VESTE-ŞOC despre Dustin Hoffman. Informaţia DE NECREZUTdespre iubitul actor publicată chiar ACUM
2384
Alte cinci femei îl acuză de hărţuire sexuală pe Dustin Hoffman, numărul celor care au afirmat în ultimele luni despre veteranul actor american că a avut un comportament sexual nepotrivit ridicându-se astfel la opt, însă starul califică afirmaţiile drept „false”, transmite AFP, citat de gandul.info.
Dintre cele cinci femei, una spune că a fost hărţuită sexual în urmă cu peste trei decenii, pe când avea 16 ani şi era prietena fiicei actorului, potrivit publicaţiei americane Variety. Mai precis, spune aceasta, actorul a stat gol în faţa ei şi i-a cerut să îi maseze picioarele. Femeia spune că a făcut ce i-a cerut actorul, pentru că nu ştia că poate să refuze.
Celelalte două femei, dintre care una a dorit să rămână anonimă, spun că Hoffman le-a abuzat sexual pe platourile de filmare ale producţiei "Ishtar" (1987).
Variety a publicat declaraţiile acestor trei femei care afirmă despre actorul în vârstă de 80 de ani că le-a hărţuit sexual, însă avocatul starului a declarat pentru publicaţia americană că este vorba de "afirmaţii false defăimătoare".
O a patra femeie a declarat pentru publicaţia The Hollywood Reporter că l-a întâlnit pe Hoffman pe când ea avea 15 ani, în 1973, şi lucra într-un magazin de haine. Femeia spune că Hoffman a stat gol în faţa ei şi s-a masturbat.
Tot The Hollywood Reporter a publicat mărturia unei a cincea femei, care spune că l-a cunoscut pe Hoffman în 1975, pe când avea 21 de ani şi lucra ca ghid turistic la Washington. Aceasta spune că actorul a obligat-o să facă sex oral.
La începutul lunii noiembrie, Dustin Hoffman a fost acuzat de o femeie că a hărţuit-o sexual în 1985, pe când ea avea 17 ani şi lucra ca asistent de producţie pe platourile de filmare pentru "Moartea unui comis-voiajor/ Death of a Salesman". Ulterior, starul a declarat pentru The Hollywood Reporter că respectă femeile şi şi-a cerut scuze acesteia pentru faptul că anumite gesturi ale sale i-ar fi produs un disconfort.
Tot în noiembrie, alte două femei, una producător pentru National Geographic şi cealaltă actriţă, l-au acuzat pe actor de hărţuire sexuală.
The New York Times a publicat, la începutul lunii octombrie, o anchetă despre comportamentul de "prădător sexual" al producătorului de cinema Harvey Weinstein. Peste o sută de femei l-au acuzat pe Harvey Weinstein de hărţuire, agresiune sexuală şi viol. Trei anchete sunt în curs, deschise de autorităţile din Londra, New York şi Los Angeles.
De asemenea, în ultimele luni, numeroase vedete americane au fost suspendate sau concediate în urma acuzaţiilor de hărţuire sexuală ori comportament nepotrivit. Jurnalistului Charlie Rose, în vârstă de 75 de ani, i-au fost anulate brusc contractele cu CBS, PSE şi Bloomberg. Matt Lauer, starul "NBC News", în vârstă de 59 de ani, vedetă a matinalului de 20 de ani, a fost concediat recent, chiar înainte să intre în emisiune, pentru "violarea flagrantă a principiilor companiei". La Fox News, Bill O'Reilly, în vârstă de 68 de ani, a fost concediat, în aprilie, pentru fapte similare. Iar conducerea The New York Times l-a suspendat pe unul dintre reporterii săi politici, în urma unor acuzaţii de hărţuire sexuală.
Printre vedetele acuzate de abuz sexual se numără şi actorul Kevin Spacey şi regizorul Bryan Singer.
Dustin Hoffman şi-a câştigat celebritatea cu rolul studentului timid îndrăgostit de o femeie în vârstă din filmul "Absolventul", care i-a adus prima nominalizare la Oscar, în 1967. Au urmat apoi roluri memorabile, printre care s-au numărat cel al travestitului din "Tootsie" (1982), al tatălui nevrotic din "Kramer contra Kramer" (1980) şi al bărbatului bolnav de autism din "Rain Man" (1988).
Actorul american, al doilea copil al unui cuplu de evrei cu rădăcini româneşti şi ucrainene, s-a născut în Statele Unite ale Americii, la Los Angeles, în 1937. Dustin Hoffman a fost recompensat cu două premii Oscar, cinci Globuri de Aur, trei premii BAFTA şi un premiu Emmy.
