COMPARAȚIA la care Radu Albot nu se aștepta: Cine este Hagi din Moldova, când l-a bătut gândul să întoarcă armele şi cum este să scrii de unul singur cărţile de istorie, acasă
2456
Cu un tricou albastru, perfect asortat la ochii visători, albaştri, Radu Albot (97 ATP) zâmbea larg, duminică, în sala de conferinţe cu numărul doi, din centrul de presă poziţionat sub arena Philippe Chatrier. După un tur trei de excepţie reuşit la US Open în 2017, cel mai bun jucător de tenis din istoria Republicii Moldova tocmai îşi trecuse în CV şi un prim meci câştigat pe tabloul mare de la Roland Garros, scor 4-6, 0-6, 7-5, 6-1, 6-2 în faţa francezului Gregoire Barrere (196 ATP).
Primul meci, la ora 11, pe Terenul 18. Numele lui Radu Albot (28 ani) va rămâne înscris, undeva, în analele turneului parizian, ca primul câştigător al unui meci pe noua arenă a complexului. O arenă frumoasă, cu bănci de piatră în loc de scaune, care aduce puţin cu atmosfera de pe celebra Pietrangeli Arena, de la Foro Italico (Roma). Pe acelaşi Teren 18, aflat la limita exterioară a complexului, s-a antrenat şi Simona Halep, sâmbătă. Radu Albot venea de pe o arenă primitoare şi caldă, cu tribună apropiată de suprafaţa de joc şi cu margini mult mai puţin generoase decât Chatrier-ul. Şi s-a simţit bine. Mai ales la final, pentru că, recunoaşte, n-ar fi fost la fel de vesel dacă pierdea. I-a plăcut însă arena, s-a simţit bine pe acea zgură proaspăt-turnată.
„A fost un meci dificil. Am reuşit să supravieţuiesc. Am fost condus 2-0 pe tabelă, a fost foarte dificil. Mai jucasem la Paris, dar niciodată nu am câştigat. Acum, în sfârşit am câştigat aici! La 0-2 nu mă mai gândeam să câştig tot meciul, mă gândeam să câştig punct cu punct. Cred că ultimele două seturi au fost puţin mai uşoare, pentru că el nu se simţea atât de bine, a avut ceva probleme cu piciorul. Dar, se întâmplă şi asta. Cred că s-a văzut asta şi m-a şi ajutat un pic să câştig", a declarat Radu Albot la o conferinţă de presă ţinută, practic, pentru jurnalişti români.
Un drum singuratic şi o provocare uriaşă
Radu deţine toate recordurile importante în tenisul din Moldova. Cel mai rezultat într-un turneu ATP, cea mai bună clasare. A fost mereu primul şi şi-a corectat, singur, recordurile, nu doar o dată. Radu Albot admite că a fost greu, dar se mândreşte cu ceea ce a reuşit.
„Moldova nu are nicio jucătoare de top şi nici vreun jucător de top în afară de mine. Jucători care să joace turnee de prim nivel. A fost foarte dificil, pentru că ţara mea este foarte mică. Tenisul nu înseamnă nimic, nu este popular. A fost un drum foarte dificil, pentru că tot ceea ce am făcut, am făcut sprijinit de părinţi şi cu efortul părinţilor. Fără să am vreun sprijin important din exterior. Dar asta mă face şi mai mândru. Sper că, acum, copiii vor avea mai multe oportunităţi şi vor reuşi să mă depăşească, să aibă rezultate mai bune decât mine. Chiar sper că asta se va întâmpla", spune Radu Albot.
Legăturile lui Radu cu România sunt evidente. Navighează cu uşurinţă în timpul răspunsurilor în limba sa nativă, care este româna. S-a antrenat de-a lungul anilor şi în România, cum o mai făcuse în Statele Unite, Germania şi Spania. Şi are legături destul de strânse cu Marius Copil, numărul unu din România.
„M-am antrenat în România când aveam 16-17 ani. Eram tânăr, nu a durat mult. Tenisul din România este foarte popular. Acum, sunt multe jucătoare în Top 100 WTA, tenisul masculin este şi el sus. Sunt prieten cu toţi jucătorii români, uneori mă întâlnesc şi vorbesc şi cu jucătoarele din WTA. Vorbim. Este de necomparat situaţia dintre cele două ţări, din punct de vedere al tenisului", spune Radu Albot, care chiar şi după ce a ajuns în Top 100, a avut probleme în ţara sa.
„Ani de zile am jucat în echipa de Cupa Davis a ţării mele. Atunci, nu mă gândeam că aş putea juca pentru altă ţară. Am avut însă nişte probleme cu Federaţia - au procedat destul de urât cu întreaga echipă, nu doar cu mine, ca numărul unu. Atunci mi-a trecut prin minte această idee. De a juca pentru România, poate. Am şi vorbit cu băieţii, cu Marius, dar şi antrenorul lui, Andrei Mlendea, despre o astfel de oportunitate. Dar, asta nu va fi, totuşi, posibil. Atunci când te muţi, ţara respectivă va dori să o reprezinţi la Cupa Davis. Iar eu nu aş putea face asta niciodată", mai spune Radu Albot, cel care a început tenisul la opt ani.
Dacă nu ar fi ajuns tenismen, lui Radu Albot i-ar fi plăcut să fie fotbalist. Şi pentru că România este cunoscută peste tot în lume prin Gheorghe Hagi, Ilie Năstase şi Nadia Comăneci, ProSport l-a provocat pe moldoveanul numărul unu din tenisul mondial să le spunâ câte ceva fraţilor de peste Prut, despre cel mai cunoscut ambasador al Moldovei. "Serghei Tarnovschi este, probabil cel mai cunoscut. A câştigat două medalii de aur, la caiac-canoe. Cred că el este cel mai faimos sportiv în ţara noastră", a spus Radu Albot, care, în turul doi de la Roland Garros îl va înfrunta pe Damir Dzumhur (Bosnia şi Herţegovina, 30 ATP, favorit 26 la Paris).
De la Paris, Cezara Paraschiv (Prosport)
14.11.2025
20:02
15653
,,Sunt o rușine!" Selecționerul Italiei, Gennaro Gattuso, nu s-a abținut deloc, după scenele cum rar se văd de la Chișinău
24.10.2025
07:26
9441
Încă o medalie de AUR pentru R. Moldova la Campionatul Mondial de lupte din Serbia. Alexandrin Guțu a dominat competiția la categoria de 82 kg
23.10.2025
10:59
7596
VIDEO // Imagini DRAMATICE de pe frontul din Ucraina. Lozinca rușilor „cвоих не бросаем” - doar un mit. Așa arată și se simte iadul pentru soldații ruși, trimiși de Putin pe „insulele morții”
21.09.2025
18:17
12903
Exemplu pentru NAȚIONALA de fotbal a R. Moldova. Cum a reușit Uzbekistan să se califice la PRIMUL său Campionat Mondial: Povestea uriașului proiect sportiv din spatele acestui succes
11.09.2025
13:31
11149
Sergiu Cleșcenco a DEMISIONAT de la naționala de fotbal a R. Moldova, deși prima reprezentativă mai păstrează șanse teoretice de a ajunge la Campionatul Mondial din 2026
11.09.2025
09:00
10068
Maestrul Ion Caras, la 75 de ani: Fotbalul este mai curând o artă
10.09.2025
12:35
10267
Agentul FIFA, Leonid Istrati, dă de pământ cu jucătorii naționalei după RUȘINEA cu Norvegia: „Aseară, după 1-11, lumea a văzut ce văd eu zilnic: se cred mari vedete și cer contracte ca în Premier League, dar nu pot face un sprint...”
10.09.2025
09:18
10159
VIDEO // Norvegienii au marcat 12 GOLURI și au câștigat cu 11-1 în fața NAȚIONALEI de fotbal a R. Moldova. Selecționerul Cleșcenco se gândește la DEMISIE, după dezastrul de la Oslo
10.09.2025
20:55
10121
Mărturia portarului Cristian Avram, demolat de Haaland&Co cu 11-1: „Am vorbit cu Erling după joc. Știți ce mi-a zis?”
