Un roman inedit de Gabriel Garcia Marquez, publicat la zece ani de la moartea scriitorului columbian
1861
Reuters
Un roman nepublicat până acum de Gabriel Garcia Marquez, autorul care a popularizat genul literar al „realismului magic” latino-american, va ajunge miercuri în librării, parţial împotriva dorinţelor scriitorului decedat în urmă cu zece ani, informează Reuters și Agerpres.
Cu prilejul unei prezentări care a avut loc marţi la Madrid, fiii scriitorului, Gonzalo şi Rodrigo Garcia Barcha, au prezentat romanul de 120 de pagini intitulat „En agosto nos vemos”, scris în 2004 de romancierul columbian premiat cu Nobelul pentru literatură.
Versiunea în spaniolă va fi lansată miercuri, ziua în care s-a născut celebrul scriitor, urmând ca cea în engleză să fie lansată pe 12 martie, potrivit editurii Penguin Random House.
Înainte de moartea sa în 2014, la vârsta de 87 de ani, Garcia Marquez a spus că acel proiect de carte nu are valoare şi ar trebui „distrus”, dar fiii şi agenţii autorului au revizuit diferitele manuscrise şi au considerat că acestea au o valoare literară care este posibil să nu fi fost înţeleasă de autorul aflat pe atunci în ultimii săi ani de viaţă, marcaţi de pierderi de memorie.
„Din punctul meu de vedere, înseamnă că toată creaţia lui Gabo a fost publicată, că nu mai e nimic în aşteptare şi că astfel s-a încheiat un ciclu”, a spus Gonzalo Garcia Barcha cu prilejul unei conferinţe de presă, menţionând numele sub care Garcia Marquez era alintat de admiratorii săi din America Latină.
Foto: (c) Violeta Santos Moura / REUTERS
Cea mai cunoscută operă a lui Garcia Marquez este „Un veac de singurătate'', o saga dinastică plasată într-un cadru oniric, roman care l-a ajutat să câştige premiului Nobel pentru literatură în 1982.
Romanul ce va fi publicat postum spune povestea Anei Magdalena Bach, o femeie de vârstă mijlocie care în fiecare lună august călătoreşte cu feribotul spre insula unde se află mormântul mamei sale şi are de fiecare dată câte o aventură amoroasă.
Familia scriitorului consideră că romanul, deşi a rămas într-o formă necizelată, poartă amprenta recognoscibilă a stilului autorului şi a unei cunoaşteri în profunzime a fiinţei umane.
09.11.2026
00:19
08.11.2026
22:38
08.11.2026
22:34
08.11.2026
21:54
08.11.2026
19:19
08.11.2026
19:08
08.11.2026
18:44
08.11.2026
17:16
08.11.2026
13:23
08.11.2026
12:46
08.11.2026
12:07
09.11.2026
00:19
08.11.2026
22:38
08.11.2026
22:34
08.11.2026
21:54
08.11.2026
19:19
08.11.2026
19:08
08.11.2026
18:44
08.11.2026
17:16
08.11.2026
13:23
08.11.2026
12:46
08.11.2026
12:07
08.11.2026
11:33
08.11.2026
09:23
08.11.2026
08:54
08.11.2026
07:45
08.11.2026
06:35
08.11.2026
06:23
08.11.2026
03:44
08.11.2026
01:46
08.11.2026
01:24
08.11.2026
00:38
08.11.2026
00:27
07.11.2026
22:39
07.11.2026
22:16
07.11.2026
21:52
07.11.2026
21:28
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”















