Viața în PUȘCĂRIE a celui mai temut INTERLOP
6545
sursa: google.ro Mafiotul care controla cea mai puternică rețea de prostituție din Spania, Ioan Clămparu, face duș la comun cu alți 39 de deținuți, mănâncă des carne de pui și poate juca fotbal o dată pe lună.
În secția unde este încarcerat Ioan Clămparu (49 de ani), mafiotul român care a speriat Spania, nu se intră decât cu trupele speciale. Cel mai temut interlop român la nivel internațional a fost mutat în vara anului trecut la Penitenciarul Aiud, județul Alba, acolo unde se mai află Gregorian Bivolaru și Romulus Mailat. Asta după ce Ioan Clămparu a fost găzduit inițial la Penitenciarul Iași. El a fost transferat după revoltele din penitenciare de vara trecută, Clămparu fiind considerat ca unul dintre inițiatorii revoltei din pușcăria ieșeană.
Clămparu a ajuns în luna septembrie în Penitenciarul Aiud, cu două luni înainte reprezentanții Apador-CH, organizație non-guvernamentală specializată în drepturile omului, au făcut o inspecție în închisoarea din Alba.
Ioan Clămparu, poreclit și „Cap de porc”, este repartizat într-o secție de maximă siguranță din cele patru ale pușcăriei. Spre deosebire de Iași, unde interlopul avea șase colegi în cameră, la Aiud acesta a avut un singur coleg, așa cum ne-a declarat un fost deținut al pușcăriei. Mafiotul poate avea maximum doi colegi, în fiecare celulă sunt cel mult trei paturi.
Temnița în care este cazat Clămparu are 7,88 mp, inclusiv grupul sanitar dotat cu WC, chiuvetă și duș.
Chiar și înainte de sosirea interlopului, accesul în celulele de maximă siguranță, altfel spus cei mai periculoși condamnați, se făcea doar sub protecția forțelor speciale.
„Vizitele au fost făcute sub supravegherea grupei de intervenție, formată din doi agenți echipați cu combinezoane negre, spray și căști de protecție cu numere inscripționate corespunzător. Reprezentanții penitenciarului erau vizibil îngrijorați, întrucât în urmă cu câteva luni avusese loc în penitenciar un incident în care o doamnă psiholog fusese agresată de un deținut în camera de consiliere”, au precizat reprezentanții Apador-CH.
Grupa de intervenție are 35 de agenți, care lucrează câte 4-6 într-o tură. În jur de 150 de condamnați se află în aceste patru secții de maximă siguranță.
Coșmarul dușurilor comune
Vizita la duș nu este tocmai plăcută pentru mafiot. Aici există o singură cameră de dușuri cu 40 de astfel de instalații și două săli de așteptare. Pușcăria are o singură cameră de dușuri-mamut prin faptul că în mai multe camere care aveau dușuri individuale deținuții ar fi scos sifoanele din pardoseala băilor, ca să ascundă acolo diverse obiecte interzise. „Nu este o soluție firească obligarea deținuților să facă duș în grup”, consideră reprezentanții Apador-CH.
Meniul
În meniul zilei figurează o ciorbă de legume, în special gulii, și la felul doi iahnie de fasole cu carne de porc. Însă carnea de pui este cel mai des oferită deținuților, în șase din zece zile, pentru că acestea se pot porționa. La micul dejun – 100 de grame de biscuiți, gem, un ou, margarină.
Apă scumpă
Magazinul penitenciarului este bine aprovizionat, iar prețurile sunt comparabile cu cele de la magazinele locale, cu excepția legumelor și a fructelor care par mai scumpe decât în piețe, a fost concluzia reprezentanților Apador-CH. Prețurile de aici sunt: un sul de hârtie igienică – 80 de bani, 1 kg de roșii 6,5 lei, 1 kg de piersici – 6,5 lei, 1 kg de mere 4,5 lei, 1 kg de banane – 7 lei. Conform declarațiilor vânzătoarei date reprezentanților ONG-ului, deținuții au dreptul să cumpere lighene, fierbătoare sau găleți pe baza cererii aprobate de conducerea penitenciarului.
În schimb, deținuți au reclamat faptul că magazinul ar fi scumpit apa după intrarea în vigoare a noului regulament de aplicare a legii privind executarea pedepselor, care nu le mai permite deținuților să primească și lichide în pachete. Apa s-ar fi scumpit de la 1,80 lei la 2,80 lei.
O dată pe lună poate juca fotbal
Clămparu are la dispoziție o curte de plimbare mare folosită ca teren de sport, pe care deținuții au dreptul să iasă să joace fotbal. Interlopul are voie să joace cam o dată pe lună fotbal, asta dacă vrea.
Întâlniri online
Penitenciarul Aiud are o cameră în care deținuții pot avea parte de întâlniri online cu rudele, cu prietenii sau cu apropiații. Mai exact, este vorba despre întâlniri în care condamnatul poate comunica pe skype sau pe alte aplicații, ori pe pagini de socializare cu apropiații fără a mai fi nevoie ca aceștia să se deplaseze până în Aiud. Închisoarea beneficiază și de camera pentru vizită intimă și cabinele pentru vizitele cu avocații.
De altfel, „Cap de porc” este implicat într-un mic scandal, mama celor doi copii ai interlopului a cerut în acest an ca acesta să recunoască odraslele.
Contopire și plângere la CEDO
Cel mai periculos infractor român, Ioan Clămparu, poreclit „Cap de porc”, solicită la Tribunalul Alba contopirea pedepselor la care a fost condamnat în Spania şi în România. Interlopul este închis la Penitenciarul Aiud. Magistraţii au descoperit în cazierul acestuia o nouă condamnare, de 18 ani de închisoare, primită în 2009, în Italia.
Ioan Clămparu, considerat a fi unul dintre cei mai periculoşi lideri interlopi români, a fost nemulţumit de condiţiile de detenţie din puşcăria din Iași. Botoşăneanul, poreclit şi „Papa”, „Cap de Porc”, „Omu” sau „Ion de la Madrid”, s-a plâns judecătorilor că nu are loc în celulă şi a cerut obligarea Penitenciarului de Maximă Siguranţă Iaşi să-i asigure un spaţiu de patru metri pătraţi.
Clămparu execută o pedeapsă de 18 ani şi 9 luni de închisoare. El a scris că este cazat într-o cameră de detenţie de aproximativ 16 metri pătraţi cu alţi cinci deţinuţi, iar uneori cu şapte. Acesta a menţionat în cererea de chemare în judecată că paturile suprapuse şi cele două mese ocupă aproximativ 10 metri din celulă, astfel încât pentru deţinuţi rămân doar şase metri pătraţi
Sursa: libertatea.ro
01.07.2018
18:16
2577
VIDEO // Un interlop condamnat pentru jafuri armate a EVADAT cu elicopterul dintr-o închisoare din Franța. Momentul evadării a fost filmat
24.11.2017
17:20
3610
Detalii despre SFÂRŞITUL temutului interlop Nikos. Şi-a presimţit moartea!
02.06.2015
14:19
2996
INTERLOP din R. Moldova, ELIBERAT şi DISPĂRUT înainte de a fi CONDAMNAT pe VIAȚĂ în România
19.11.2014
10:35
1902
Unul dintre cei mai cunoscuți INTERLOPI din regiunea de nord a republicii, REȚINUT de poliție
24.02.2025
10:38
2334
„Stejarul” despre Stejar: Numele lui Dinu Lipatti, într-un ziar din Elveția anilor ’50
14.02.2025
17:09
3987
IMAGINI RARE cu Grigore Vieru, care ar fi împlinit azi 90 de ani: ,,Dacă visul unora a fost ori este să ajungă în Cosmos, eu viaţa întreagă am visat să trec Prutul"
04.02.2025
12:29
21301
VIDEO // O instalație ce costă 24 000 de lei permite un consum zilnic de electricitate de doar 2 lei: Invenția unui moldovean, testată cu succes la Bălți și Râbnița!