24.02.2026
10:53
7077
VIDEO // Mândrie NAȚIONALĂ: Donald Trump, CUCERIT de o moldoveancă la Casa Albă: „Sunteți uimitoare”
24.02.2026
06:57
10449
VIDEO // Reacția străinilor la melodia „Viva, Moldova” a lui Satoshi te face să crezi că este favorit la câștigarea trofeului Eurovision 2026: „Această melodie spune povestea noastră – a celor plecați"
09.09.2025
13:06
34855
VIDEO // „Puterea Dragostei”, cel mai NOU film moldovenesc, în CINEMATOGRAFE din 9 octombrie. Vezi AICI trailerul oficial al filmului
21.08.2025
16:49
34240
FOTO // Vicecampioana olimpică, Anastasia Nichita, a publicat PRIMELE poze cu fetița ei. Cum o cheamă pe micuța de nota zece
08.06.2025
09:57
45624
„The Institute”, noul thriller TV bazat pe romanul omonim al lui Stephen King, a avut premiera la Londra
03.06.2025
11:11
29672
Disney concediază câteva sute de angajaţi în departamentele de film, televiziune şi finanţe corporative
02.06.2025
18:21
28121
LISTĂ // Filmele produse în R. Moldova pe care CNC le va finanța cu 13,3 milioane de lei în 2025
02.06.2025
11:19
20534
Cine este Miss World 2025: Are 21 de ani şi vrea să devină ambasadoare
30.05.2025
19:48
20053
Fosta prințesă Mako a Japoniei a născut primul său copil
29.05.2025
11:11
21418
Eurovision 2025 a înregistrat cea mai mare audienţă din 2004, cu 166 de milioane de telespectatori în 37 de ţări
28.05.2025
12:20
20775
Dezvăluiri: Cine vor fi actorii noului serial original „Harry Potter”
414
Londra, noul magnet european pentru talente și investiții în inteligența artificială
418
Artista britanică Sophie Tea, prima creatoare care își vinde oficial lucrările prin TikTok Shop
493
Marea Britanie pariază miliarde pe computere cuantice, dar lupta adevărată este pentru păstrarea talentului în țară
29.03.2026
08:20
526
Horoscopul zilei 29.03.2026
664
Fruit Love Island, serialul cu fructe generate de AI care parodiază Love Island și înnebunește TikTok-ul cu sute de milioane de vizualizări
28.03.2026
23:39
679
Studiu Stanford: chatboturile AI care te lingușesc îți subminează gândirea critică și te fac dependent de sfaturile lor
28.03.2026
20:53
676
Vreme mai răcoroasă și nori de ploaie în Republica Moldova, duminică 29.03.2026
28.03.2026
16:58
834
ULTIMĂ ORĂ // Securitatea energetică a R. Moldova, restabilită: Linia Isaccea-Vulcănești a fost reparată și repusă în funcțiune în urma atacurilor cu drone rusești
28.03.2026
16:30
712
Târgul educațional „Învață în Moldova” a transformat Edinețul în hub al oportunităților de studii pentru liceenii din nordul țării
28.03.2026
16:26
795
Dan Perciun cheamă absolvenții să rămână la studii în Republica Moldova: târgurile „Învață în Moldova” ajung la tinerii din sud și nordul țării
28.03.2026
16:03
845
Cine va alimenta rețeaua electrică în 2035: gazul natural, noile reactoare nucleare sau energia solară cu baterii?
28.03.2026
15:46
752
Edineț, hub educațional pentru nordul țării: peste 600 de absolvenți au descoperit ofertele universităților din Moldova
28.03.2026
08:36
827
Horoscopul zilei 28.03.2026
926
Silicon Valley, în fața unui proces istoric: Meta și YouTube, găsite vinovate că au creat dependență de social media care a afectat sănătatea mintală a tinerilor
27.03.2026
23:35
1038
144 de elevi pasionați de știință participă la Olimpiada Republicană de Fizică de la Chișinău
27.03.2026
21:24
885
Gigantul SK hynix pregătește o listare uriașă în SUA pentru a reduce „RAMmageddon” și decalajul de evaluare față de rivalii americani
27.03.2026
20:19
986
Ploi de primăvară și temperaturi mai ridicate în Republica Moldova, sâmbătă 28.03.2026
27.03.2026
19:16
964
Maia Sandu și comisarul european Michael McGrath discută accelerarea reformelor în justiție și lupta anticorupție în Republica Moldova
27.03.2026
18:18
1002
Alexandru Munteanu discută cu Michael McGrath reformele din justiție, combaterea dezinformării și sprijinul UE pentru parcursul european al Republicii Moldova
27.03.2026
17:54
962
MEC lansează a doua ediție a programului de bugetare participativă pentru Consiliile Elevilor din învățământul profesional tehnic
27.03.2026
17:40
919
Programul de educație multilingvă, prezentat la Bălți pentru extinderea în școlile din nordul țării
27.03.2026
17:36
1008
Republica Moldova susține reforma OMC și un sistem comercial multilateral modern la Conferința Ministerială MC14 din Camerun
27.03.2026
17:34
840
Apple susține că niciun dispozitiv cu Lockdown Mode activat nu a fost compromis de spyware
834
Influencerul Angry Ginge cere interzicerea TikTok pentru copiii sub 14 ani și restricții pe X pentru minorii sub 16 ani
27.03.2026
16:37
961
Liceul „Mihai Eminescu” din Cimișlia, prima școală model care intră în reparație capitală; Ministerul Educației lansează licitația publică
Horoscopul zilei 29.03.2026
1 MDL
1 EUR
20.25
1 USD
17.57
1 RON
3.97
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40



Inapoi














