UTIL // Greşeala pe care o facem cu toţii iarna. LOCUINŢELE sunt mai reci, iar facturile sunt foarte mari
5711
Sursa: realitatea.net Oamenii încep să folosească centrala începând cu luna octombrie şi se folosesc de ea zilnic, până în martie sau aprilie. Acest eveniment coincide cu trecerea la ora de iarnă, cu scăderea temperaturilor şi, mai ales, cu un cuantum ridicat al facturilor de căldură. Încălzirea locuinţelor reprezintă peste 70% din întreaga energie consumată într-o locuinţă. Astfel, prin reducerea acesteia, nu numai că facturile nu vor mai fi atât de costisitoare, dar se vor reduce şi emisiile de carbon.
Aici se regăsesc cinci metode prin care casa poate fi încălzită şi în alte moduri:
1. Foloseşte draperiile
Înlătură draperiile şi lasă soarele să pătrundă în casă, dar atunci când se înserează, poziţionează-le în faţa geamului, căci vor acţiona ca un strat izolant, care va menţine căldura în casă.
2. Foloseşte cronometrele centralei electrice
Membrii Centrului de Energie Sustenabilă din Marea Britanie susţin că programarea centralei pentru a începe să funcţioneze un pic mai devreme decât de obicei, de exemplu cu 30 de minute mai devreme de momentul în care te trezeşti, dar setată la o temperatură mai mică, reprezintă un aspect mult mai avantajos decât dacă centrala începe să funcţioneze atunci când te trezeşti şi este setată la o temperatură mai ridicată. Acest lucru se datorează faptului că centrala funcţionează la o viteză constantă dacă este setată la o temperatură de 20 sau 30 de grade Celsius.
3. Mută canapeaua
Poate fi extrem de plăcut să ai canapeaua poziţionată în imediata apropiere a caloriferului, dar aceasta absoarbe căldura care ar fi putut încălzi întreaga cameră. Prin mutarea acesteia de lângă calorifer, aerul cald poate circula liber.
4. Perfecţionează izolaţiile
Atunci când locuinţa începe să se încălzească, 25% din căldură este eliminată prin acoperiş. Acest lucru poate fi evitat printr-o izolare de 25 de cm în interiorul podului. De asemenea, căldura este pierdută şi prin pereţi. Cu toate că izolarea acestora nu este atât de convenabilă financiar precum este cea anterioară, pe termen lung, însă, beneficiile vor fi resimţite, căci valoarea facturilor va scădea, iar acest lucru se va simţi în timp.
5. Izolează sursele de căldură
Dacă ai un rezervor de apă caldă, asigură-te că este perfect izolat. Acest lucru va face ca apa să fie păstrată caldă mult mai mult timp şi vor fi reduse şi costurile pentru încălzire.
Sursa: realitatea.net
21.01.2019
11:42
16.01.2019
17:40
28.12.2018
15:19
28.11.2018
07:30
21.11.2018
13:38
16.11.2018
16:01
10.07.2018
18:20
02.05.2018
19:30
30.03.2018
10:19
04.03.2018
07:30
01.03.2018
11:00
28.02.2018
08:03
04.09.2026
20:29
04.09.2026
19:22
04.09.2026
19:07
04.09.2026
19:05
04.09.2026
19:01
04.09.2026
18:31
04.09.2026
18:25
04.09.2026
18:10
04.09.2026
18:02
04.09.2026
17:52
04.09.2026
17:37
04.09.2026
17:34
04.09.2026
17:25
04.09.2026
17:15
04.09.2026
17:04
04.09.2026
16:57
04.09.2026
16:51
04.09.2026
16:51
04.09.2026
16:45
04.09.2026
16:27
04.09.2026
16:26
04.09.2026
16:20
04.09.2026
15:54
04.09.2026
15:42
04.09.2026
15:12
Corina Călugăru și reprezentanta UNFPA la Chișinău stabilesc noile priorități ale parteneriatului pentru reziliență demografică și egalitate de gen în Moldova
Guvernul pornește reforma prin care medicina din penitenciare va fi integrată în sistemul public de sănătate
Mihai Popșoi, discuție de rămas-bun cu ambasadorul Poloniei, Tomasz Kobzdej: cooperare strategică și sprijin pentru parcursul european al Moldovei
Mihai Popșoi i-a conferit ambasadorului turc Uygar Mustafa Sertel medalia „Meritul Diplomatic” la încheierea mandatului în Republica Moldova
Expoziția „Produs Autohton” adună la Chișinău peste 300 de producători și pune în valoare tradițiile moldovenești
