28.08.2025
16:25
12380
VIDEO // Legendarul Oleksandr Usyk, campion MONDIAL absolut la categoria grea, vizită în R. Moldova. Ucraineanul a făcut o baie de mulțime în fața Centrul Sportiv de Pregătire a Loturilor Naționale
24.08.2025
19:10
11510
Aur pentru R. Moldova la Milano. Serghei Tarnovschi, campion MONDIAL pe distanța de 5 000 metri
22.08.2025
17:17
11084
VIDEO // Serghei Tarnovschi, MEDALIE la Campionatul Mondial de la Milano, Italia
08.02.2026
14:18
93
Epstein a dus un fotomodel din România la o cină privată cu prințul Andrew la Palatul Buckingham. Noi dezvăluiri relansează cererile de anchetă penală împotriva ducelui
08.02.2026
12:57
226
Rusia lovește din nou infrastructura energetică a Ucrainei: instalațiile Naftogaz din Poltava și centrala termică din Herson, ținte ale bombardamentelor repetate
08.02.2026
12:11
327
Zelenski anunță sancțiuni împotriva firmelor străine care aprovizionează industria de rachete a Rusiei
08.02.2026
11:41
504
Suspectul în împuşcarea generalului rus Vladimir Alexeiev, reţinut în Dubai şi extrădat la Moscova
08.02.2026
08:41
408
Horoscopul zilei 08.02.2026
07.02.2026
22:17
767
Administraţia Trump convoacă la Washington prima reuniune a Consiliului pentru Pace. România, invitată să devină stat membru fondator
07.02.2026
21:10
654
Ninsoare slabă și cer închis duminică, 8 februarie 2026, în Republica Moldova
07.02.2026
15:59
716
Iran amenință că va lovi bazele militare americane din Orientul Mijlociu dacă va fi atacat de SUA
07.02.2026
14:00
654
Dronă de tip Gerbera descoperită în raionul Drochia, fără încărcătură explozivă
07.02.2026
13:37
815
Dronele ucrainene au incendiat o fabrică rusă de combustibil pentru rachete, reducând capacitatea de atac aerian a Moscovei
07.02.2026
12:49
738
Bărbat din Ohio, urmărit penal după ce a amenințat cu moartea vicepreședintele JD Vance și reținut cu materiale pornografice cu minori
07.02.2026
12:22
829
Zelenski respinge orice înțelegere SUA-Rusia privind războiul fără participarea Ucrainei
07.02.2026
10:08
825
Atac masiv al Rusiei asupra rețelei electrice din Ucraina lasă țara în beznă, în plin val de ger
07.02.2026
07:54
739
Horoscopul zilei 07.02.2026
07.02.2026
07:24
829
Pacient din SUA menținut în viață 48 de ore fără plămâni, cu ajutorul unui sistem artificial, până la dublul transplant pulmonar
07.02.2026
06:39
683
Trump susține că Iranul vrea „foarte mult” un acord cu SUA după discuțiile recente
07.02.2026
06:34
920
Zelenski cere acțiuni imediate pentru întărirea apărării antiaeriene și refacerea infrastructurii energetice a Ucrainei
07.02.2026
01:35
1163
Washingtonul presează pentru acord de pace Rusia–Ucraina până în martie și scrutin cu referendum în Ucraina în luna mai
06.02.2026
23:28
1359
ULTIMA ORĂ // Premierul Alexandru Munteanu trimite ARMATA pe străzile Chișinăului
06.02.2026
21:18
1034
Ofensiva rusă pe front încetinește după blocarea terminalelor Starlink folosite ilegal de armata lui Putin
06.02.2026
20:30
953
Sâmbătă, 7 februarie 2026: vreme mai blândă și mai uscată în Republica Moldova
06.02.2026
20:03
1123
Maia Sandu, reacție la raportul Congresului SUA: libertatea de exprimare nu apără conturile false și manipularea online
06.02.2026
18:43
1056
Bruxelles lovește în petrolul lui Putin: al 20-lea pachet de sancțiuni UE interzice serviciile maritime pentru exporturile rusești
06.02.2026
17:58
1049
Rusia condiționează negocierile nucleare multilaterale de participarea Marii Britanii și Franței, în timp ce SUA presează China, iar Beijingul refuză
06.02.2026
16:51
933
Moldova lansează platforma www.studyin.md pentru a atrage mai mulți studenți străini în universitățile sale
Oligarhii vechi și noi: Cum a scăpat Vladimir Putin de cei mai influenți bancheri din Rusia și cine sunt magnații care controlează astăzi mass-media
Povestea TRAGICĂ a celor mai cunoscuți cvintupleți din lume: Cele cinci fetițe, separate de familie și expuse ca la grădina zoologică
Moartea misterioasă a geniului Eminescu sau cine a vrut să îl facă nebun?
FOTO // Drumul LUNG al unui test pentru COVID-19, rezultatele căruia sunt gata în cel puțin opt ore: Cum decurge o zi de muncă a angajaților de la laboratorul virusologic al Agenției Naționale pentru Sănătate Publică
1 MDL
1 EUR
20.04
1 USD
16.99
1 RON
3.93
1 RUB
0.22
1 UAH
0.39


Inapoi














