UTIL Cum să ECONOMISEŞTI bani şi timp: Sfaturile SECRETE pe care companiile aeriene NU vor să le facă publice
3261
Fie că e vorba despre o întârziere de câteva ore anunţată în ultimul moment sau de nefericita pierdere a unui bagaj, aproape toţi cei care călătoresc frecvent cu avionul pot da astfel de exemple de experienţe neplăcute. Există, însă, multe lucruri care îţi pot face zborul mai plăcut (şi mai ieftin), care nu sunt la fel de cunoscute şi discutate.
Consultaţi de Daily Mail, mai mulţi experţi au căzut de acord asupra celor mai bune ponturi şi sugestii care te ajută să economiseşti bani şi timp când vine vorba de călătoriile cu avionul.
- Ia în considerare cumpărarea de bilete spre un „oraş ascuns" pentru nişte economii serioase
Ideea este, practic, să cumperi un bilet mai ieftin pentru un zbor cu o destinaţie oarecare, dar care îndeplineşte condiţia de a avea o escală exact în locul pe care tu îl doreşti ca destinaţie. Şi mai precis, înseamnă să rezervi un zbor cu o escală şi să nu te mai îmbarci pentru a doua parte a călătoriei.
Până acum s-a dovedit un truc de călătorie controversat, comentează „Daily Mail”. Când un american din New York a construit anul trecut un site numit Skiplagged.com, care ajuta călătorii să găsească zboruri mai ieftine prin această metodă, atât compania United Airlines, cât şi Orbitz au intentat un proces civil.
Trebuie precizat că strategia aceasta funcţionează doar dacă îţi rezervi un zbor pe un singur sens, nu ai genţi verificate şi te îndrepţi spre o destinaţie care nu este un centru aerian regional.
- Pot fi cerute despăgubiri întregi pentru zboruri anulate
Ai rezervat vreodată un zbor cu câteva luni în avans, doar ca să te trezeşti cu orarul de zbor schimbat cu numai câteva săptămâni înainte de călătorie?
Se pare că, atunci când o companie aeriană face acest lucru, cele mai multe sunt obligate să le rezerve clienţilor o nouă călătorie fără nicio taxă suplimentară - iar dacă orele de călătorie nou-propuse nu sunt acceptabile, călătorii sunt eligibili pentru o despăgubire întreagă.
Ţine minte, totuşi, că vei ajunge cel mai probabil să plăteşti mai mult din moment ce taxele tind să crească în apropierea timpului de plecare, ceea ce înseamnă că despăgubirea ta completă ar putea să nu acopere costul unui zbor substituent.
- Compensarea datorată privind bagajele întârziate poate fi mai mare decât crezi
În Statele Unite, Departamentul de Transport a emis o directivă către toate companiile aeriene în care informează că, în cazul în care se pierd - sau se întârzie - bagaje care au fost în prealabil înregistrate, nu pot exista "limite arbitrare" plasate asupra compensării monetare.
Aceasta înseamnă că, în timp ce companiile aeriene oferă adesea foarte puţin (dacă oferă) drept compensaţie pentru bagaje întârziate, sau pur şi simplu înmânează vouchere de călătorie sau kilometri gratuiţi de zbor, datoria maximă pe care o poţi pretinde poate fi de fapt de până la 3.300 de dolari - depinde, desigur, de tipul zborului (intern sau extern) şi de companii.
- Întârzierile zborurilor s-ar putea dovedi foarte benefice
Membrii Uniunii Europene sunt îndreptăţiţi la o compensaţie dacă zborul întârzie mai mult de trei ore la sosire - cu condiţia ca linia aeriană să fie responsabilă pentru aceasta.
În cazul unui zbor de scurtă durată, suma care poate fi plătită este 250 de euro pe persoană; pentru un zbor de durată medie suma este de 400 de euro pe persoană; iar pentru un zbor lung, plata se încadrează între 300 şi 600 de euro pe persoană, în funcţie de durata întârzierii.
Aceste reguli se aplică la toate zborurile din aeroporturile Uniunii Europene, independent de compania aeriană, şi la zborurile efectuate spre aeroporturi din UE prin companii aeriene din UE. Regulile acoperă şi zboruri din/ către Islanda, Norvegia şi Elveţia, chiar dacă aceste ţări nu sunt membre ale Uniunii Europene.
