VIDEO // Accident horror, după ce un motociclist i-a frânat în față unui adversar. Valentino Rossi a sfidat moartea la accidentul din MotoGP, unul dintre cele mai brutale din ultimii ani
2091
Un accident oribil a avut loc astăzi în MotoGP, pe circuitul de la Spielberg, în Austria. Protagoniștii au fost francezul Johann Zarco (30 de ani) și italianul FrancoMorbidelli (25 de ani), dar ciocnirea lor brutală putea fi letală pentru alți concurenți.
În turul al treilea din cursa austriacă, pilotul din Franța l-a depășit pe italian, însă a frânat prea devreme după devansare, chiar în fața lui Morbidelli.
Zarco (de la echipa Ducati-Avintia Racing) a fost lovit din spate și aruncat brutal de pe motocicletă, care și-a continuat traseul, cu viteză maximă. A trecut milimetric pe lângă piloții Maverick Viñales și Valentino Rossi (ambii de la echipa Yamaha Motor Racing), tocmai intrați în curbă.
Dacă motocicleta francezului i-ar fi lovit pe unul dintre cei doi, am fi putut asista la o veritabilă tragedie, potrivit experților. De altfel, Rossi a părut chiar să frâneze pentru a evita un impact fatal, iar mai apoi a fost văzut șocat de ce a trăit.
”Copilul norocului”, au exclamat comentatorii cursei, transmise în direct la Digi Sport.
În schimb, motocicleta lui Morbidelli (de la echipa Petronas Yamaha SRT) a fost distrusă complet. S-a dezintegrat și bucăți din ea s-au împrăștiat în aer, punându-i în pericol pe ceilalți concurenți.
După accidentul teribil, Johann Zarcos-a dus să-și ceară scuze și să se intereseze de starea de sănătate a lui Franco Morbidelli.
Italianul a fost scos pe targă, dar s-a ridicat și a intrat pe picioarele lui în ambulanță. Din câte se pare, nu și-a pierdut niciun moment cunoștința și starea lui este una bună.
Organizatorii au suspendat cursa, fluturând Steagul Rosu pentru a limpezi haosul creat și a curăța pista. În cele din urmă, competiția de la Spielberg a fost câștigată de italianul Andrea Dovizioso (de la echipa Ducati).
Valentino Rossi, care a scăpat ca prin urechile acului de tragedie, a reușit să încheie pe poziția a cincea cursa, cea mai bună clasare pentru piloții Yamaha.
Clasamentul Marelui Premiu al Austriei la clasa MotoGP:
1. Andrea Dovizioso (Italia/Ducati) 28:20.853
2. Joan Mir (Spania/Suzuki) la 1.377
3. Jack Miller (Australia/Ducati) la 1.549
4. Brad Binder (Africa de Sud/KTM) la 5.526
5. Valentino Rossi (Italia/Yamaha) la 5.837
Clasamentul general la clasa MotoGP:
1. Fabio Quartararo 67 puncte
2. Andrea Dovizioso 56
3. Maverick Vinales 48
4. Brad Binder 41
5. Valentino Rossi 38
Sursa: Digisport.ro
10.11.2026
04:24
10.11.2026
04:14
10.11.2026
03:42
10.11.2026
03:25
10.11.2026
02:08
10.11.2026
00:38
09.11.2026
22:54
09.11.2026
21:48
09.11.2026
21:29
09.11.2026
19:49
09.11.2026
19:09
09.11.2026
19:09
10.11.2026
04:14
10.11.2026
03:42
10.11.2026
03:25
10.11.2026
02:08
10.11.2026
00:38
09.11.2026
22:54
09.11.2026
21:48
09.11.2026
21:29
09.11.2026
19:49
09.11.2026
19:09
09.11.2026
19:09
09.11.2026
18:44
09.11.2026
18:27
09.11.2026
18:15
09.11.2026
17:48
09.11.2026
17:44
09.11.2026
17:37
09.11.2026
17:35
09.11.2026
17:28
09.11.2026
17:12
09.11.2026
16:47
09.11.2026
16:38
09.11.2026
16:20
09.11.2026
16:06
09.11.2026
15:50
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
Revenit de la Moscova, Igor Dodon îi cere Maiei Sandu grațierea Evgheniei Guțul, omul de încredere al lui Ilan Șor
Avocat trimis în judecată: ar fi primit 5 800 de euro și 22 000 de lei pentru influențarea a două dosare
















