Veste bună pentru persoanele cu GLAUCOM: Noi preparate compensate, de la 1 august
2037
Pacienții asigurați care au glaucom beneficiază, de la 1 august 2023, de încă trei medicamente compensate integral din fondurile de asigurare obligatorie de asistență medicală (AOAM).
Este vorba despre medicamentele cu denumirea comună internațională dorzolamidum, pilocarpinum și combinația timololum+latanoprostum, care sunt indicate în tratamentul de bază al presiunii intraoculare crescute sau ca adjuvant în cazul pacienţilor care nu răspund la tratament cu alte preparate contra glaucomului.
Medicamentele respective, sub formă de picături oftalmice, vor putea fi ridicate din orice farmacie contractată de Compania Națională de Asigurări în Medicină (CNAM), în baza rețetei prescrise de medicul de familie.
Anual, de aceste preparate noi urmează să beneficieze circa patru mii de persoane.
Potrivit estimărilor CNAM, includerea spre compensare a denumirilor comune internaționale dorzolamidum și timololum+latanoprostum nu va genera cheltuieli suplimentare din fondurile AOAM. În același timp, pentru compensarea în anul curent a preparatului pilocarpinum sunt necesare aproximativ 215 mii de lei, bani prevăzuți în fondurile de asigurare obligatorie de asistență medicală.
Lista medicamentelor compensate indicate în tratamentul glaucomului poate fi consultată AICI, iar schemele de tratament al acestei boli AICI.
09.11.2026
00:19
08.11.2026
22:38
08.11.2026
22:34
08.11.2026
21:54
08.11.2026
19:19
08.11.2026
19:08
08.11.2026
18:44
08.11.2026
17:16
08.11.2026
13:23
08.11.2026
12:46
08.11.2026
12:07
09.11.2026
00:19
08.11.2026
22:38
08.11.2026
22:34
08.11.2026
21:54
08.11.2026
19:19
08.11.2026
19:08
08.11.2026
18:44
08.11.2026
17:16
08.11.2026
13:23
08.11.2026
12:46
08.11.2026
12:07
08.11.2026
11:33
08.11.2026
09:23
08.11.2026
08:54
08.11.2026
07:45
08.11.2026
06:35
08.11.2026
06:23
08.11.2026
03:44
08.11.2026
01:46
08.11.2026
01:24
08.11.2026
00:38
08.11.2026
00:27
07.11.2026
22:39
07.11.2026
22:16
07.11.2026
21:52
07.11.2026
21:28
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”















