Un membru CCA a renunțat la mandat și i-a cerut lui Dragoș Vicol să-și dea DEMISIA: CCA și-ar fi „schimbat radical viziunile” în ultima perioadă


Membra Consiliului Coordonator al Audiovizualului (CCA), Dorina Curnic, și-a anunțat astăzi demisia și i-a cerut și președintelui acestei instituții, Dragoș Vicol, să plece din funcție.
Curnic și-a motivat decizia prin faptul că o parte din conducerea CCA și-ar fi „schimbat radical viziunile” în ultima perioadă și în insituția în care a activat timp de nouă ani nu ar mai exista „o echipă”.
„Inițiativele unor membri incomozi nu au sorți de izbândă din cauza unei atitudini și abordări selective. Maniera în care activează o parte din conducerea Consiliului și schimbarea radicală a viziunilor și deciziilor luate în ultima perioadă, inclusiv propunerea de demitere in corpore a Consiliului de supraveghere în lipsa unei baze legale, încurajează suspiciunea opiniei publice cu privire la independența instituției”, a acuzat Curnic.
Membra CCA a mai reclamat „managementul defectuos” al instituției carear fi „degradat la un nivel sub orice critică” și nerespectarea termenelor și procedurilor de examinare a sesizărilor, petițiilor și cererilor de prelungire a licențelor de emisie etc. Tot ea și-a exprimat temerea că în viitorul apropiat ar putea fi închise mai multe posturi de televiziune, fără să ofere detalii.
Președintele CCA, Dragoș Vicol, a refuzat să răspundă la acuzații „din motive etice”, reproșându-i Dorinei Curnic faptul că a ținut să facă o declarație publică vizavi de demisia anunțată.
Menționăm că Dorina Curnic a fost numită membră a CCA în decembrie 2017.













































































