Venituri de câte 10 000 de lei pe zi: Poliția și procurorii au „stricat” afacerea
1663
Vindeau droguri pe Telegram, iar zilnic obțineau un venit de circa 10 000 de lei.
Un grup infracțional, specializat în comercializarea drogurilor sintetice de tip mefedron prin intermediul magazinelor online, a fost destructurat de polițiști și procurori.
Ofițerii Direcției investigații infracțiuni legate de droguri a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală din cadrul Direcției Generale Urmărire Penală a IGP și procurorii PCCOCS au reținut trei persoane și au ridicat circa 1 kg de mefedron.
Valoarea drogurilor sechestrate se ridică la suma de 600 000 de lei.
Gruparea a fost documentată pe parcursul a trei luni, timp în care polițiștii au stabilit că suspecții, cu vârste de 25 și 30 de ani, domiciliați temporar în Chișinău, au creat o schemă prin care gestionau o rețea de comercializare a drogurilor prin intermediul aplicației Telegram, administrată de unul dintre membrii grupării.
Utilizatorii aplicației primeau mesaje-oferte despre posibilitatea achiziționării drogurilor, care erau ascunse în locuri mai puțin aglomerate, iar coordonatele și fotografiile cu plasarea acestora erau transmise prin aplicația Telegram „operatorului” care deservea interesele grupului.
Doi dintre inți au fost prinși în momentul în care plasau drogurile în ascunzișuri.
Polițiștii au identificat 25 de locații cu droguri plasate în ascunzișuri, totodată fiind efectuate și percheziții de la domiciliul figuranților.
Suspecții au fost arestați preventiv pentru 30 de zile și riscă închisoare de la 7 la 15 ani.
120
Directorii marilor companii tech dau vina pe inteligența artificială pentru valul de concedieri masive
29.03.2026
21:01
440
Închiderea Sora, semnal de maturizare pentru OpenAI și frână pentru visul AI care „înlocuiește” Hollywood-ul
29.03.2026
18:38
650
Vreme schimbătoare, cu ploi și încălzire treptată în Moldova, 30.03–05.04.2026
624
Londra, noul magnet european pentru talente și investiții în inteligența artificială
617
Artista britanică Sophie Tea, prima creatoare care își vinde oficial lucrările prin TikTok Shop
697
Marea Britanie pariază miliarde pe computere cuantice, dar lupta adevărată este pentru păstrarea talentului în țară
29.03.2026
08:20
715
Horoscopul zilei 29.03.2026
847
Fruit Love Island, serialul cu fructe generate de AI care parodiază Love Island și înnebunește TikTok-ul cu sute de milioane de vizualizări
28.03.2026
23:39
861
Studiu Stanford: chatboturile AI care te lingușesc îți subminează gândirea critică și te fac dependent de sfaturile lor
28.03.2026
20:53
807
Vreme mai răcoroasă și nori de ploaie în Republica Moldova, duminică 29.03.2026
37
Directorii marilor companii tech dau vina pe inteligența artificială pentru valul de concedieri masive
29.03.2026
21:01
430
Închiderea Sora, semnal de maturizare pentru OpenAI și frână pentru visul AI care „înlocuiește” Hollywood-ul
29.03.2026
18:38
646
Vreme schimbătoare, cu ploi și încălzire treptată în Moldova, 30.03–05.04.2026
620
Londra, noul magnet european pentru talente și investiții în inteligența artificială
613
Artista britanică Sophie Tea, prima creatoare care își vinde oficial lucrările prin TikTok Shop
691
Marea Britanie pariază miliarde pe computere cuantice, dar lupta adevărată este pentru păstrarea talentului în țară
29.03.2026
08:20
711
Horoscopul zilei 29.03.2026
840
Fruit Love Island, serialul cu fructe generate de AI care parodiază Love Island și înnebunește TikTok-ul cu sute de milioane de vizualizări
28.03.2026
23:39
854
Studiu Stanford: chatboturile AI care te lingușesc îți subminează gândirea critică și te fac dependent de sfaturile lor
28.03.2026
20:53
802
Vreme mai răcoroasă și nori de ploaie în Republica Moldova, duminică 29.03.2026
28.03.2026
16:58
948
ULTIMĂ ORĂ // Securitatea energetică a R. Moldova, restabilită: Linia Isaccea-Vulcănești a fost reparată și repusă în funcțiune în urma atacurilor cu drone rusești
28.03.2026
16:30
819
Târgul educațional „Învață în Moldova” a transformat Edinețul în hub al oportunităților de studii pentru liceenii din nordul țării
28.03.2026
16:26
920
Dan Perciun cheamă absolvenții să rămână la studii în Republica Moldova: târgurile „Învață în Moldova” ajung la tinerii din sud și nordul țării
28.03.2026
16:03
961
Cine va alimenta rețeaua electrică în 2035: gazul natural, noile reactoare nucleare sau energia solară cu baterii?
28.03.2026
15:46
850
Edineț, hub educațional pentru nordul țării: peste 600 de absolvenți au descoperit ofertele universităților din Moldova
28.03.2026
08:36
905
Horoscopul zilei 28.03.2026
1022
Silicon Valley, în fața unui proces istoric: Meta și YouTube, găsite vinovate că au creat dependență de social media care a afectat sănătatea mintală a tinerilor
27.03.2026
23:35
1122
144 de elevi pasionați de știință participă la Olimpiada Republicană de Fizică de la Chișinău
27.03.2026
21:24
972
Gigantul SK hynix pregătește o listare uriașă în SUA pentru a reduce „RAMmageddon” și decalajul de evaluare față de rivalii americani
27.03.2026
20:19
1082
Ploi de primăvară și temperaturi mai ridicate în Republica Moldova, sâmbătă 28.03.2026
27.03.2026
19:16
1058
Maia Sandu și comisarul european Michael McGrath discută accelerarea reformelor în justiție și lupta anticorupție în Republica Moldova
27.03.2026
18:18
1090
Alexandru Munteanu discută cu Michael McGrath reformele din justiție, combaterea dezinformării și sprijinul UE pentru parcursul european al Republicii Moldova
27.03.2026
17:54
1046
MEC lansează a doua ediție a programului de bugetare participativă pentru Consiliile Elevilor din învățământul profesional tehnic
27.03.2026
17:40
988
Programul de educație multilingvă, prezentat la Bălți pentru extinderea în școlile din nordul țării
27.03.2026
17:36
1091
Republica Moldova susține reforma OMC și un sistem comercial multilateral modern la Conferința Ministerială MC14 din Camerun
Edineț: Cinci ani de închisoare pentru un bărbat care și-a răpit copilul de un an și i-a pus cuțitul la gât atunci când femeia a vrut să-l recupereze
Douăzeci și două de filme moldovenești în cadrul proiectului Filme din Moldova – online (VIDEO)
Un muncitor a căzut în groapa șantierului, la Ciocana
Intenționa să ajungă în Europa, tranzitând ilegal Republica Moldova: Un ucrainean a fost reținut de către polițiștii de frontieră
1 MDL
1 EUR
20.27
1 USD
17.62
1 RON
3.98
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40


Inapoi














