UPDATE // „Ghena” de la CNA și rudele acestuia, „deranjați” de SIS și procurori: Ce acuzații îi aduc oamenii legii șefului Direcției Urmărire Penală a CNA care ar fi „milionar în euro”
3946
UPDATE // Șeful Direcției Generale Urmăririi Penale a Centrului Național Anticorupție, Ghenadie Tanas, este învinuit de îmbogățire ilicită, fals în declarații și practicarea ilegală a activității financiare.
Cauza penală pe numele lui Tanas a fost pornită pe 6 decembrie curent, anunță Procuratura Anticorupție.
„Ținem să menționăm că, la momentul actual, procurorii anticorupție și ofițerii Serviciului de Informații și Securitate (SIS) efectuează mai multe acțiuni de urmărire penală în mai multe locații, inclusiv la membrii familiei șefului Direcției Generale Urmăririi Penale a Centrului Național Anticorupție, care sunt bănuiți de complicitate la comiterea infracțiunilor imputate”, se arată într-un comunicat al Procuraturii Anticorupție.
Menționăm că, în dimineața zilei de astăzi, procurorii anticorupție și ofițerii SIS au efectuat percheziții în biroul de serviciu de la CNA al lui Tanas, căruia șeful instituției, Ruslan Flocea, demis recent de către Parlament, i-ar fi încredințat în ultimii ani cele mai importante dosare instrumentate de instituție.
Ofițerii Serviciului de Informații și Securitate (SIS) și procurorii anticorupție au descins în această dimineață cu percheziții la Centrul Național Anticorupție (CNA).
Perchezițiile au loc în biroul șefului Direcției Urmărire Penală a CNA, Ghenadie Tanas.
La mijlocul lunii noiembrie curent, deputatul Partidului Acțiune și Solidaritate, Adrian Cheptonar, a dezvăluit de la tribuna Parlamentului detalii despre „milionarul în euro” cu „avere nejustificată” de la CNA.
„El deține sute de terenuri agricole, construcții comerciale, apartamente și case în proprietate, înregistrate pe numele părinților, fratelui și chiar pe nume propriu și se mai spune, în Ungheni, că este cămătar și sponsor al contrabandei”, a declarat atunci deputatul despre Ghenadie Tanas.
„Ghenadie Tanas e milionar în euro. El deține sute de terenuri agricole, construcții comerciale, apartamente și case în proprietate, înregistrate pe numele părinților, fratelui și altor interpuși și chiar pe nume propriu. El mai e și cămătar și sponsor al contrabandei. Dă bani cu împrumut la procent oamenilor ajunși în nevoie, le cere să pună imobile în gaj pe interpușii menționați. Iar atunci când oamenii nu îi pot întoarce datoria, Tanas le ia casa.
O să fac o scurtă enumerare a bunurilor pe care le deține domnul Tanas și veți înțelege toți de ce acesta e numit Oligarhul:
- Anul 2008- Proprietarul pizzeriei Barin din Ungheni decedează. Ghena Tanas înregistrează un contract privind o datorie de 10 mii dolari și obține pe numele unui interpus titlu de proprietate asupra clădirii. Ulterior, pe durata anilor, abuziv și ilegal a construit încă vreo trei etaje deasupra pizzeriei.
- Anul 2009. Mama ofițerului anticorupție Tanas, profesoară la o simplă școală din sat, procură un imobil cu suprafața de 60 m2 în Ungheni, pe str. Solidarității.
- Anul 2010. Tatăl lui Tanas, profesor în sat, procură un apartament de 47 m2 în Ungheni, pe str. Ion Creangă și un apartament de 100 m2 în Chișinău, în complexul Glorinal de pe str. Academician Nicolae Gheorghiu. Ulterior, în 2014-2015, tatăl și fratele Oligarhului procură 24 locuri de parcare din curtea aceluiași bloc.
- Anul 2010. Mama lui Tanas procură o casă de locuit în Călărași, pe str. Ștefan cel Mare. (...)
- Anul 2015. Părinții Tanas procură un apartament în Ungheni, pe str. Crestiuc, cu suprafața de 39 m2.
- În 2016 se întâmplă un miracol – Ghena Tanas se decide să înregistreze în sfârșit o casă pe nume propriu – cumpără un imobil de 80 m2 în centrul orașului Ungheni – str. Națională.
Tanas mai deține și un complex agricol din satul Medeleni, Ungheni, care l-a obținut în proprietate în contul unui împrumut de 500 mii EUR pe care i-a dat unui om de afaceri și pe care ultimul nu i-a putut întoarce.
Cât despre terenuri agricole, părinții lui Tanas – vă amintesc – un profesor de matematică și o profesoară de muzică, dețin în proprietate, pe lângă toate imobilele sus enumerate, 26 terenuri cu o suprafață totală de 154 ha.
De asemenea, Ghena Tanas deține pe nume propriu 373 de terenuri agricole, cu o suprafață totală de 350 hectare”, a declarat deputatul Cheptonar pe 18 noiembrie curent în Parlament.
