VIDEO // Circa 1 000 de solicitări pe zi de la cetățenii R. Moldova depuse la consulatele României din stânga Prutului: Cum puteți evita problemele tehnice și scurta perioada de așteptare
4444
Cetățenii R. Moldova depun zilnic la consulatele României de pe teritoriul R. Moldova circa 1 000 de cereri, ceea ce reprezintă „un număr foarte mare” de solicitări, a declarat astăzi Ambasadorul Daniel Ioniță.
Într-o conferință de presă susținută la Chișinău, Excelența Sa a ținut să amintească ultimele acte aprobate de autoritățile de la București pentru simplificarea procedurilor care vizează obținerea de acte românești, inclusiv de către cetățenii R. Moldova.
„România a venit în sprijitul cetățenilor din R. Moldova printr-o serie de acte care facilitează sau simplifică anumite proceduri de obținere a cetățeniei române sau alte documente românești”, a declarat diplomatul român.
Printre acestea, Daniel Ioniță a amintit revizuirea Legii cu privire la cetățenia română care vizează minorii ce nu au fost incluși în dosarele de redobândire a cetățeniei de către părinții lor, dar și decizia potrivit căreia cetățenii R. Moldova pot depune cereri de înscriere sau transcriere a certificatelor de naștere sau de căsătorie la toate oficiile de stare civilă de pe teritoriul României, pentru a evita cozile de la Chișinău, Bălți sau Cahul. În ultimul caz este nevoie de prezența obligatorie a celui care solicită actele.
Cum puteți evita problemele tehnice la depunerea solicitărilor în regim online la consulatele României în R. Moldova, aflați din video-ul de mai jos:
15.01.2026
09:27
204
Rusia susține că a cucerit peste 300 km pătrați în Ucraina la început de ianuarie, după ce în 2024 a preluat controlul a 6.640 km pătrați
15.01.2026
09:24
179
SUA suspendă pe termen nelimitat vizele de imigranți pentru Republica Moldova și alte 74 de țări
15.01.2026
08:05
272
Horoscopul zilei 15.01.2026
15.01.2026
06:30
453
Trump dă vina pe Zelenski pentru blocarea păcii în Ucraina și îl absolvă pe Putin de responsabilitate
15.01.2026
02:12
530
SUA suspendă pe termen nelimitat vizele permanente pentru imigranți din 75 de țări, inclusiv Rusia, Iran, Brazilia și Nigeria
14.01.2026
22:39
575
Zelenski decretează starea de urgență în sistemul energetic și cere sprijin occidental pentru a trece iarna sub tirul atacurilor rusești
14.01.2026
22:30
643
Trump pune presiune pe Danemarca pentru anexarea Groenlandei, după ce leagă insula de proiectul „Domul de Aur”
14.01.2026
20:43
604
Ninsori slabe și ger moderat în Republica Moldova, joi 15.01.2026
14.01.2026
18:41
615
Doi morți și cinci răniți în urma atacurilor cu drone ucrainene asupra regiunilor Rostov și Belgorod
14.01.2026
18:28
721
Rusia acuză Ucraina că a lovit cu drone un petrolier grec în Marea Neagră, în timp ce Grecia condamnă atacul fără a indica autorul
14.01.2026
17:02
642
Investiții de peste 210 MILIOANE de lei în planuri urbanistice generale pentru 293 de localități din țară
14.01.2026
16:51
616
Granturi de milioane de euro pentru eficiența energetică a IMM-urilor din R. Moldova
15.01.2026
09:27
193
Rusia susține că a cucerit peste 300 km pătrați în Ucraina la început de ianuarie, după ce în 2024 a preluat controlul a 6.640 km pătrați
15.01.2026
09:24
172
SUA suspendă pe termen nelimitat vizele de imigranți pentru Republica Moldova și alte 74 de țări
15.01.2026
08:05
266
Horoscopul zilei 15.01.2026
15.01.2026
06:30
446
Trump dă vina pe Zelenski pentru blocarea păcii în Ucraina și îl absolvă pe Putin de responsabilitate
15.01.2026
02:12
527
SUA suspendă pe termen nelimitat vizele permanente pentru imigranți din 75 de țări, inclusiv Rusia, Iran, Brazilia și Nigeria
