler anexeze Regiunea Sudetă care aparținea Cehoslovaciei.
Încheiat pe 30 septembrie 1938 între Franța, Marea Britanie, Italia și Germania după ce Hitler promisese că va fi ultima sa revendicare teritorială în Europa, el a fost semnat fără consultarea guvernului cehoslovac cu privire la raptul teritorial.
În mod faimos, premierul britanic de la momentul respectiv, Neville Chamberlain, anunța într-un discurs la aterizarea în Marea Britanie că acordul aduce „pace pentru timpurile noastre”. Doar jumătate de an mai târziu, trupele naziste invadau și ocupau restul Cehoslovaciei.
Rolul lui Neville Chamberlain a fost interpretat în lungmetraj de către aclamatul actor britanic Jeremy Irons, Merkel spunându-le jurnaliștilor germani că i-a plăcut că fostul premier britanic a fost prezentat într-o altă lumină decât în majoritatea producțiilor despre al Doilea Război Mondial.
„Nu ca o scară de călărie înlăcrimată a lui Hitler, ci ca un strateg care a dat țării sale timp să se pregătească pentru atacul german. München sună mult ca București 2008”, scrie Der Spiegel cu referire la summitul NATO ce a avut loc în țara noastră și în cadrul căruia Merkel și fostul președinte francez Nikolas Sarkozy s-au opus aderării Ucrainei și Georgiei la NATO.
De altfel, în una dintre primele sale declarații publice după părăsirea funcției, Angela Merkel a transmis într-un scurt comunicat remis presei în luna aprilie că își asumă decizia de a bloca intrarea Ucrainei în NATO la momentul respectiv. Comentariul său a venit la scurt timp după ce președintele ucrainean Volodimir Zelenski o invitase la Bucha să vadă atrocitățile comise de armata rusă aici.
„Ea crede că a obținut timp atunci și apoi în negocierile ulterioare de la Minsk pe care Ucraina l-ar putea folosi să reziste mai bine unui atac rusesc. Este o țară mai puternică, mai rezilientă acum. Ea (Merkel) este convinsă că la momentul respectiv Ucraina ar fi fost copleșită de trupele lui Putin”, mai notează der Spiegel.
„N-ai putea să inventezi așa ceva”, notează ironic pe pagina sa de Twitter jurnalistul Peter Jackson, un colaborator al BBC, Euronews, The Times și Financial Times specializat în subiecte legate de Germania și Europa Centrală, acesta fiind doar unul dintre cei care au comentat într-o lumină negativă afirmațiile fostului cancelar german.
23.09.2026
06:26
23.09.2026
05:37
23.09.2026
05:10
23.09.2026
01:58
23.09.2026
01:23
23.09.2026
01:17
23.09.2026
01:08
23.09.2026
00:39
23.09.2026
00:22
23.09.2026
00:15
23.09.2026
06:26
23.09.2026
05:37
23.09.2026
05:10
23.09.2026
01:58
23.09.2026
01:23
23.09.2026
01:17
23.09.2026
01:08
23.09.2026
00:39
23.09.2026
00:22
23.09.2026
00:15
23.09.2026
00:07
23.09.2026
00:05
22.09.2026
23:20
22.09.2026
23:12
22.09.2026
23:11
22.09.2026
23:00
22.09.2026
22:03
22.09.2026
21:36
22.09.2026
21:07
22.09.2026
20:59
22.09.2026
20:30
22.09.2026
20:00
22.09.2026
19:44
22.09.2026
19:43
22.09.2026
19:33
Dorin Recean îl desființează pe Ion Chicu, „premierul lui Dodon și Plahotniuc, care a vrut să pună pe spatele moldovenilor așa-numita datorie de miliarde a regiunii transnistrene”: „Un fals flagrant lansat pentru a submina R. Moldova”
Avertisment privind Moldova: Putin ar putea viza țara, iar Kremlinul ar pregăti trimiterea a mii de soldați în Transnistria
Europa se REINVENTEAZĂ din temelii. Daniel Vodă, despre noul discurs al Ursulei von der Leyen: „R. Moldova are șansa ISTORICĂ să devină un pilon de securitate”
ULTIMA ORĂ // Val de numiri la Guvern: Cine va conduce Fiscul, Proprietatea Publică, Asigurările în Medicină și Plățile în Agricultură
Vocile Basarabiei CUCERESC New York-ul! Documentarul „Prigoana din Basarabia” arată publicului american tragedia uitată a romilor
















