VIDEO // Doi ucraineni vor ajunge pe banca acuzaților, după ce a încercat să introducă ilegal în R. Moldova o sumă impresionantă cu BANI. Cei 440 000 de euro au fost ticsiți într-o BOXĂ audio
1422
Doi cetățeni ai Ucrainei, care în aprilie 2023 au introdus ilegal în R. Moldova peste 440 000 de euro, echivalentul a 8,7 milioane de lei, au ajuns pe banca acuzaților.
Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) susține că cei doi continuă să se afle în arest preventiv, iar dosarul urmează să fie examinat de Judecătoria Comrat, sediul Vulcănești.
Potrivit procurorilor, cei doi inculpați sunt din regiunea Odesa și au vârste de 32 și 39 de ani. Cel mai în vârstă din ei a intrat în R. Moldova prin Vulcănești, fără să declare în vamă că ar transporta suma de bani vizată. Banii erau ascunși într-o boxă audio din mașina pe care o conducea.
Aceștia au pornit spre Chișinău, dar la intrare în Cimișlia mașina acestora a fost oprită de poliție, în baza informației operative. La inspectorat a fost analizată boxa, iar în ea erau ticsiți peste 440 000 de euro.
Banii au fost disponibilizați și au devenit corp delict. La solicitarea procurorilor, asupra ambelor mașini a fost aplicat sechestru, în vederea ulterioarei confiscări în folosul statului, ca bunuri folosite la comiterea contrabandei.
Cei doi ucraineni riscă de la 4 la 10 ani închisoare.
09.11.2026
00:19
08.11.2026
22:38
08.11.2026
22:34
08.11.2026
21:54
08.11.2026
19:19
08.11.2026
19:08
08.11.2026
18:44
08.11.2026
17:16
08.11.2026
13:23
08.11.2026
12:46
08.11.2026
12:07
09.11.2026
00:19
08.11.2026
22:38
08.11.2026
22:34
08.11.2026
21:54
08.11.2026
19:19
08.11.2026
19:08
08.11.2026
18:44
08.11.2026
17:16
08.11.2026
13:23
08.11.2026
12:46
08.11.2026
12:07
08.11.2026
11:33
08.11.2026
09:23
08.11.2026
08:54
08.11.2026
07:45
08.11.2026
06:35
08.11.2026
06:23
08.11.2026
03:44
08.11.2026
01:46
08.11.2026
01:24
08.11.2026
00:38
08.11.2026
00:27
07.11.2026
22:39
07.11.2026
22:16
07.11.2026
21:52
07.11.2026
21:28
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
















