VIDEO // Fabrică de țigări care activa CLANDESTIN, găsită de oamenii legii în centrul R. Moldova
1349
Trei inși au fost reținuți, iar activitatea unei fabrici clandestine de producere a țigaretelor a fost destructurată de către Departamentul antifraudă și conformare al Serviciului Vamal și Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), oficiul Nord.
Fabrica funcționa în centrul R. Moldova și avea o linie de fermentare a tutunului, linie de producere a țigărilor și ambalare a acestora.
Oamenii legii au descins cu 25 de percheziții, în zilele de marți și miercuri, la domiciliile și automobilele persoanelor vizate, în încăperile pentru fabricarea clandestină a țigaretelor, precum și în alte spații din republică.
De la fața locului au fost ridicate utilajele de fabricare a țigărilor, materie primă, cantități mari de țigări destinate scoaterii din țară, prin contrabandă, în statele vecine, trei automobile, telefoane cu informație relevantă, înscrisuri de ciornă și bani.
Doi dintre cei trei bănuiți, cu vârste cuprinse între 30 și 55 de ani, și-au recunoscut vina, iar cei implicați în acest caz sunt cercetați penal în continuare.
26.03.2026
14:12
190
ULTIMĂ ORĂ // R. Moldova NU va rămâne pe întuneric nici astăzi, după atacurile asupra liniei Isaccea-Vulcănești. Peste 50% din curentul consumat astăzi este produs în R. Moldova
26.03.2026
13:58
245
Maia Sandu, la Bratislava: Acord de protecție socială cu Slovacia, sprijin pentru Ucraina și apel la accelerarea integrării europene a Moldovei
26.03.2026
13:38
230
Republica Moldova consolidează cooperarea europeană împotriva traficului de persoane prin aderarea IGP la proiectul COP IDEA
26.03.2026
12:46
258
Moldova Digital Summit 2026 transformă Chișinăul în hub regional pentru integrare europeană și investiții în tehnologie
26.03.2026
12:37
302
Moldova încheie un parteneriat cu Institutul de Mediu de la Stockholm pentru planificare energetică modernă și tranziție verde până în 2035
26.03.2026
11:46
423
FOTO // Ministrul Finanțelor, cu trotineta la SERVICIU. Andrian Gavriliță a renunțat la mașina de serviciu pentru a economisi bani și timp în ambuteiajele din Chișinău
26.03.2026
11:09
340
Startupul croat Verne lansează robotaxiuri electrice în Europa printr-un parteneriat strategic cu Uber și Pony.ai
26.03.2026
11:01
736
Ședință extraordinară la Guvern. Cabinetul de miniștri se întrunește de URGENȚĂ
26.03.2026
10:59
585
Record ISTORIC anunțat de Serviciul Fiscal de Stat: 1,5 MILIARDE de lei într-o singură zi acumulați la Bugetul de Stat
26.03.2026
09:44
410
Curtea de Apel menține condamnarea șefilor OT Dondușeni și Fălești ai fostului PP „Șor” pentru finanțare din partea unui grup criminal organizat
26.03.2026
14:12
1
ULTIMĂ ORĂ // R. Moldova NU va rămâne pe întuneric nici astăzi, după atacurile asupra liniei Isaccea-Vulcănești. Peste 50% din curentul consumat astăzi este produs în R. Moldova
26.03.2026
13:58
187
Maia Sandu, la Bratislava: Acord de protecție socială cu Slovacia, sprijin pentru Ucraina și apel la accelerarea integrării europene a Moldovei
26.03.2026
13:38
186
Republica Moldova consolidează cooperarea europeană împotriva traficului de persoane prin aderarea IGP la proiectul COP IDEA
26.03.2026
12:46
241
Moldova Digital Summit 2026 transformă Chișinăul în hub regional pentru integrare europeană și investiții în tehnologie
26.03.2026
12:37
288
