Stiri

VIDEO // Covoarele populare românești, incluse în PATRIMONIUL UNESCO, la propunerea României și R. Moldova

Social 02.12.2016 14:39 Vizualizări1652

Preşedintele României Klaus Iohannis s-a declarat bucuros de faptul că tradiția românească a țesutului covoarelor (scoarțelor) populare a fost înscrisă de UNESCO în Lista Reprezentativă a Patrimoniului Cultural Intangibil al Umanității.

„Sunt bucuros să aflu că ieri seară, chiar de Ziua Națională, la propunerea României și Republicii Moldova, tradiția românească a țesutului covoarelor (scoarțelor) populare a fost înscrisă de UNESCO în Lista Reprezentativă a Patrimoniului Cultural Intangibil al Umanității. A fost astfel recunoscută valoarea culturală universală a covorului popular românesc. Perpetuarea acestei tradiții este o datorie și o onoare pentru păstrătorii ei, de o parte și de cealaltă a Prutului, o bucurie și o mândrie pentru noi toți“, a scris Iohannis pe Facebook, citat de caleaeurpeană.ro.

„În mod tradițional, covoarele de perete produse de comunitățile de țesători din România și din Republica Moldova au fost folosite pentru decorare, înmormântări, expoziții și ca parte a zestrei miresei. În prezent, ele sunt apreciate în principal ca opere de artă. O expresie a creativității, a identității și instrument de coeziune socială, această tradiție este transmisă în cadrul familiei și prin intermediul centrelor meșteșugărești”, argumentează UNESCO această includere în patrimoniu.

Autor: Ziarul National
Stiri relevante
CA are trei membri noi 10.07.2020 08:30 4491 CA are trei membri noi
Top stiri

Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.12 1 USD 17.49 1 RON 3.84 1 RUB 0.22 1 UAH 0.39
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri