Veteranii de război ai forțelor speciale SIS, declarație de susținere pentru Maia Sandu: „Federația Rusă este angajată, la fel ca în 1992, într-un război contra R. Moldova, purtat cu mijloace hibride ce amenință din nou existența noastră ca stat”
1968
„Federația Rusă este angajată astăzi, la fel ca în 1992, într-un război contra R. Moldova, purtat cu mijloace hibride ce amenință din nou existența noastră ca stat, iar marionetele Rusiei vor din nou întoarcerea noastră în imperiul răului”. Atenționarea vine de la Asociația Participanților la Războiul din Transnistria „Burunducii”, care îndeamnă cetățenii R. Moldova să participe la alegerile de duminică și s-o voteze pe Maia Sandu.
Într-o declarație publică a veteranilor, care reunește și combatanții din grupele cu destinație specială ale Serviciului de Informații și Securitate (SIS), se arată că Republica Moldova s-a confruntat încă de la apariția sa ca stat cu acțiunile militare ale Federației Ruse, cu crimele și violurile săvârșite de soldații ruși și cu crearea unei enclave proruse pe teritoriul statului nostru.
„În anul 1992, Rusia a creat și coordonat un război contra Republicii Moldova, contra independenței statului și a aspirațiilor sale de a reveni în marea Europă de unde am fost smulși împotriva voinței noastre, tot cu armele. (...) Republica Moldova, aflată dintr-un context regional de securitate dificil, a pornit în ultimi ani un proces de integrare europeană, de apropiere de România și de modernizare a statului, care riscă să fie sabotat și oprit de Federația Rusă, dacă nu ne vom mobiliza să o oprim”, arată Asociația Participanților la Războiul din Transnistria „Burunducii”.
Veteranii cred că Maia Sandu, candidatul proeuropean la Președinția R. Moldova, este, în acest moment, „singura ce poate păstra statul pe harta de interes a Uniunii Europene și a tărilor civilizate”, de aceea îndeamnă cetățenii s-o voteze pe 3 noiembrie curent.
13.11.2025
02:57
47
Mark 1, noua rachetă europeană accesibilă pentru neutralizarea dronelor rusești, lansată de Estonia
13.11.2025
02:51
54
Putin și jocul de-a v-ați ascunselea: tripla reședință cu birouri gemene pentru a deruta spionii străini
12.11.2025
20:52
454
Surpriza caldă se instalează în Moldova pe 13 noiembrie 2025
12.11.2025
20:30
583
Constantin Cheianu, DESTĂINUIRE privind decizia de a renunța la fotoliul de DEPUTAT: ,,Primul om căruia i-am vorbit despre decizia de a-mi depune mandatul de deputat a fost..."
12.11.2025
19:27
493
Zelenski ia măsuri drastice în scandalul de corupție din Ucraina: cere demisia miniștrilor justiției și energiei pe fondul mitei de 100 de milioane de dolari
12.11.2025
19:04
620
Moscova critică Chișinăul pentru încercarea de subminare a autonomiei Găgăuziei și presiunile politice preconizate
12.11.2025
18:33
482
Dr. Ovidiu Ferician avertizează: cancerul de prostată poate afecta bărbații chiar de la 50 de ani, prevenția începe cu un test genetic!
12.11.2025
18:08
512
Scandal de corupție și lupte judiciare: Noul test pentru președinția lui Zelenski în Ucraina
12.11.2025
17:48
459
Colegiul de Medicină Veterinară din Brătușeni modernizat cu ajutor european: condiții de top pentru elevi și profesori
12.11.2025
17:22
543
Rusia, deschisă pentru negocieri cu Ucraina la Istanbul, dar Kievul și UE resping condițiile teritoriale susținute de Trump în Alaska
12.11.2025
20:52
437
Surpriza caldă se instalează în Moldova pe 13 noiembrie 2025
12.11.2025
20:30
567
Constantin Cheianu, DESTĂINUIRE privind decizia de a renunța la fotoliul de DEPUTAT: ,,Primul om căruia i-am vorbit despre decizia de a-mi depune mandatul de deputat a fost..."
12.11.2025
19:27
483
Zelenski ia măsuri drastice în scandalul de corupție din Ucraina: cere demisia miniștrilor justiției și energiei pe fondul mitei de 100 de milioane de dolari
12.11.2025
19:04
607
Moscova critică Chișinăul pentru încercarea de subminare a autonomiei Găgăuziei și presiunile politice preconizate
12.11.2025
18:33
471
Dr. Ovidiu Ferician avertizează: cancerul de prostată poate afecta bărbații chiar de la 50 de ani, prevenția începe cu un test genetic!
12.11.2025
18:08
501
Scandal de corupție și lupte judiciare: Noul test pentru președinția lui Zelenski în Ucraina
12.11.2025
17:48
450
Colegiul de Medicină Veterinară din Brătușeni modernizat cu ajutor european: condiții de top pentru elevi și profesori
12.11.2025
17:22
534
Rusia, deschisă pentru negocieri cu Ucraina la Istanbul, dar Kievul și UE resping condițiile teritoriale susținute de Trump în Alaska
12.11.2025
17:14
1187
Mai mulți deputați de la PAS au decis să RENUNȚE la mandat. Cine sunt cei CINCI aleși ai poporului
12.11.2025
17:01
438
Colegiul de Medicină Veterinară din Brătușeni se modernizează: condiții de studiu îmbunătățite cu suport european și austriac
12.11.2025
16:41
441
Cooperarea dintre Republica Moldova și PNUD: Proiecte importante pentru dezvoltarea durabilă și eficiența energetică
12.11.2025
16:08
370
Sălile pline la cea de-a XI-a ediție a Zilelor Filmului Românesc în Moldova. Proiecțiile au bucurat și publicul din Hâncești, Nisporeni, Călărași, Strășeni, Ungheni, Florești, Bălți, Cimișlia și Cahul
12.11.2025
15:56
558
Moldova renunță la cooperarea energetică cu CSI: Ultimul acord, denunțat după 28 de ani
528
Dialog constructiv între Valeriu Chiveri și diplomatul american Nick Pietrowicz privind reglementarea transnistreană și integrarea raioanelor de est ale Moldovei
12.11.2025
13:36
518
Moldova face pasul spre Europa: noi reglementări pentru un transport mai sigur al mărfurilor periculoase
12.11.2025
12:57
508
Moldova adoptă norme europene: lansarea unui sistem național de securitate informațională în aviația civilă pentru protecția zborurilor și pasagerilor
12.11.2025
12:40
483
Guvernul adoptă noi norme pentru îmbunătățirea siguranței zborurilor în Moldova
12.11.2025
12:29
580
Procurorul General interimar, Alexandru Machidon, îl prezintă pe Victor Furtuna, noul șef al PCCOCS, echipei de procurori
12.11.2025
10:54
548
Ministrul Energiei prezintă progrese cheie în infrastructura de transport pentru tranziția verde la conferința UE 2025 în Chișinău
12.11.2025
10:34
570
Ministerul Educației: Primii pași către o educație sigură online pentru copiii din Moldova
12.11.2025
10:24
983
DOC // Conducerea Serviciului de Protecție și Pază de Stat, DEMISĂ de președinta Maia Sandu
12.11.2025
09:26
535
Moldova accelerează transformarea digitală și atrage investiții pentru integrarea europeană în Raportul de Extindere 2025
12.11.2025
07:13
706
Arestări și percheziții în Ucraina: un apropiat al lui Zelenski acuzat de corupție masivă în sectorul energetic
12.11.2025
06:40
591
Prețul petrolului în creștere din cauza sancțiunilor SUA asupra Rusiei și a optimismului privind sfârșitul blocajului guvernamental american
12.11.2025
02:08
1082
Situație tensionată în Zaporojie: Trei așezări capturate de ruși, retragere strategică a soldaților ucraineni
Surpriza caldă se instalează în Moldova pe 13 noiembrie 2025
Constantin Cheianu, DESTĂINUIRE privind decizia de a renunța la fotoliul de DEPUTAT: ,,Primul om căruia i-am vorbit despre decizia de a-mi depune mandatul de deputat a fost..."
Zelenski ia măsuri drastice în scandalul de corupție din Ucraina: cere demisia miniștrilor justiției și energiei pe fondul mitei de 100 de milioane de dolari
Moscova critică Chișinăul pentru încercarea de subminare a autonomiei Găgăuziei și presiunile politice preconizate
1 MDL
1 EUR
19.63
1 USD
16.96
1 RON
3.86
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40


Inapoi