27.03.2026
23:35
315
144 de elevi pasionați de știință participă la Olimpiada Republicană de Fizică de la Chișinău
27.03.2026
21:24
382
Gigantul SK hynix pregătește o listare uriașă în SUA pentru a reduce „RAMmageddon” și decalajul de evaluare față de rivalii americani
27.03.2026
20:19
501
Ploi de primăvară și temperaturi mai ridicate în Republica Moldova, sâmbătă 28.03.2026
27.03.2026
19:16
430
Maia Sandu și comisarul european Michael McGrath discută accelerarea reformelor în justiție și lupta anticorupție în Republica Moldova
27.03.2026
18:18
465
Alexandru Munteanu discută cu Michael McGrath reformele din justiție, combaterea dezinformării și sprijinul UE pentru parcursul european al Republicii Moldova
27.03.2026
17:54
480
MEC lansează a doua ediție a programului de bugetare participativă pentru Consiliile Elevilor din învățământul profesional tehnic
27.03.2026
17:40
507
Programul de educație multilingvă, prezentat la Bălți pentru extinderea în școlile din nordul țării
27.03.2026
17:36
526
Republica Moldova susține reforma OMC și un sistem comercial multilateral modern la Conferința Ministerială MC14 din Camerun
27.03.2026
17:34
458
Apple susține că niciun dispozitiv cu Lockdown Mode activat nu a fost compromis de spyware
461
Influencerul Angry Ginge cere interzicerea TikTok pentru copiii sub 14 ani și restricții pe X pentru minorii sub 16 ani
27.03.2026
23:35
289
144 de elevi pasionați de știință participă la Olimpiada Republicană de Fizică de la Chișinău
27.03.2026
21:24
362
Gigantul SK hynix pregătește o listare uriașă în SUA pentru a reduce „RAMmageddon” și decalajul de evaluare față de rivalii americani
27.03.2026
20:19
487
Ploi de primăvară și temperaturi mai ridicate în Republica Moldova, sâmbătă 28.03.2026
27.03.2026
19:16
413
Maia Sandu și comisarul european Michael McGrath discută accelerarea reformelor în justiție și lupta anticorupție în Republica Moldova
27.03.2026
18:18
448
Alexandru Munteanu discută cu Michael McGrath reformele din justiție, combaterea dezinformării și sprijinul UE pentru parcursul european al Republicii Moldova
27.03.2026
17:54
466
MEC lansează a doua ediție a programului de bugetare participativă pentru Consiliile Elevilor din învățământul profesional tehnic
27.03.2026
17:40
497
Programul de educație multilingvă, prezentat la Bălți pentru extinderea în școlile din nordul țării
27.03.2026
17:36
514
Republica Moldova susține reforma OMC și un sistem comercial multilateral modern la Conferința Ministerială MC14 din Camerun
27.03.2026
17:34
447
Apple susține că niciun dispozitiv cu Lockdown Mode activat nu a fost compromis de spyware
451
Influencerul Angry Ginge cere interzicerea TikTok pentru copiii sub 14 ani și restricții pe X pentru minorii sub 16 ani
27.03.2026
16:37
529
Liceul „Mihai Eminescu” din Cimișlia, prima școală model care intră în reparație capitală; Ministerul Educației lansează licitația publică
27.03.2026
15:28
690
Procuratura Anticorupție atacă la apel achitarea în dosarul tentativei de deposedare a statului de bunuri imobile
27.03.2026
15:24
477
Bacalaureat 2026: 92 de centre de examen la nivel național, dintre care 31 în Chișinău
27.03.2026
15:10
554
Valeriu Chiveri explică cum Fondul de convergență poate apropia cele două maluri ale Nistrului prin proiecte sociale și de infrastructură
27.03.2026
14:32
1940
ULTIMA ORĂ // Veste BUNĂ pentru cetățenii R. Moldova - NU vor avea loc deconectări ale energiei nici astăzi. Acoperirea deficitului pentru orele de vârf se datorează României, Ucrainei și partenerilor europeni
27.03.2026
14:00
613
Maia Sandu, mesaj ferm la Adunarea Generală a Judecătorilor: reforma justiției trebuie continuată pentru ca legea să stea „în capul mesei”
27.03.2026
13:11
596
MEC elaborează Planul național 2026-2029 pentru prevenirea și intervenția în caz de bullying în școli
27.03.2026
12:14
674
Cea mai mare SCUMPIRE a motorinei de la începerea războiului din Orientul Mijlociu. Șoferii vor scoate din buzunarea 32,10 lei/litrul
27.03.2026
11:58
681
27 Martie, Ziua Demnității NAȚIONALE // Liderii de la Chișinău celebrează 108 ani de la Unirea Basarabiei cu România. Maia Sandu: „Unirea din 1918 a fost reîntoarcerea vitală în familie care ne-a salvat identitatea”
649
Polițiști și experți din Moldova instruiți cinci zile pentru investigarea tranzacțiilor cu criptomonede și combaterea criminalității financiare moderne
27.03.2026
10:40
659
Trei persoane trimise în judecată pentru corupere electorală în favoarea Blocului „Victorie/Победа” condus din umbră de Ilan Șor
612
Student condamnat la 5 ani de închisoare după ce și-a înjunghiat colegul într-o universitate din Chișinău
27.03.2026
08:45
647
Horoscopul zilei 27.03.2026
27.03.2026
05:11
841
Judecător federal obligă administrația Trump să retragă acuzațiile de „risc de securitate” la adresa Anthropic
823
Judecătoare federală blochează tentativa Pentagonului de a „șchioapăta” Anthropic și interzice, deocamdată, stoparea utilizării lui Claude în guvern
144 de elevi pasionați de știință participă la Olimpiada Republicană de Fizică de la Chișinău
Gigantul SK hynix pregătește o listare uriașă în SUA pentru a reduce „RAMmageddon” și decalajul de evaluare față de rivalii americani
Ploi de primăvară și temperaturi mai ridicate în Republica Moldova, sâmbătă 28.03.2026
Maia Sandu și comisarul european Michael McGrath discută accelerarea reformelor în justiție și lupta anticorupție în Republica Moldova
1 MDL
1 EUR
20.25
1 USD
17.57
1 RON
3.97
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40


Inapoi














