Un stat din UE în care se află numeroși cetățeni ai R. Moldova modifică vârsta de pensionare de la 1 ianuarie 2024
2008
Vârsta de pensionare este un subiect controversat în întreaga Europă. Pentru anul viitor, pe continentul nostru, vor fi mai multe persoane vârstnice decât tinere, autoritățile s-au gândit să crească vârsta de pensionare. Însă nu va fi peste tot la fel.
În 2024, în Europa vor fi mai multe persoane cu vârsta peste 65 de ani decât persoane cu vârsta sub 15 ani, a avertizat recent Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), făcând apel la îmbunătăţirea măsurilor pentru asigurarea unei bătrâneţi sănătoase.
Unele state comunitare au decis creșterea vârstei de pensionare.
În Spania, anul 2024 aduce cu el importante noutăți privind pensionarea. Astfel, în raport cu vârsta legală de retragere din câmpul muncii a unui muncitor, avem de a face cu o creștere de două luni față de anul 2023.
Creșterea vârstei de pensionare a fost implementată treptat și în Spania, pentru ca în 2027 să ajungă la 67 de ani. De la 1 ianuarie 2024, acei lucrători care au cotizat la Asigurările Sociale minimum 38 de ani se vor putea pensiona la 65 de ani. În același timp, cei care nu au cotizat 38 de ani, nu se vor putea pensiona înainte de a împlini 66 de ani și șase luni.
Cine nu mai are timp să aștepte, poate solicita pensionarea anticipată voluntară, cu 24 de luni înainte de vârsta legală de pensionare. Dar e bine să știi că, dacă apelezi la această formulă, vei avea penalități asupra sumei lunare pentru toată viața, chiar și după ce vei împlini vârsta standard de pensionare.
Vârsta de pensionare de la 1 ianuarie 2024 crește datorită necesității de a menține sustenibilitatea sistemului public de pensii spaniol. Potrivit Seguridad Social, vârsta de pensionare în Spania va evolua astfel:
- 2025: va fi necesar să fie 66 de ani și 8 luni dacă ai cotizat puțin de 38 de ani și 3 luni
- 2026: va fi necesar să fie 66 de ani și 10 luni dacă ai cotizat mai puțin de 38 de ani și 3 luni
- începând din 2027: va fi necesar să ai 67 de ani dacă ai contribuit mai putin de 38 de ani și 6 luni
Pentru pensionarea anticipată voluntară, în 2024 va trebui să ai cel puțin 64 de ani și 6 luni dacă ai contribuit mai puțin de 38 de ani și 63 de ani dacă timpul de cotizare este mai lung. Pe de altă parte, pensionarea anticipată forțată se poate solicita cu până la 48 de luni înainte de vârsta legală obișnuită, scrie ziarulromanesc.de, citat de Newsweek.
În România, vârsta legală de pensionare este de 61 de ani și 9 luni pentru femei și 65 de ani pentru bărbați.
În Austria, vârsta de pensionare este de 65 de ani la bărbați și 60 de ani la femei. Dintre toate țările europene, în Turcia oamenii se pensionează cel mai repede, respectiv la 52 de ani pentru bărbați și 49 pentru femei.
Vârsta actuală de pensionare este de 65 de ani sau mai mult în majoritatea țărilor europene în care sunt disponibile date OCDE.
30.04.2026
16:08
94
ULTIMĂ ORĂ // Revoluție în sistemul energetic: Cel mai mare „acumulator” al Moldovei a fost pus în funcțiune la Rădeni! Cum va ajuta noul sistem de 60 MWh la reducerea prețurilor la energia electrică
135
Instagram penalizează conturile care redistribuie conținut și pune în prim-plan creatorii originali
30.04.2026
15:41
232
Crima de la Beriozchi: dosarul omorului descoperit după 13 ani, trimis în judecată
30.04.2026
12:37
379
Alertă meteo cod galben de îngheț pentru 01.05.2026
30.04.2026
11:57
405
VIDEO // Marii campioni ai tenisului MONDIAL Simona Halep și Juan Martin del Potro vin la Chișinău
30.04.2026
11:20
489
Maia Sandu, la învestirea noului Procuror General: „Cel mai mare risc pentru integrarea europeană ține de capacitatea noastră de a clădi un stat de drept autentic”
30.04.2026
11:02
457
Alexandru Machidon a depus jurământul și a preluat oficial mandatul de Procuror General al Republicii Moldova
30.04.2026
10:59
355
Universitățile din Republica Moldova introduc mecanism național de toleranță zero față de hărțuirea sexuală în mediul academic
30.04.2026
10:30
420
Guvernul lansează Sub-consiliul pentru Inteligență Artificială și Cercetare Aplicată, nouă platformă strategică pentru inovare în Republica Moldova
