Un grup de studenți din Germania va învăța limba română în cadrul unei școli de vară organizată în R. Moldova: „Sunt nerăbdător să învăț mai mult”
3167
Cei mai buni profesori de limbă română din R. Moldova, printre care Alex Axan și Violeta Crudu, vor învăța un grup de studenți germani să vorbească și să scrie în limba noastră, în cadrul unei tabere de vară organizate la Chișinău.
Tabăra de vară moldo-germană „O societate în schimbare? Aspecte istorice, culturale și sociale” a fost lansată astăzi, fiind organizată de Moldova-Institut Leipzig, în colaborare cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării de la Chișinău.
Potrivit viceministrului Igor Șarov, tabăra de vară se află la a noua ediție, iar studenții germani, pe lângă studierea limbii române, vor aborda și probleme caracteristice unei societăți în mișcare.
Studenții germani se arată interesați să ne cunoască limba, cultura și tradițiile, iar motivațiile acestora sunt diferite, așa cum puteți vedea din mesajele de mai jos scrise de aceștia în limba română:
***
Salut! Mă numesc Rik Kießling. Sunt student la Universtatea Humboldt din Berlin. Mai întâi am studiat slavistică patru ani și am obținit diploma de licență. Acum studiez „culturi și literaturi din Europa de est și centrală” ca să obțin o diplomă de master.
Sunt din Berlin. Berlinul este un oraș foarte divers. Sunt oameni din toată lumea. Oamenilor de aici le place kebabul, sincer, și în general bucătăria asiatică. Aș putea să mor pentru o bună mâncare indiană. De obicei se vorbeste limbă germană, dar se aud des alte limbi, ca de exemplu poloneza, araba, rusa, turca. La est de Berlin sunt multe petreceri și turiști. Acolo se vorbește engleza sau o altă limbă străină.
Româna mea vorbită e mai rea decât româna mea scrisă. Des improvizez. Acesta inseamnă că inventez niște cuvinte, care poate nu există, dar uneori reușesc să găsesc cuvintele potrivite.
Am început să învăț limbă română acum trei ani, dar nu au fost faze intensive. Învățam în medie doar de două ori pe săptămână.
***
Numele meu este Konrad Böhmer. Sunt student la Facultatea de Istorie la Universitatea din Mainz, Germania. În timpul liber îmi place să joc baschet.
M-am născut în Germania, în orașul Erlenbach. Germania este o țară din Europa, are optzeci de milioane de locuitori.
Am avut cursuri de limba română timp de un an. Cred că pot vorbi puțin româneşte, dar nu foarte bine.
***
Mă numesc Frithjof. În atașament veți găsi testul meu și sper că n-am făcut prea multe greșeli... Sunt deja nerăbdător să (re)vin în Republica Moldova și să învăț mai mult limba română!
Sunt student la Universitatea Ludwig-Maximilian la München, Germania. Am 26 de ani și acum studies limbi romanice cu limba română ca obiect principal la nivel de master. Anul trecut am făcut un studiu Erasmus+ la București timp de două semestre. Deja mă bucur de școala de vară de la Chișinău!
M-am născut la Hamburg, în nordul Germaniei unde și am frecventat un liceu științific. După absolvire, m-am mutat la München pentru a studia chimia și biochimia. Astăzi sunt déjà de șapte ani la München, am schimbat studiile mele și sper că pot să muncesc ca profesor la universitate mai târziu.
Nordul țării este caracterizat prin câmpurile plane, Marea Nordului și MareaBaltică. Hamburgul este cel mai mare oraș portuar din Germania și are o atmosferă cosmopolită și internațională. Sudul este celebru pentru Alpi și Münchenul este un oraș mare cu mulți studenți și cu multe oferte culturale.