De menţionat că datoriile de plată nu intră în vigoare dacă responsabilitatea pentru întârziere se situează în afara controlului liniei aeriene, fiind vorba, de exemplu, despre condiţiile meteorologice, probleme privind traficul aerian sau greve de personal.
- Zboară în zilele de marţi, miercuri şi sâmbătă
Cercetări recente au arătat că, pentru a profita de cele mai bune preţuri, este cel mai bine să cumperi bilete într-o zi de marţi şi, ideal, cu mai mult de 21 de zile în avans.
Însă acest lucru nu înseamnă că este şi singura zi optimă pentru zbor. Marţea, miercurea şi sâmbăta tind să fie zilele în care companiile aeriene au un surplus mai mare de locuri disponibile - probabil pentru că sunt cele mai puţin convenabile zile în ceea ce priveşte adaptarea programului de muncă şi organizarea escapadelor de weekend - şi pun astfel în vânzare cele mai ieftine bilete.
- Caută mereu locurile cele mai ieftine din avion
„Câteodată, două sau mai multe companii aeriene vând aceleaşi zboruri şi rezervarea printr-un singur partener este mai ieftină", spune Steve Nowottny, editor la Money Saving Expert.
„De exemplu, un zbor United din Birmingham spre New York poate fi mai ieftin prin Lufthansa. Acesta poate fi un mod bun de a zbura pe mai puţini bani cu companii aeriene cunoscute".
Nowottny mai recomandă şi verificarea numărului de locuri ieftine rămase libere într-un avion, dacă te gândeşti să rezervi şi nu te simţi chiar pregătit.
„Multe companii aeriene te lasă să rezervi locuri pentru până la nouă pasageri, deci te poţi preface că efectuezi rezervarea pentru mai multe locuri decât ai nevoie", adaugă Nowottny. „Dacă biletul ieftin e încă disponibil pentru nouă locuri, atunci ai spaţiu să respiri. Dacă biletul creşte după trei, patru sau cinci locuri, va trebui să îl iei cât mai repede".
- Oricând e posibil, foloseşte un card de credit pentru rezervare
Deşi multe linii aeriene oferă stimulente pentru rezervarea făcută prin cardul de debit, ar putea fi mai înţelept să plăteşti printr-un card de credit, pentru a-ţi asigura protecţie financiară în caz că ceva merge prost.
Dacă acest lucru nu este posibil, folosirea unui card de debit este oricum de preferat faţă de plata prin numerar, cec sau tranfer bancar.
- Păstrează toate biletele, chitanţele şi orice altă documentaţie
Pentru a face orice fel de solicitare care să aibă şi succes, va trebui să păstrezi toate chitanţele de călătorie, biletele şi alte documente relevante.
O sugestie de la experţi este şi notarea experienţei neplăcute cât timp este încă proaspătă, pentru a nu uita niciun detaliu important.
Sursa: mediafax.ro
22.12.2025
08:04
34
Horoscopul zilei 22.12.2025
22.12.2025
07:02
226
Negocieri fructuoase la Miami între SUA și Ucraina pentru pace și securitate
21.12.2025
22:20
659
Discuții cruciale între Starmer și Trump pentru pacea în Ucraina: Detalii despre noul ambasador în SUA
21.12.2025
20:33
667
Putin nu renunță la ambițiile sale: întreaga Ucraină și fostele teritorii sovietice în vizor, spun serviciile secrete americane
21.12.2025
18:17
753
Prognoza Meteo pentru Săptămâna 22-28 Decembrie 2025
21.12.2025
12:59
707
Kremlinul critică modificările europene și ucrainene la propunerile SUA privind pacea în Ucraina
21.12.2025
12:33
741
Rusia ar fi răpit zeci de ucraineni din regiunea Sumî și i-ar fi dus peste graniță în Rusia
21.12.2025
10:46
879
Fondurile confiscate din conturile lui Andrew Tate utilizate pentru proiecte de combatere a violenței asupra femeilor în Devon
21.12.2025
08:21
847
Horoscopul zilei 21.12.2025
21.12.2025
06:29
789
SUA și Rusia continuă dialogul despre pacea din Ucraina în Florida, cu speranțe de progres în negocieri
21.12.2025
05:49
878