14.01.2026
22:39
571
Zelenski decretează starea de urgență în sistemul energetic și cere sprijin occidental pentru a trece iarna sub tirul atacurilor rusești
14.01.2026
22:30
641
Trump pune presiune pe Danemarca pentru anexarea Groenlandei, după ce leagă insula de proiectul „Domul de Aur”
14.01.2026
20:43
602
Ninsori slabe și ger moderat în Republica Moldova, joi 15.01.2026
14.01.2026
18:41
613
Doi morți și cinci răniți în urma atacurilor cu drone ucrainene asupra regiunilor Rostov și Belgorod
14.01.2026
18:28
719
Rusia acuză Ucraina că a lovit cu drone un petrolier grec în Marea Neagră, în timp ce Grecia condamnă atacul fără a indica autorul
14.01.2026
17:02
639
Investiții de peste 210 MILIOANE de lei în planuri urbanistice generale pentru 293 de localități din țară
14.01.2026
16:51
614
Granturi de milioane de euro pentru eficiența energetică a IMM-urilor din R. Moldova
14.01.2026
16:32
684
SUA își retrag parțial trupele din bazele-cheie din Orientul Mijlociu pe fondul tensiunilor cu Iranul, în timp ce Turcia încearcă să-i aducă pe americani și iranieni la negocieri
14.01.2026
15:57
921
Guvernul de la Chișinău, mesaj TRANȘANT pentru regimul separatist de la Tiraspol. „Să accepte oferta de REINTEGRARE”. Replica lui Ignatiev, cercetat PENAL în Ucraina pentru trădare de PATRIE
14.01.2026
15:50
671
UE își caută trimis special pentru negocieri cu Putin: Parisul și Roma presează Bruxelles-ul să nu fie ocolit de un posibil acord SUA–Rusia în dosarul Ucraina
14.01.2026
14:53
714
Expert în finanțe și guvernanță corporativă, Oleg Bivol preia funcția de secretar de stat la Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării
14.01.2026
14:24
547
Peste 130 de elevi din toată țara, reuniți la evenimentul de totalizare a Programului de Consolidare a Consiliilor Elevilor
14.01.2026
13:52
868
Iulia Timoşenko denunţă descinderea în forţă la sediul Batkivşcina, în timp ce NABU publică imagini cu teancuri de dolari găsiţi în birou
14.01.2026
13:33
636
Reforma întreprinderilor de stat: Moldova își întărește parteneriatul cu UE pentru modernizarea și administrarea eficientă a activelor publice
14.01.2026
13:06
650
Trei medici din Comrat, judecați pentru neglijență medicală după moartea a doi pacienți în spitalul raional
14.01.2026
12:48
597
Misiune de audit la Palatul Sporturilor al USM: prejudicii de 3,5 milioane de lei și grave nereguli în gestionarea veniturilor și serviciilor
14.01.2026
12:27
593
Guvernul reglementează printr-un nou regulament calificarea și evidența instalatorilor de sisteme de energie regenerabilă în Republica Moldova
14.01.2026
12:15
1267
În urmă cu 26 de ani PĂRĂSEA R. Moldova cu „o valiză mică și vise mari”, iar acum a REVENIT într-o funcție importantă în Guvern. Cine este noul secretar de stat al MDED, care până acum era angajat al Ministerului Sănătății din Irlanda
14.01.2026
12:11
587
Guvernul aprobă Programul de voluntariat internațional în întreprinderi, care va aduce tineri specialiști francezi să facă stagii în Republica Moldova
14.01.2026
12:11
716
Refuzul de a depune declarații îl trimite la închisoare: martor ocular de 32 de ani, condamnat la 9 luni după gratii
Rusia susține că a cucerit peste 300 km pătrați în Ucraina la început de ianuarie, după ce în 2024 a preluat controlul a 6.640 km pătrați
SUA suspendă pe termen nelimitat vizele de imigranți pentru Republica Moldova și alte 74 de țări
Horoscopul zilei 15.01.2026
Trump dă vina pe Zelenski pentru blocarea păcii în Ucraina și îl absolvă pe Putin de responsabilitate
1 MDL
1 EUR
19.90
1 USD
17.09
1 RON
3.91
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40

Inapoi














