Unul din zece copii a rămas cu simptome după vindecarea de COVID-19, în Israel
969
Aproximativ unul din zece copii din Israel a rămas cu simptome după ce s-a vindecat de COVID-19, deşi acest număr s-a redus la mai mult de jumătate în ultimele luni, potrivit unui sondaj realizat de Ministerul Sănătăţii israelian.
Formele severe de COVID-19 sunt mai comune în rândul adulţilor, însă există o lipsă de date în ceea ce priveşte impactul virusului asupra tinerilor, care sunt de departe mai puţin expuşi la complicaţii severe, a precizat Ministerul Sănătăţii, arată Agerpres.
Sondajul de opinie telefonic a fost realizat în iunie în rândul a 13.834 de părinţi cu copii cu vârste cuprinse între 3 şi 18 ani care s-au vindecat de COVID-19. Ei au fost întrebaţi dacă copiii lor au avut simptome care au persistat după ce s-au vindecat, inclusiv probleme respiratorii, letargie şi pierderea gustului şi a mirosului.
Ministerul israelian a declarat că 11,2% dintre copii au rămas cu simptome după recuperare. Cifra s-a redus până la 1,8% - 4,6% la şase luni de la faza acută a bolii, în timp ce copiii mai mari au avut de suferit mai mult.
Ministerul nu a menţionat vaccinurile sau impactul lor. Sondajul a fost realizat în momentul în care copiii israelieni cu vârste cuprinse între 12 şi 15 ani deveneau eligibili pentru a fi vaccinaţi.
Un studiu britanic recent a dezvăluit că unul din şapte copii ar putea avea simptome legate de COVID-19 la câteva luni după ce au fost testaţi pozitiv cu coronavirus.
408
Londra, noul magnet european pentru talente și investiții în inteligența artificială
411
Artista britanică Sophie Tea, prima creatoare care își vinde oficial lucrările prin TikTok Shop
486
Marea Britanie pariază miliarde pe computere cuantice, dar lupta adevărată este pentru păstrarea talentului în țară
29.03.2026
08:20
517
Horoscopul zilei 29.03.2026
657
Fruit Love Island, serialul cu fructe generate de AI care parodiază Love Island și înnebunește TikTok-ul cu sute de milioane de vizualizări
28.03.2026
23:39
673
Studiu Stanford: chatboturile AI care te lingușesc îți subminează gândirea critică și te fac dependent de sfaturile lor
28.03.2026
20:53
673
Vreme mai răcoroasă și nori de ploaie în Republica Moldova, duminică 29.03.2026
28.03.2026
16:58
827
ULTIMĂ ORĂ // Securitatea energetică a R. Moldova, restabilită: Linia Isaccea-Vulcănești a fost reparată și repusă în funcțiune în urma atacurilor cu drone rusești
28.03.2026
16:30
708
Târgul educațional „Învață în Moldova” a transformat Edinețul în hub al oportunităților de studii pentru liceenii din nordul țării
28.03.2026
16:26
792
Dan Perciun cheamă absolvenții să rămână la studii în Republica Moldova: târgurile „Învață în Moldova” ajung la tinerii din sud și nordul țării
390
Londra, noul magnet european pentru talente și investiții în inteligența artificială
393
Artista britanică Sophie Tea, prima creatoare care își vinde oficial lucrările prin TikTok Shop
467
Marea Britanie pariază miliarde pe computere cuantice, dar lupta adevărată este pentru păstrarea talentului în țară
29.03.2026
08:20
503
Horoscopul zilei 29.03.2026
642
Fruit Love Island, serialul cu fructe generate de AI care parodiază Love Island și înnebunește TikTok-ul cu sute de milioane de vizualizări
28.03.2026
23:39
657
Studiu Stanford: chatboturile AI care te lingușesc îți subminează gândirea critică și te fac dependent de sfaturile lor
28.03.2026
20:53
657
Vreme mai răcoroasă și nori de ploaie în Republica Moldova, duminică 29.03.2026
28.03.2026
16:58
813
ULTIMĂ ORĂ // Securitatea energetică a R. Moldova, restabilită: Linia Isaccea-Vulcănești a fost reparată și repusă în funcțiune în urma atacurilor cu drone rusești
28.03.2026
16:30
699
Târgul educațional „Învață în Moldova” a transformat Edinețul în hub al oportunităților de studii pentru liceenii din nordul țării
28.03.2026
16:26
784
Dan Perciun cheamă absolvenții să rămână la studii în Republica Moldova: târgurile „Învață în Moldova” ajung la tinerii din sud și nordul țării
28.03.2026
16:03
828
Cine va alimenta rețeaua electrică în 2035: gazul natural, noile reactoare nucleare sau energia solară cu baterii?
28.03.2026
15:46
740
Edineț, hub educațional pentru nordul țării: peste 600 de absolvenți au descoperit ofertele universităților din Moldova
28.03.2026
08:36
818
Horoscopul zilei 28.03.2026
916
Silicon Valley, în fața unui proces istoric: Meta și YouTube, găsite vinovate că au creat dependență de social media care a afectat sănătatea mintală a tinerilor
27.03.2026
23:35
1028
144 de elevi pasionați de știință participă la Olimpiada Republicană de Fizică de la Chișinău
27.03.2026
21:24
875
Gigantul SK hynix pregătește o listare uriașă în SUA pentru a reduce „RAMmageddon” și decalajul de evaluare față de rivalii americani
27.03.2026
20:19
974
Ploi de primăvară și temperaturi mai ridicate în Republica Moldova, sâmbătă 28.03.2026
27.03.2026
19:16
952
Maia Sandu și comisarul european Michael McGrath discută accelerarea reformelor în justiție și lupta anticorupție în Republica Moldova
27.03.2026
18:18
992
Alexandru Munteanu discută cu Michael McGrath reformele din justiție, combaterea dezinformării și sprijinul UE pentru parcursul european al Republicii Moldova
27.03.2026
17:54
955
MEC lansează a doua ediție a programului de bugetare participativă pentru Consiliile Elevilor din învățământul profesional tehnic
27.03.2026
17:40
913
Programul de educație multilingvă, prezentat la Bălți pentru extinderea în școlile din nordul țării
27.03.2026
17:36
1000
Republica Moldova susține reforma OMC și un sistem comercial multilateral modern la Conferința Ministerială MC14 din Camerun
27.03.2026
17:34
834
Apple susține că niciun dispozitiv cu Lockdown Mode activat nu a fost compromis de spyware
829
Influencerul Angry Ginge cere interzicerea TikTok pentru copiii sub 14 ani și restricții pe X pentru minorii sub 16 ani
27.03.2026
16:37
954
Liceul „Mihai Eminescu” din Cimișlia, prima școală model care intră în reparație capitală; Ministerul Educației lansează licitația publică
Horoscopul zilei 29.03.2026
1 MDL
1 EUR
20.25
1 USD
17.57
1 RON
3.97
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40


Inapoi