Putin și Macron, pregătiți pentru dialog dacă există voință politică comună, anunță Kremlinul
20.12.2025
21:06
953
Cer Noros și Ceață Ușoară în Republica Moldova, 21.12.2025
22.12.2025
07:02
103
Negocieri fructuoase la Miami între SUA și Ucraina pentru pace și securitate
21.12.2025
22:20
646
Discuții cruciale între Starmer și Trump pentru pacea în Ucraina: Detalii despre noul ambasador în SUA
21.12.2025
20:33
657
Putin nu renunță la ambițiile sale: întreaga Ucraină și fostele teritorii sovietice în vizor, spun serviciile secrete americane
21.12.2025
18:17
746
Prognoza Meteo pentru Săptămâna 22-28 Decembrie 2025
21.12.2025
12:59
702
Kremlinul critică modificările europene și ucrainene la propunerile SUA privind pacea în Ucraina
21.12.2025
12:33
737
Rusia ar fi răpit zeci de ucraineni din regiunea Sumî și i-ar fi dus peste graniță în Rusia
21.12.2025
10:46
875
Fondurile confiscate din conturile lui Andrew Tate utilizate pentru proiecte de combatere a violenței asupra femeilor în Devon
21.12.2025
08:21
844
Horoscopul zilei 21.12.2025
21.12.2025
06:29
787
SUA și Rusia continuă dialogul despre pacea din Ucraina în Florida, cu speranțe de progres în negocieri
21.12.2025
05:49
875
Putin și Macron, pregătiți pentru dialog dacă există voință politică comună, anunță Kremlinul
20.12.2025
21:06
946
Cer Noros și Ceață Ușoară în Republica Moldova, 21.12.2025
20.12.2025
18:45
1293
America lansează un nou format de negocieri pentru pacea dintre Ucraina și Rusia, anunță Zelenski
20.12.2025
18:25
896
Recunoaștere remarcabilă pentru cercetătorii moldoveni la Gala Cercetătorilor 2025: 53 de premianți omagiați pentru inovație și perseverență în știință
20.12.2025
16:08
1058
Negocieri în Florida între oficialii americani și ruși pentru încheierea conflictului din Ucraina
20.12.2025
15:47
941
Ucraina și Portugalia își unesc forțele pentru a produce drone maritime eficiente împotriva amenințărilor rusești
20.12.2025
15:08
1182
Alertă Meteo Cod Galben: 20-21 Decembrie 2025
20.12.2025
14:35
1062
Emisarul lui Putin, întâlniri strategice la Miami pentru planul de pace din Ucraina, fără contacte cu negociatorii ucraineni
20.12.2025
11:47
1053
Ucraina lovește din nou: atac cu drone asupra platformei petroliere rusești din Marea Caspică și a unei nave de patrulare
20.12.2025
08:36
1027
Horoscopul zilei 20.12.2025
20.12.2025
06:48
1122
Statele Unite lansează o ofensivă intensă împotriva Statului Islamic în Siria, după moartea a trei cetățeni americani
19.12.2025
23:26
1011
Ucraina și SUA intensifică negocierile pentru pace, dar problemele teritoriale rămân nerezolvate
19.12.2025
20:34
1277
Vremea se răcește brusc pe 20 decembrie 2025
19.12.2025
19:56
1238
Ministerul Educației inovează educația timpurie cu noul Cadrul de Referință până în 2025 în Republica Moldova
19.12.2025
19:18
1062
Pomul de Crăciun inaugurat la Președinție de Maia Sandu și copiii angajaților: programul vizitelor
19.12.2025
18:49
1107
Investițiile impulsionează relansarea economică a Republicii Moldova în 2025
Adrian Dupu, la întâlnirea cu aleșii locali din Cantemir: „Alegerile europarlamentare din 9 iunie sunt la fel de importante atât pentru România, cât și pentru R. Moldova”
VIDEO // Cine a CÂȘTIGAT alegerile parlamentare anticipate. PAS ar fi acumulat 55,1%, iar BeCS - 24%. În viitorul Parlament va fi și Partidul „ȘOR”. Prezentarea rezultatelor prealabile a sondajului AFTER POLL 2021
Cavcaliuc poate fi CERCETAT PENAL în perioada electorală, în pofida faptului că e candidat la funcția de deputat. Cum comentează PACE decizia CSJ
Nicolae Negru // Primul pas, Maia Sandu cu Volodymyr Zelenski
1 MDL
1 EUR
19.86
1 USD
16.95
1 RON
3.90
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40


Inapoi














