Vicepremierul Alaiba: „Noi avem multe legi AIUREA”. Ministerul pe care îl conduce îndeamnă cetățenii să le raporteze pe un mail special creat: „Mai departe ne ocupăm noi”
1834
Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării (MDED) îndeamnă cetățenii să raporteze legile sau prevederile concrete din legislație care sunt depășite și le îngreunează activitatea.
Mai mult, MDED a lansat o adresă specială de e-mail unde așteaptă sesizări de la populație.
„Este bine să fim onești cu societatea și să recunoaștem că avem prea multe legi aiurea, prevederi învechite, reglementări stupide, depășite de timp, care trebuie fie pur și simplu anulate și tăiate din memoria noastră, fie ajustate rigorilor timpului. Cu asta ne ocupăm permanent la minister, dar am făcut și un apel public: atunci când vedeți sau suferiți din cauza unei prevederi care vi se pare inutilă, birocrație care nu trebuie să existe, chiar vă rugăm să vă sesizați și să ne sesizați la acest e-mail: legi.aiurea@mded.gov.md. Mai departe ne ocupăm noi”, a declarat astăzi vicepremierul Dumitru Alaiba, ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării, după ședința Guvernului.
Dumitru Alaiba a oferit exemplul ștampilei, obligativitatea căreia a fost anulată de către Parlament încă în 2016.
„Din 2016, Parlamentul a eliminat obligativitatea ștampilei, dar timp de șapte ani diferite instituții continuă insistent, aleatoriu și arbitrar, antreprenorilor aplicarea ștampilei, o tehnologie de securitate învechită, în era digital nefiind necesară”, a punctat vicepremierul.
Oficialul a îndemnat oamenii să sesizeze ministerul atunci când sunt obligați să aplice ștampila pe documente pentru a putea interveni.
„Ștampila este doar un exemplu, noi avem multe legi aiurea”, a punctat vicepremierul Alaiba.
30.03.2026
22:06
297
Vizita Maiei Sandu în Finlanda, amânată din cauza problemelor de sănătate ale președintelui finlandez
228
Meta testează Instagram Plus, abonament plătit cu funcții exclusive pentru utilizatori obișnuiți
30.03.2026
20:33
354
Vremea în Republica Moldova marți, 31 martie 2026: ploi persistente și nori de primăvară
30.03.2026
19:44
310
Apple dezvăluie autorităților identitatea utilizatorilor chiar și când își ascund emailul cu „Hide My Email”
30.03.2026
18:45
392
40 de elevi din toată țara, premiați la Olimpiada Republicană de Fizică de la USM
30.03.2026
18:25
360
Startupul Mantis Biotech creează „gemeni digitali” ai oamenilor pentru a umple golurile de date din medicină
30.03.2026
18:02
422
MAIA discută cu Comisia Europeană condițiile de aderare în Clusterul 5: agricultură, resurse naturale și coeziune
30.03.2026
17:38
388
Tineri din toată țara promovează utilizarea sigură a inteligenței artificiale la Concursul național „Împreună pentru un internet mai bun”
30.03.2026
17:24
425
ScaleOps atrage 130 de milioane de dolari pentru a reduce costurile uriașe de infrastructură cloud și AI
30.03.2026
17:22
471
Maia Sandu, întrevedere la Chișinău cu delegația pentru afaceri europene din statele baltice, nordice și Polonia privind parcursul european al Republicii Moldova

309

17:16
428
Premierul Munteanu și ambasadorul Cehiei discută noi investiții și sprijin european pentru Republica Moldova
30.03.2026
17:04
440
Automobile hibride și echipamente moderne pentru școlile profesionale tehnice din Moldova
30.03.2026
16:37
412
Startupul sud-coreean Rebellions strânge 400 de milioane de dolari înainte de listare, la o evaluare de 2,34 miliarde și lansează noi platforme de infrastructură AI
30.03.2026
15:47
411
Bărbat de 45 de ani, condamnat la 7 ani de închisoare pentru violarea fiicei vitrege de 17 ani
30.03.2026
15:45
425
Interreg Europe deschide noi oportunități de finanțare și cooperare interregională pentru Republica Moldova
30.03.2026
14:53
781
Alexandru Munteanu, vizită-FULGER la București. Cu cine se va întâlni premierul R. Moldova și care e agenda de lucru
30.03.2026
14:52
477
Startupul Starcloud devine unicorn cu 1,1 miliarde dolari pentru centre de date orbitale, mizând pe racheta Starship și GPU-uri Nvidia în spațiu
30.03.2026
14:07
502
31 martie, ultima zi pentru depunerea ofertelor la licitația pentru noile parcuri eoliene cu stocare a energiei în Republica Moldova
30.03.2026
12:04
845
Prețul motorinei bate în retragere. Prima IEFTINIRE de la începutul războiului din Orientul Mijlociu
30.03.2026
11:22
692
Reținut după ce ar fi cerut 400 000 de dolari pentru a influența o decizie într-un dosar penal
30.03.2026
10:54
757
Noi detalii în ancheta privind decesul Ludmilei Vartic: concluziile legiștilor și pașii procurorilor în dosarul de violență în familie
30.03.2026
10:48
636
Maia Sandu, turneu în Finlanda și Letonia pentru securitate regională și sprijin pe drumul european al Republicii Moldova
30.03.2026
10:46
1458
Mită-RECORD de 400.000 de dolari. O persoană a fost reținută după ce a promis „aranjarea” unui dosar penal
30.03.2026
10:33
766
Gradele didactice devin permanente din 2026: MEC elimină reconfirmarea periodică și reduce birocrația pentru profesori
529
Instituțiile de drept își intensifică acțiunile împotriva traficului de ființe umane, în contextul parcursului european al Republicii Moldova
Vizita Maiei Sandu în Finlanda, amânată din cauza problemelor de sănătate ale președintelui finlandez
Vremea în Republica Moldova marți, 31 martie 2026: ploi persistente și nori de primăvară
Apple dezvăluie autorităților identitatea utilizatorilor chiar și când își ascund emailul cu „Hide My Email”
1 MDL
1 EUR
20.27
1 USD
17.62
1 RON
3.98
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40

Inapoi