Stiri
Poză simbol
UTIL // Ce măsuri trebuie să luați în locuințe pentru a preveni eventuale incendii și tragedii în sezonul rece
Actualitate
03.11.2023
12:12
1711
1711
Principalele cauze de izbucnire a incendiilor în locuinţe sunt, în perioada rece a anului, legate de neglijenţele manifestate de oameni, din nepăsare sau uneori din necunoaştere a modului de instalare şi utilizare a mijloacelor de încălzire, respectiv a coşurilor de fum.
Nici nu a început bine actualul sezon rece, că sobele au făcut deja mai multe victime pe teritoriul R. Moldova.
Detașamentul Salvatori și Pompieri Râșcani al Direcției Situații Excepționale mun. Chișinău reaminteşte cetăţenilor, prin intermediul Ziarului NAȚIONAL, principalele reguli şi măsuri de prevenire incendiilor la instalarea şi folosirea sobelor, coşurilor de fum şi mijloacelor de încălzire, cu scopul preîntâmpinării unor tragedii care se pot solda cu pierderi de vieţi omeneşti şi mari pagube materiale.
„E mult mai ușor să previi un incendiu decât să-l lichidezi!”, ne transmit salvatorii și ne îndeamnă ca, în caz de situaţii de urgenţă, să apelîm la 112.
15 SFATURI de la salvatori pentru populație:
1. ASIGURAŢI verificarea, curăţarea şi repararea, dacă este cazul, a coşurilor de fum şi canalelor de ventilare de către o persoană specializată;
2. NU folosiţi decât materialul combustibil pentru care a fost destinată soba şi evitaţi supraîncărcarea acesteia;
3. NU exploatați soba decât cu uşiţa închisă;
4. AŞEZAŢI o tăviţă metalică în faţa sobei, în dreptul uşiţei;
5. NU aşezaţi în apropierea sobei sau pe aceasta, materiale combustibile;
6. STINGEŢI focul din sobă înainte de a părăsi locuinţa;
7. NU adormiţi niciodată cu soba aprinsă;
8. IZOLAŢI coșurile de fum față de elementele combustibile;
9. NU utilizați lichide inflamabile la întreţinerea focului;
10. Verificaţi integritatea aparatelor şi mijloacelor de încălzire electrice, iar în cazul în care acestea sunt defecte, reparaţi-le cu ajutorul unui specialist sau cumpăraţi-vă altele noi;
11. NU aşezaţi materialele de încălzire electrice în apropierea materialelor combustibile;
12. NU aşezaţi materiale combustibile pe mijloace de încălzire electrice;
13. DECUPLAŢI aparatele de încălzire electrice înainte de a părăsi locuiţa sau de a adormi;
14. NU lăsaţi niciodată copiii nesupravegheaţi cu soba aprinsă ori aparate de încălzire electrice în funcţiune;
15. ASIGURAŢI locuinţa cu detectoare autonome de fum.

Stiri relevante
09.04.2026
20:47
233
Vineri, 10 aprilie 2026: cer mai senin și ploi în retragere în toată Republica Moldova
09.04.2026
18:19
368
Șeful Amazon, Andy Jassy, își înțeapă rivalilor Nvidia, Intel și Starlink în scrisoarea anuală către acționari
09.04.2026
17:55
391
Parlamentul a aprobat legea lanțurilor scurte de aprovizionare: un singur intermediar între producător și consumator
09.04.2026
17:50
337
Instagram extinde la nivel internațional restricțiile de conținut inspirate de ratingurile pentru filme destinate adolescenților
09.04.2026
17:36
325
Ministerul Agriculturii consultă asociațiile de profil privind înființarea Oficiului Horticol
09.04.2026
16:57
360
Robo-taxiurile Waymo vor raporta gropile din asfalt direct în Waze pentru șoferi și autorități
09.04.2026
16:57
408
Reactoarele cu plasmă ale Radify promit să rupă dominația Chinei asupra pământurilor rare
09.04.2026
16:56
384
Poliția Națională introduce o platformă digitală pentru evaluarea și monitorizarea performanței angajaților
09.04.2026
16:48
393
Statul pregătește „Zone de Accelerare” și ghișeu unic digital pentru a impulsiona investițiile în energia regenerabilă în Republica Moldova
09.04.2026
16:32
350
Toate cererile pentru subvenționarea asigurărilor agricole din 2025 au fost achitate integral de AIPA

Top stiri
09.04.2026
20:47
87

336

348

312

285

386

371

333

16:31
418
Lucrările la stația Prut-2 și pe tronsonul Cantemir-Fălciu avansează pentru integrarea căii ferate moldovene în rețeaua europeană
09.04.2026
16:24
368
Vicepremierul Vladimir Bolea cere accelerarea lucrărilor la stația de epurare din Cahul, proiect de zeci de milioane de euro pentru 40.000 de locuitori
09.04.2026
16:17
379
De la motorul Raptor al SpaceX la „avionul de vânătoare pentru orbită”: noul pariu al lui Jeff Thornburg pe propulsia solar-termică
09.04.2026
15:26
618
VIDEO // „Vin din colecția lui Șor?” Igor Grosu a REFUZAT categoric cadoul oferit de Vasile Costiuc în plenul Parlamentului
09.04.2026
14:24
407
MAIA își instruiește angajații pentru întărirea integrității și prevenirii corupției în instituție
09.04.2026
11:52
481
Șantajistul care s-a dat drept femeie pe rețelele sociale, condamnat la 7 ani și 6 luni de închisoare pentru șantaj și răpirea unui automobil
09.04.2026
10:40
578
Bunic agresiv, recidivist, condamnat la 3 ani de închisoare pentru violențe grave asupra bunicii de 83 de ani
09.04.2026
09:31
783
ANALIZĂ // De ce nu scad prețurile la APARTAMENTE în condițiile prăbușirii cererii și când vom avea costuri adecvate la locuințe?
09.04.2026
09:27
612
Ministerul Energiei pariază pe contorizarea inteligentă: 100.000 de gospodării din Moldova vor primi contoare smart pentru reducerea facturilor la energie
09.04.2026
08:28
580
Horoscopul zilei 09.04.2026
09.04.2026
02:02
800
Microsoft blochează conturile dezvoltatorilor: WireGuard și alte proiecte VPN nu mai pot livra actualizări pentru Windows
09.04.2026
00:02
785
Șeful AWS justifică investițiile de zeci de miliarde în Anthropic și OpenAI: de ce acest „conflict de interese” este strategia normală pentru Amazon
08.04.2026
23:35
635
Amazon „ucide” vechile Kindle: dispozitivele lansate înainte de 2012 pierd accesul la Kindle Store din 2026
08.04.2026
22:46
684
Meta lansează modelul AI Muse Spark și mizează pe superinteligență personală pentru a prinde din urmă rivalii
08.04.2026
22:27
653
Tubi lansează prima aplicație de streaming nativă în ChatGPT, pentru recomandări personalizate de filme și seriale

Parteneri

Punct de vedere NAȚIONAL
Curs valutar
1 MDL
1 EUR
20.14
1 USD
17.23
1 RON
3.95
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40
Sondaj
Prietenii noștri

Inapoi