Presupunând că fiecare limbă este compusă din patru părți (vorbire, audițe, scriere și citire), cred că aspectul verbal în limba română este cel mai slab pentru mine. Cunosc multe reguli gramaticale și pot să înțeleg conversații (rare), dar sunt mereu prea rușinos pentru a spune mult.
***
Numele meu este Megan Janke. Locuiesc în Halle. Studiez economie, limba rusă și limba italiană. În 2008-2009 am fost prima dată în Republica Moldova. Am stat un an și apoi am revenit în Germania. Moldova îmi place foarte mult. Aici sunt oameni simpatici și specialitățile moldovenești sunt foarte delicioase.
M-am născut în Germania. O țară din Europa cu 82 de milioane de locuitori. Limba principală este limba germană, dar mulți oameni, de asemenea, vorbesc turca, rusa, româna, greaca și araba. Germania se învecinează la nord cu Danemarca, la est cu Polonia și Republica Cehă, la sud cu Austria și Elveția, iar la vest cu Franța, Luxemburg, Belgia și Olanda.
Am învățat un pic românește cu prietenii mei din Moldova. Vorbirea și scrierea sunt dificile pentru mine. Cel mai bine înțeleg texte scrise. Știu câte ceva despre gramatica române.
***
Sunt Theresa Kocher, am 23 de ani și sunt dintr-un orașd in apropierea Stuttgartului, din sudul Germaniei. Am facut „Bachelor” (licență) în Științe sociale și Relații interculturale. În 2015 am studiat un semestru la Universitatea Babes-Bolyai din Cluj-Napoca (România). Acolo am început a învăța limba română și îmi place foarte mult. Acum studies în Passau și în octombrie încep masteratul „Kulturwirtschaft – International Cultural and Business Studies” cu extinderea spre Europa de Est. În timpul liber, mă întâlnesc cu prietenii și joc baschet.
Eu sunt din Germania, „Land der Dichter und Denker” – cum Google Translate traduce: „țara poeților și gânditorilor”. Este foarte dificil pentru mine să scriu textul despre țara mea, pentru că este foarte divers – ca fiecare tară. Când am fost în România, oamenii m-au spus că Germania înseamnă calitate.
Regiunea lângă Stuttgart, de unde eu sunt, este foarte populară, pentru că există foarte multă industrie (tehnică, mașini...) și mulți ingineri lucrează acolo. De asemenea, cred că foarte mulți oameni se gândesc la Angela Merkel, când aud de Germania.
Îmi place natura diversă cu munți în sud, pădurile, lacurile și marea în nord. În plus, cred că în Germania există o diversitate de pâine ca nici într-o altă țară.
Când am fost la Cluj, am studiat un semestru limba română și mi-a foarte plăcut limba aceasta. Din pacate, în Germania nu am găsit cursul și încerc sa învăț singură cu muzică, texte scurte sau cu prietenul meu. Nu știu dacă am nivelul A1 sau A2, dar doresc să învăț foarte mult când voi fi în Republica Moldova – în special vreau să știu mai bine gramatica (propozițiile cu „să...” (conjunctiv), cazurile (nominativ, genitiv, dativ, acuzativ) și timpurile (trecut și viitor).
***
Numele meu este Andrea Windemuth. Eu am locuit în Chișinău cu trei ani în urmă. În Chișinău am făcut voluntariat. După acest an, am început studiile mele. Acum eu studiez Dreptul în anul trei. Îmi place foarte mult să învaț limbile și să fac sport. Când am timp liber, eu fac jogging, înot sau joc tenis.
Eu m-am născut în Germania. Țara să afla în centrul Europei și este cea mai populată țară din Europa. Patria mea are o natură foarte diversă și frumoasă. Avem munți în sud și mare în nord.
Eu am învațat limba româna, când am fost la Chișinău. După acest an, am fost capabilă să vorbesc despre multe teme și am fost cababilă să vorbesc fluent la teme cotidiane. Trei ani mai apoi, eu am uitat multe cuvinte, dar câteodată eu pot să vorbesc cu un prieten din Chișinău, care tot studiază în Passau.