Moldova încheie un parteneriat cu Institutul de Mediu de la Stockholm pentru planificare energetică modernă și tranziție verde până în 2035
26.03.2026
11:46
406
FOTO // Ministrul Finanțelor, cu trotineta la SERVICIU. Andrian Gavriliță a renunțat la mașina de serviciu pentru a economisi bani și timp în ambuteiajele din Chișinău
26.03.2026
11:09
334
Startupul croat Verne lansează robotaxiuri electrice în Europa printr-un parteneriat strategic cu Uber și Pony.ai
26.03.2026
11:01
711
Ședință extraordinară la Guvern. Cabinetul de miniștri se întrunește de URGENȚĂ
26.03.2026
10:59
561
Record ISTORIC anunțat de Serviciul Fiscal de Stat: 1,5 MILIARDE de lei într-o singură zi acumulați la Bugetul de Stat
26.03.2026
09:44
403
Curtea de Apel menține condamnarea șefilor OT Dondușeni și Fălești ai fostului PP „Șor” pentru finanțare din partea unui grup criminal organizat
26.03.2026
09:44
645
Zelenski anunță, în PREMIERĂ, prețul colosal cerut de Trump pentru ca partenerii americanii să ofere pretecție Ucrainei în fața Rusiei
26.03.2026
09:40
396
Bărbat de 45 de ani din sudul țării, condamnat la 21 de ani de închisoare pentru abuz sexual asupra unei fete de 16 ani și a unui băiat de 12 ani
26.03.2026
08:28
491
Horoscopul zilei 26.03.2026
26.03.2026
03:11
605
Malware descoperit în proiectul LiteLLM ridică semne de întrebare asupra certificărilor de securitate obținute prin Delve
26.03.2026
00:20
607
Șeful spyware Intellexa, condamnat în Grecia, sugerează implicarea directă a guvernului Mitsotakis în zecile de interceptări telefonice
25.03.2026
23:56
606
Google lansează TurboQuant, algoritmul care comprimă memoria AI de „cel puțin 6x” și stârnește comparații cu Pied Piper din Silicon Valley
25.03.2026
21:11
667
Republica Moldova evaluează la nivel național dezvoltarea timpurie a copiilor cu instrumentul internațional IDELA
25.03.2026
20:31
5112
VIDEO // Lecție de DEMNITATE în Parlament: Liliana Vițu a pus-o la punct pe comunista Diana Caraman, care SFIDEAZĂ Constituția
25.03.2026
20:28
572
Cer mai acoperit și vânt sporit în Republica Moldova, joi, 26 martie 2026
25.03.2026
19:55
620
Bernie Sanders și AOC vor să blocheze marile centre de date până la o reglementare strictă a inteligenței artificiale
25.03.2026
18:13
633
Meta aduce inteligența artificială în Facebook și Instagram pentru a simplifica cumpărăturile și plățile online
25.03.2026
17:54
936
PERICOL // Europa ar putea rămâne fără combustibili de luna viitoare, avertizează directorul uneia dintre cele mai mari companii din lume
25.03.2026
17:43
629
MEC lansează Planul de acțiuni 2026 pentru învățarea și promovarea limbii ucrainene în Republica Moldova
25.03.2026
17:27
630
Guvernul pregătește legea mobilității urbane durabile: primăriile vor elabora planuri proprii pentru transport și parcări
631
Franța sprijină modernizarea agriculturii moldovenești prin proiecte de irigare și expertiză tehnică
Edineț: Cinci ani de închisoare pentru un bărbat care și-a răpit copilul de un an și i-a pus cuțitul la gât atunci când femeia a vrut să-l recupereze
Douăzeci și două de filme moldovenești în cadrul proiectului Filme din Moldova – online (VIDEO)
Un muncitor a căzut în groapa șantierului, la Ciocana
Intenționa să ajungă în Europa, tranzitând ilegal Republica Moldova: Un ucrainean a fost reținut de către polițiștii de frontieră
1 MDL
1 EUR
20.23
1 USD
17.44
1 RON
3.97
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40





Inapoi