30.04.2026
09:18
410
Prima grupă de creșă din Hîncești, deschisă la Grădinița nr. 4 cu sprijinul UNICEF, maib și Primăriei
30.04.2026
09:03
446
Maia Sandu l-a numit prin decret pe Alexandru Machidon în funcția de Procuror General al Republicii Moldova
30.04.2026
08:41
470
Horoscopul zilei 30.04.2026
30.04.2026
16:08
0
ULTIMĂ ORĂ // Revoluție în sistemul energetic: Cel mai mare „acumulator” al Moldovei a fost pus în funcțiune la Rădeni! Cum va ajuta noul sistem de 60 MWh la reducerea prețurilor la energia electrică
98
Instagram penalizează conturile care redistribuie conținut și pune în prim-plan creatorii originali
30.04.2026
15:41
190
Crima de la Beriozchi: dosarul omorului descoperit după 13 ani, trimis în judecată
30.04.2026
12:37
370
Alertă meteo cod galben de îngheț pentru 01.05.2026
30.04.2026
11:57
387
VIDEO // Marii campioni ai tenisului MONDIAL Simona Halep și Juan Martin del Potro vin la Chișinău
30.04.2026
11:20
481
Maia Sandu, la învestirea noului Procuror General: „Cel mai mare risc pentru integrarea europeană ține de capacitatea noastră de a clădi un stat de drept autentic”
30.04.2026
11:02
450
Alexandru Machidon a depus jurământul și a preluat oficial mandatul de Procuror General al Republicii Moldova
30.04.2026
10:59
347
Universitățile din Republica Moldova introduc mecanism național de toleranță zero față de hărțuirea sexuală în mediul academic
30.04.2026
10:30
411
Guvernul lansează Sub-consiliul pentru Inteligență Artificială și Cercetare Aplicată, nouă platformă strategică pentru inovare în Republica Moldova
30.04.2026
09:18
402
Prima grupă de creșă din Hîncești, deschisă la Grădinița nr. 4 cu sprijinul UNICEF, maib și Primăriei
30.04.2026
09:03
437
Maia Sandu l-a numit prin decret pe Alexandru Machidon în funcția de Procuror General al Republicii Moldova
30.04.2026
08:41
463
Horoscopul zilei 30.04.2026
30.04.2026
05:06
519
Amazon și Meta presează autoritățile din India să limiteze dominația Google Pay și PhonePe în plățile UPI
30.04.2026
03:57
518
Meta înghite miliarde la Reality Labs și pregătește cheltuieli uriașe pentru AI, în ciuda profitului record
30.04.2026
03:48
495
Afacerea de cloud a Amazon explodează datorită boomului AI, dar cheltuielile de capital apasă puternic pe fluxul de numerar liber
30.04.2026
03:38
469
Satya Nadella mizează pe noul acord cu OpenAI pentru a impulsiona dominația Microsoft în inteligența artificială
30.04.2026
03:25
530
Anthropic ia în calcul o nouă rundă de finanțare de 50 de miliarde de dolari, la o evaluare de până la 900 de miliarde, înainte de un posibil IPO
30.04.2026
02:32
563
Microsoft anunță peste 20 de milioane de utilizatori plătitori pentru Copilot, cu un nivel de utilizare comparabil cu Outlook
30.04.2026
02:26
524
Google Cloud depășește pragul de 20 de miliarde de dolari, dar creșterea este limitată de lipsa capacității de procesare
30.04.2026
01:12
490
Google ajunge la 350 de milioane de abonamente plătite, impulsionat de YouTube Premium și Google One
30.04.2026
00:54
568
Startup-ul Zap Energy schimbă strategia: de la fuziune la construirea unui reactor de fisiune pentru a alimenta boomul centrelor de date AI
29.04.2026
20:28
641
Cer mai senin și aer mai răcoros în Republica Moldova, joi, 30 aprilie 2026
687
Semnele timpurii ale bolilor osoase și articulare: cum recunoști durerile, rigiditatea și riscul de osteoporoză
29.04.2026
18:09
641
Startupul american Firestorm Labs strânge 82 de milioane de dolari pentru fabrici de drone în containere maritime, lângă linia frontului
29.04.2026
17:56
658
Guvernul compensează integral acciza la motorina fermierilor pentru perioada 1 martie–31 mai 2026, dintr-un fond de 110 milioane lei
Edineț: Cinci ani de închisoare pentru un bărbat care și-a răpit copilul de un an și i-a pus cuțitul la gât atunci când femeia a vrut să-l recupereze
Douăzeci și două de filme moldovenești în cadrul proiectului Filme din Moldova – online (VIDEO)
Un muncitor a căzut în groapa șantierului, la Ciocana
Intenționa să ajungă în Europa, tranzitând ilegal Republica Moldova: Un ucrainean a fost reținut de către polițiștii de frontieră
1 MDL
1 EUR
20.22
1 USD
17.28
1 RON
3.97
1 RUB
0.23
1 UAH
0.39

Inapoi














