VIDEO // Cu o concentrație de 1,39 mg/l alcool în aerul expirat, la volanul unei mașini pe o stradă din Chișinău: Oamenii legii au prevenit o eventuală tragedie


Un bărbat de 57 de ani a urcat la volanul unei „Dacii”, deși abia se ținea pe picioare, și s-a pornit prin Chișinău.
Ofițerii de patrulare anunță că au stopat astăzi pe strada Ceucari din Chișinău un automobil „Dacia” și au simțit un miros puternic de alcool de la șofer.
Bărbatul a fost testat alcoolscopic, iar rezultatul a arătat o concentrație de 1,39 mg/l alcool în aerul expirat.
Drept urmare, mașina a fost ridicată și dusă la parcarea specială, iar bărbatul - documentat pentru conducerea unității de transport în stare de ebrietate cu grad avansat.
Și în satul Maramonovca din raionul Drochia a fost stopat un biciclist de 47 de ani, care avea o concentrație de 1,28 mg/l alcool în aerul expirat. Acesta a fost sancționat cu 17 500 de lei.
Menționăm că, în nouă luni ale anului 2022, polițiștii au depistat și înlăturat de la volanul mijloacelor de transport peste 4 700 de persoane în stare de ebrietate, majoritatea cu grad avansat.









































