23.01.2025
10:15
4065
Presa loială Kremlinului l-a dat de gol pe Vicol, cel care intenționa să livreze gaze în Transnistria „de la traderi europeni”, audiat de SIS: Pion în jocul Moscovei, la fel ca și compania din Cipru
20.01.2025
09:12
2535
Pianistul român ale cărui degete „inventau notele”: Radu Lupu, discreție și genialitate în lumea pianului
01.01.2025
12:02
8420
Nicolae Enciu // Academicianul Ioan-Aurel Pop împlinește 70 de ani: Românii și România în opera sa
06.02.2026
01:25
304
Trump vrea un nou tratat nuclear „îmbunătăţit şi modernizat” cu Rusia după expirarea New START
05.02.2026
22:23
414
Dosarele Epstein expun încercările lui Steve Bannon de a folosi banii miliardarului pentru a întări extrema dreaptă și curentul eurosceptic din Europa
05.02.2026
20:35
605
Ninsori și lapoviță în toată țara – vremea de vineri, 06.02.2026
05.02.2026
20:12
569
Lavrov susţine că Putin e gata să vorbească „serios” cu Macron şi dezvăluie existenţa unor contacte secrete ale Moscovei cu lideri europeni
05.02.2026
18:05
545
SUA și Rusia reiau dialogul militar la nivel înalt pentru a evita escaladarea conflictului din Ucraina
05.02.2026
16:40
596
Alexandru Munteanu promite noi investiții în modernizarea Spitalului Raional Hâncești și a sistemului de sănătate
05.02.2026
16:09
558
Elevi din Chișinău, implicați într-un program educațional despre Holocaust, după vizionarea filmului „La Rafle”
05.02.2026
15:50
627
Kremlinul ia în derâdere investigația Poloniei privind presupusele legături ale lui Jeffrey Epstein cu serviciile secrete ruse
05.02.2026
15:25
578
Ucraina și Rusia reiau schimburile de prizonieri: acord la Abu Dhabi pentru eliberarea a 314 militari, mediat de SUA și EAU
05.02.2026
14:18
634
Moldova testează în sandbox energetic un sistem digital avansat de monitorizare în timp real a rețelelor electrice de joasă tensiune
05.02.2026
13:04
679
Republica Moldova pregătește aderarea la mecanismul provizoriu de arbitraj comercial al OMC, în dialog cu partenerii internaționali
05.02.2026
12:42
579
Republica Moldova accelerează reformele energetice în cadrul Programului Național de Aderare la UE
05.02.2026
12:37
571
Moldova, pregătită de start la Jocurile Olimpice de Iarnă de la Milano și Cortina, cu cinci sportivi în competiție
05.02.2026
11:50
684
Lupul paznic la oi // Mai mulți administratori de insolvabilitate, implicați într-o schemă de CORUPȚIE de proporții. Aceștia ar fi au vândut repetat apartamentele plătite deja de alți cetățeni
05.02.2026
11:39
589
Doi chișinăuieni condamnați la 9 și 10 ani de închisoare pentru omor și tentativă de omor
05.02.2026
11:03
658
Dorin Junghietu anunță licitație pentru energie eoliană și stocare în baterii, mizând pe interconexiuni cu România pentru reziliența energetică a Moldovei
05.02.2026
10:11
734
Mii de consumatori fără curent electric în Republica Moldova din cauza vremii nefavorabile din 5 februarie 2026
598
Procuratura Generală își face bilanțul: provocările secțiilor de specialitate și noile priorități de acțiune
05.02.2026
09:35
898
Maia Sandu numește noi ambasadori în România, Ucraina, Franța și China: Mihail Mîțu merge la București
05.02.2026
09:31
696
R. Moldova poate profita de o „SCURTĂTURĂ” în drumul către UE. Mihai Popșoi: „Suntem deschiși la idei creative. Scopul final este, desigur, să fim membri cu drepturi depline, cu drepturi egale cu toți ceilalți membri UE”
05.02.2026
08:44
582
Horoscopul zilei 05.02.2026
05.02.2026
08:00
865
Moscova condiţionează oprirea războiului de capitularea Kievului, în timp ce negocierile de la Abu Dhabi se lovesc de noi atacuri asupra Ucrainei
05.02.2026
06:50
677
Guterres avertizează: expirarea tratatului nuclear SUA–Rusia deschide o eră fără limite pentru arsenalele strategice globale
05.02.2026
06:09
717
UE pregătește un împrumut de 90 de miliarde de euro pentru Ucraina, cu accent pe armament cumpărat din interiorul blocului european
05.02.2026
05:32
700
Negocieri de pace Ucraina–Rusia la Abu Dhabi, mediate de SUA, continuă după o primă zi considerată „productivă”
Edineț: Cinci ani de închisoare pentru un bărbat care și-a răpit copilul de un an și i-a pus cuțitul la gât atunci când femeia a vrut să-l recupereze
Douăzeci și două de filme moldovenești în cadrul proiectului Filme din Moldova – online (VIDEO)
Un muncitor a căzut în groapa șantierului, la Ciocana
Intenționa să ajungă în Europa, tranzitând ilegal Republica Moldova: Un ucrainean a fost reținut de către polițiștii de frontieră
1 MDL
1 EUR
20.04
1 USD
16.99
1 RON
3.93
1 RUB
0.22
1 UAH
0.39




Inapoi














