Urmărire ca în filme în apropiere de Bălți: Un șofer beat, pus la pământ de agenții de patrulare


Un șofer al unui „BMW” a refuzat să oprească la somația agenților de patrulare, așa că oamenii legii s-au luat după el.
Urmărirea a avut loc ieri, iar mașina a fost stopată într-un final în apropiere de satul Elizaveta din municipiul Bălți.
Șoferul, un bărbat de 31 de ani, locuitor al satului Mărinești, raionul Sângerei, și cei doi pasageri au încercat să fugă de inspectorii de patrulare, însă imediat au fost reținuți și puși la pământ.
Aceștia au fost escortați la Inspectoratul de poliție, unde șoferul a fost supus testării alcoolscopice, rezultatul fiind de 1.08 mg/l de alcool în aerul expirat.
Acum, șoferul este cercetat penal și riscă o amendă de până la 42 500 de lei, cu privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport pe un termen de la 3 la 5 ani.
Inspectoratul Național de Patrulare anunță că va intensifica patrularea pe traseele naționale, inclusiv prin prezența echipajelor dotate cu echipamentul de măsurare a vitezei de tip „RADAR”.











































































