VIDEO // Un grup infracțional, DIRIJAT de lideri criminali aflați în PUȘCĂRIE, reținut de poliție
1951
Trei persoane din raionul Orhei, cu vârste cuprinse între 21 și 30 de ani, membri ai unui grup infracțional dirijat de lideri criminali care pe moment îşi ispăşesc pedeapsa în instituţiile penitenciare din R. Moldova, sunt cercetați pentru furturi din locuințe.
Potrivit ofițerilor Inspectoratului de poliţie Strășeni, suspecții, care au mai fost condamnați anterior pentru infracțiuni similare, acționau pe timp de zi pe teritoriul raionului Strășeni, având fiecare roluri bine determinate. Aceștia sustrăgeau din locuințe lucruri de preț și mijloace financiare. După ce dădeau lovitura, o parte din bani şi bunurile de preţ dobândite în urma activităţii criminale ajungeau în așa-zisa visterie criminală.
Figuranții au fost monitorizați timp de o lună, fiind suspectați pentru un şir de infracţiuni din locuinţe, una dintre ele fiind un furt în proporţii deosebit de mari din satul Vorniceni, raionul Străşeni. În urma percheziţiilor efectuate de către forțele de ordine, de la fața locului au fost ridicate mai multe bunuri sustrase.
Actualmente sunt întreprinse măsuri speciale de investigație în vederea întăririi bazei probatorii și stabilirii altor membri activi ai grupării. Totodată, poliția urmează să stabilească dacă aceștia au mai fost implicați în comiterea altor infracțiuni înregistrate pe teritoriul R. Moldova.
Un membru al grupului a fost arestat pentru 30 de zile, iar ceilalți sunt cercetați în libertate. Dacă vor fi găsiți vinovați, suspecții riscă închisoare de la 7 până la 12 ani.
24.03.2025
12:32
05.09.2020
17:44
18.08.2020
11:57
27.07.2020
17:00
10.07.2020
13:51
10.07.2020
08:30
01.07.2020
12:13
24.06.2020
11:46
23.06.2020
17:30
19.06.2020
16:36
06.09.2026
09:46
06.09.2026
07:13
06.09.2026
06:30
06.09.2026
04:44
06.09.2026
00:08
06.09.2026
00:05
05.09.2026
23:40
05.09.2026
23:23
05.09.2026
23:05
05.09.2026
23:03
05.09.2026
22:24
05.09.2026
22:15
05.09.2026
21:25
05.09.2026
20:57
05.09.2026
19:56
05.09.2026
19:46
05.09.2026
19:45
05.09.2026
19:41
05.09.2026
19:27
05.09.2026
19:21
05.09.2026
19:01
05.09.2026
16:54
05.09.2026
16:43
05.09.2026
16:24
05.09.2026
16:12
ALARMANT // Statul nu știe exact câte companii deține: Parlamentul a prelungit ancheta în regim de urgență: „323 de întreprinderi sunt fără IDNO, iar salariile s-au majorat, în unele instituții, cu 80% fără nicio explicație!”
Cum arată topul celor mai întinse țări din lume după suprafața de uscat și unde se plasează Moldova în context global
Horoscopul zilei 30.08.2026
Creștinismul, religia majoritară în 123 de țări: Moldova, printre statele cu cea mai mare pondere de credincioși la nivel mondial
Kremlinul pune condiții drastice pentru summitul Trump - Putin - Zelenski, după vizita secretă a șefului CIA la Moscova


















