Stiri
Procurorii au demonstrat că așa-zisa răpire a creștin-democratului Vlad Cubreacov a fost înscenată, dar nu spun unde a stat ascuns acesta în 2002 timp de două luni.
De-a lungul timpului, au fost enunțate mai multe versiuni ale ascunzătorii în care a stat Vlad Cubreacov – ba la Durlești, ba într-un apartament de pe str. Ismail din capitală etc. Jurnalistul Pavel Păduraru a investigat subiectul și a ajuns la concluzia că în realitate nu există apartamentul de pe str. Izmail pe care l-a descris fostul activist pepecedist Sergiu Burcă, care susținea că ar fi fost acolo la Cubreacov în timp ce acesta era declarat „dispărut”.
„Nu știu. Nimeni nu știe. Procurorii nu au descoperit”, a declarat pentru Ziarul NAȚIONAL procurorul municipiului Chișinău Ion Diacov care a decis clasarea dosarului Cubreacov după 11 ani de la eveniment.
Întrebat de ce nu au reușit să descopere acest lucru, Diacov a spus că „procurorii au lucrat prost”. În opinia lui, „sunt multe întrebări în dosar care au rămas fără răspuns”, chiar dacă acesta conține 12 volume. „Toți sunt mincinoși, toți au avut interese. Dosarul a fost intentat pentru omorul lui Cubreacov. Slavă Domnului, acesta nu a pățit nimic. În secunda în care a apărut Cubreacov, dosarul acesta trebuia clasat și demarat altul în baza a ceea ce spusese Cubreacov. Nu a fost făcut acest lucru. Eu îmi cer scuze în fața societății pentru faptul că colegii mei procurori au lucrat rău”, ne-a spus Diacov.
Întrebat dacă procurorii implicați în anchetarea acestui caz riscă pedepse, Diacov a spus că „ei toți acum sunt pe la Procuratura Generală”. „Eu nu mai am dreptul procesual să acționez. Termenul de prescripție pentru declarații false e de cinci ani și a expirat”, a continuat Ion Diacov.
Procurorul de Chișinău și-a amintit că a aflat vestea răpirii lui Cubreacov de la procurorul general de atunci Vasile Rusu. „Eu eram persoana numărul unu din procuratură care trebuia să execute supravegherea urmării penale, dar Rusu mi-a interzis. Atunci am înțeles că treaba pute. Ei știau. Cazul a fost tergiversat. În două-trei luni, îl rezolvam. Așa va fi și cu dosarul 7 aprilie. Adevărul va ieși la iveală când nu va mai fi nimic posibil de făcut”, crede Diacov.
În prezent, Vlad Cubreacov indică pe o rețea de socializare că activează la o companie de producere a sticlelor din masă plastică din Chișinău. Anterior, presa a scris că acesta s-ar fi stabilit cu traiul peste Prut.
Raisa Lozinschi
Unde a stat ascuns Vlad Cubreacov?
Important
05.07.2013
15:55
8961

Stiri relevante
14.02.2016
11:13
8444
Mașini „made in Moldova”? Ce face acest tânăr din Chișinău
10.07.2015
09:22
6381
METEO // Temperaturile SCAD considerabil. Cum va fi vremea în acest week-end
01.03.2015
21:37
6598
Zeci de persoane, inclusiv un deputat ucrainean, ARESTATE în timpul mitingului de la Moscova!
11.10.2014
11:02
7645
Prima grădină orășenească din Moldova. Ce nu ştiai despre Grădina Publică din centrul capitalei
05.10.2014
15:02
9636
DĂRUIRE // Paznicul pictor de la Hansca: În timp ce SUPRAVEGHEAZĂ noaptea instituţia, creează opere
23.09.2014
10:36
6503
Legea Lustrației în Ucraina // Iulia Timoșenko, printre cei AFECTAȚI, scrie presa de la Kiev
21.09.2014
14:02
18326
Iată Castelul de APĂ al Chișinăului
20.09.2014
19:59
6109
Iurie Leancă, ALĂTURI de Victor Ponta: „Vom reuși să scriem ISTORIA”
03.08.2014
11:26
53878
Detalii CURIOASE pe care NU le știai despre Cetatea Soroca
08.07.2014
16:57
5508
Încă o țără a ratificat Acordul de Asociere între R. Moldova și Uniunea Europeană
15.06.2014
17:22
5166
VIDEO // Moscova a venit cu o REACŢIE la declaraţiile făcute de un oficial ucrainean
25.05.2014
11:14
10303
Republica Moldova // Bătrâni adoptați

Top stiri
18.07.2025
22:54
380
Maia Sandu sprijină dezvoltarea satului natal Risipeni cu premiul Reinhard Mohn de 1,9 milioane de lei
18.07.2025
22:47
302
FMI subliniază fragilitatea economiei mondiale în fața tensiunilor comerciale prelungite
18.07.2025
22:44
310
Moldova deschide drumul în Parteneriatul Estic cu un program de specializare inteligentă pentru cercetare și inovare
18.07.2025
22:26
354
Maia Sandu investește Premiul Reinhard Mohn în dezvoltarea satului natal Risipeni: proiecte de energie verde și modernizări locale în Fălești
18.07.2025
22:10
364
Germania și România, unite pentru stabilitatea Moldovei: Întâlnirea dintre Friedrich Merz și Nicușor Dan
18.07.2025
20:37
343
Siguranța cetățenilor, prioritizată în bilanțul Poliției și Inspectoratelor Naționale: rezultate și provocări abordate la ședința recentă
18.07.2025
20:30
438
Maia Sandu cere investiții masive pentru modernizarea căilor ferate din Republica Moldova
18.07.2025
20:26
464
Platforma DA, eliminată din Blocul „Împreună” pentru asocierea cu PAS la alegeri
18.07.2025
20:26
311
19 iulie 2025 - Moldova se bucură de temperaturi plăcute și cer senin
18.07.2025
17:29
528
Zelenski cere intensificarea negocierilor de pace cu Rusia, Kremlinul consideră mesajul un semnal pozitiv
18.07.2025
16:50
458
România și aliații condamnă ferm atacurile cibernetice orchestrate de GRU: stabilitatea și democrația, sub asediu rus
18.07.2025
16:47
472
Admiterea la universități se mută online: necesitatea semnăturii electronice sau mobile pentru dosarele de înscriere
18.07.2025
16:43
618
Platforma DA și PAS își unesc forțele: Dinu Plîngău va candida pe listele PAS la alegerile din toamnă
18.07.2025
16:24
468
Rusia și noile sancțiuni UE: imunitate dezvoltată și adaptare la presiuni economice
18.07.2025
16:12
383
EduTech Labs: locuri de speranță și sprijin pentru copiii refugiați și vulnerabili din Moldova
18.07.2025
15:55
524
Nicușor Dan: Unirea cu R. Moldova depinde de voința basarabenilor, nu de inițiativa Bucureștiului
18.07.2025
15:55
511
Maia Sandu: R. Moldova pregătită să susțină Transnistria în fața presiunilor energetice rusești înainte de alegeri
18.07.2025
15:41
416
Ministerul Educației și Cercetării sprijină accesul tinerilor ucraineni la universitățile din Moldova
18.07.2025
15:39
410
Cristina Gherasimov accentuează necesitatea unei justiții independente pentru viitorul european al Moldovei
18.07.2025
15:31
507
Moscova avansează: noile capturi teritoriale din Ucraina și impactul atacurilor recente
18.07.2025
15:22
390
Vizită de solidaritate în Gaza după atacul asupra bisericii Sfânta Familie: Demnitari creștini oferă sprijin comunității afectate
18.07.2025
12:41
472
Moldova lansează primul program național de specializare inteligentă din Parteneriatul Estic, impuls pentru inovare și cercetare economică
18.07.2025
12:38
533
Igor Grosu: Nu putem permite celor care au sărăcit țara să revină la putere
18.07.2025
12:22
394
Republica Moldova la Universiada de Vară 2025: 31 de sportivi în competiție pentru noi medalii
18.07.2025
12:17
503
Zelenski și Trump negociază un acord major: SUA ar putea achiziționa drone ucrainene testate în luptă

Actualitate
Parteneri
Actualitate

Punct de vedere NAȚIONAL
Sondaj
Prietenii noștri