Stiri

Veste BUNĂ pentru mama cu cinci copii care a fost condamnată la închisoare şi luată sub strajă din sala de judecată

Social 22.01.2016 19:44 Vizualizări1408
Veste BUNĂ pentru mama cu cinci copii care a fost condamnată la închisoare şi luată sub strajă din sala de judecată

Victoria Pruteanu, mama celor cinci copilaşi care au ajuns la un centru de plasament după ce instanţa a condamnat-o la trei ani şi opt luni de închisoare, pentru că şi-a înjunghiat mortal soţul care o bătea, va părăsi închisoarea.

Instanţa de judecată a schimbat măsura de asigurare din arest în cea de nepărăsire a localităţii.

Anunţul a fost făcut chiar de către ministrul Justiţiei, Vladimir Cebotari, pe pagina sa de pe o reţea de socializare.

„Mă grăbesc să vă comunic o noutate bună, în primul rând pentru familia Victoriei Pruteanu, dar și pentru cei care, începând cu ziua de ieri, au stat alături, fie și de la distanță, de acei cinci copii minori. S-a făcut un act de justiție, atât de mult așteptat de noi toți, dar și mai mult de cei care știu că, deja chiar începând cu această seară, vor fi duși la culcare de către mama și sora lor. Cu această ocazie, vin să aduc mulțumire tuturor celor care au contribuit ca acest lucru să se petreacă, inclusiv actorilor din justiție. Vom urmări îndeaproape și în continuare să se facă dreptate în acest dosar. În aceste împrejurări pozitive, cred că vom avea cu toții un week-end mai liniștit”, a scris Cebotari pe facebook.

Precizăm că Victoria Pruteanu a fost condamnată la trei ani și opt luni de închisoare pentru că şi-a înjunghiat soţul care că o maltrata şi o ameninţa cu moartea. Ulterior, societatea civilă și mai multe persoane publice au luat atitudine cu privire la acest caz și au semnat o potiție publică, adresată președintelui Republicii Moldova și Ministerului Justiției, prin care cer ca tânăra să fie lăsată în libertate, să-și crească cei doi copii și cele trei surori pe care le are sub tutelă.

Autor: Galina Munteanu
Stiri relevante
CA are trei membri noi 10.07.2020 08:30 4643 CA are trei membri noi
Top stiri

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
VIDEO // Irina Gutnic publică imagini de pe camerele de supraveghere cu Ion Ceban - „PERICOL public”: „M-a mințit pe mine, așa minte întreaga societate”
27.05.2026 11:27 ZiarulNational VIDEO // Irina Gutnic publică imagini...

Mihai Gribincea // Moscova rescrie istoria: Declarația Mariei Zaharova despre conflictul din Transnistria – propagandă sau realitate?
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
CapricornCapricorn
VărsătorVărsător
PeștiPești
BerbecBerbec
TaurTaur
GemeniGemeni
RacRac
LeuLeu
FecioarăFecioară
BalanțăBalanță
ScorpionScorpion
SăgetătorSăgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.05 1 USD 17.25 1 RON 3.82 1 RUB 0.21 1 UAH 0.39
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri