VIDEO // Cine a fost contracandidatul lui Carol I la tronul României, suveranul care a domnit 48 de ani și a adus independența țării

După detronarea lui Al. I. Cuza din 11 februarie 1866, prima opţiune a elitei româneşti a fost, la sugestia Împăratului Franţei Napoleon al III-lea, contele Phillipe de Flandra. Acesta, iniţial, a părut a accepta onorabila ofertă – dar, sfătuit de familia sa, a declinat-o apoi repede. Motivul? Unul ce ţinea de orgoliul blazonului: contele ar fi fost primul vlăstar al arborelui genealogic al familiei sale care ar fi devenit (ca domn al României) supus al sultanului Otoman – pentru că România anului 1866 nu era un stat independent. Carol de Hohenzollern-Sigmaringen nu a avut această reţinere însă, explică istoricul Adrian Cioroianu, citat de Addvărul.

Carol I s-a născut la 20 aprilie 1839, la Sigmaringen în Germania, fiind al doilea fiu al Prinţului Carol-Anton de Hohenzollern şi al Josephinei, fiica Marelui Duce de Baden. Din anul 1857 a urmat Şcoala de Artilerie şi Geniu din Berlin, participând şi la audierea unor cursuri de literatură franceză şi istorie a artei la Universitatea din Bonn (1863), sub îndrumarea esteticianului Anton Springer. Cunoaşte o ascensiune militară rapidă: este înaintat la gradul de sublocotenent în 1857 şi la cel de căpitan în 1866.

În anul 1864, a participat ca voluntar în armata Prusiei, la Războiul împotriva Danemarcei, experienţă memorabilă, pe care avea s-o repete în 1877-1878 şi în 1913.

La 10 mai 1866, Carol I, în vârstă de 27 de ani, a sosit incognito la Bucureşti, la solicitarea guvernului României. A intrat în România, pe calea apei, la data de 8 mai 1866, dinspre Baziaş, pe la Turnu-Severin, asemenea împăratului Traian. Cu o identitate falsă de elveţian (Karl Hettingen, pentru a evita conflictul cu habsburgii), Karl von Hohenzollern-Sigmaringen îşi continuă drumul pe Dunăre tot cu vaporul, spre Giurgiu, ca două zile mai târziu să ajungă în Bucureşti.

La 14 martie 1881, Parlamentul îl proclamă în unanimitate pe Carol I, ca Rege al României. Festivităţile de Incoronare au avut loc la 10 mai 1881. În Raportul Consiliului de Miniştri se sublinia: „România, constituită în Regat, completează şi încoronează opera regenerării sale. Ea îşi dă un nume, care este în acord cu poziţiunea ce a dobândit ca stat independent“.

Încoronarea lui Carol I şi a soţiei sale, Elisabeta, s-a desfăşurat la Bucureşti. Coroana purtată cu acest prilej de Carol I fiind turnată din oţelul unui tun otoman capturat de armata română la Plevna, în noiembrie 1877. Coroana de oţel avea o adâncă semnificaţie, anume aceea de a ,,ratifica” dreptul României ,,de a merge pe propria cale, de a căuta singură alianţe şi a hotărî ea însăşi politica“, aşa cum era evidenţiat într-un articol dintr-un cotidian austriac.

Carol I, întemeietorul României moderne Sursa foto acad.ro

Carol I a domnit până în 1914. A stat la cârma ţării 48 ani, cea mai lungă perioadă din istoria naţională, ca domnitor al Principatelor Unite Române şi primul rege al României, fiind monarhul sub care România şi-a cucerit independenţa de stat şi a intrat pe drumul modernizării.

Din păcate, unicul copil al Regelui Carol I şi al Reginei Elisabeta, Principesa Maria s-a născut la 8 septembrie 1870, în Bucureşti, la Palatul Cotroceni, şi a murit, în vârstă de nici patru ani, la 28 martie / 8 aprilie 1874, la Castelul Peleş.