***
Mă numesc Tilman Schächtele. Am 26 de ani. Sunt crescut în Freiburg, un oraș în sudul Germaniei. Am un frate și trei surori. După ce-am terminat școala, am lucrat un an ca voluntar într-un centru de zi pentru copii într-un sat micuț aproape de Sibiu (România), unde am învățat și limba română. Mi-am luat licența în Științe politice la Universitatea din Dresden, acum studiez masterul „Studii est-europene” (politică și istorie) în München. Îmi place mult să merg cu bicicletă, să călătoresc (din păcate am fost doar o singură dată la Chișinău) și să citesc.
M-am născut în Germania, o țară din Europa centrală. Capitala Germaniei e Berlinul. Populația numără circa 80 de milioane de locuitori. În Germania avem și munți, și mare, însă apa mării noastre e puțin rece și vara. În munții Pădurea Neagră, în sudul Germaniei, se găsește izvorul Dunării, fluviul care îşi continuă cursul până la Marea Neagră. Germania e o țară mare cu multe tradiții și dialecte ale limbii germane.
Am cunoștințe avansate în limba română, pentru că am stat un an într-un sat românesc și am făcut două internshipuri în București. Totuși, mai am multe de învățat, fac greșeli gramaticale (de exemplu la folosirea timpurilor) și îmi lipsește vocabularul. În plus, aș vrea să exersez să scriu texte și scrisori și să argumentez pe teme complexe.
28.03.2026
20:53
353
Vreme mai răcoroasă și nori de ploaie în Republica Moldova, duminică 29.03.2026
28.03.2026
16:30
427
Târgul educațional „Învață în Moldova” a transformat Edinețul în hub al oportunităților de studii pentru liceenii din nordul țării
28.03.2026
16:26
495
Dan Perciun cheamă absolvenții să rămână la studii în Republica Moldova: târgurile „Învață în Moldova” ajung la tinerii din sud și nordul țării
28.03.2026
15:46
504
Edineț, hub educațional pentru nordul țării: peste 600 de absolvenți au descoperit ofertele universităților din Moldova
27.03.2026
23:35
867
144 de elevi pasionați de știință participă la Olimpiada Republicană de Fizică de la Chișinău
27.03.2026
20:19
823
Ploi de primăvară și temperaturi mai ridicate în Republica Moldova, sâmbătă 28.03.2026
27.03.2026
17:54
777
MEC lansează a doua ediție a programului de bugetare participativă pentru Consiliile Elevilor din învățământul profesional tehnic
27.03.2026
17:40
776
Programul de educație multilingvă, prezentat la Bălți pentru extinderea în școlile din nordul țării
27.03.2026
16:37
828
Liceul „Mihai Eminescu” din Cimișlia, prima școală model care intră în reparație capitală; Ministerul Educației lansează licitația publică
27.03.2026
15:24
687
Bacalaureat 2026: 92 de centre de examen la nivel național, dintre care 31 în Chișinău
28.03.2026
20:53
324
Vreme mai răcoroasă și nori de ploaie în Republica Moldova, duminică 29.03.2026
28.03.2026
16:58
495
ULTIMĂ ORĂ // Securitatea energetică a R. Moldova, restabilită: Linia Isaccea-Vulcănești a fost reparată și repusă în funcțiune în urma atacurilor cu drone rusești
28.03.2026
16:30
409
Târgul educațional „Învață în Moldova” a transformat Edinețul în hub al oportunităților de studii pentru liceenii din nordul țării
28.03.2026
16:26
481
Dan Perciun cheamă absolvenții să rămână la studii în Republica Moldova: târgurile „Învață în Moldova” ajung la tinerii din sud și nordul țării
28.03.2026
16:03
564
Cine va alimenta rețeaua electrică în 2035: gazul natural, noile reactoare nucleare sau energia solară cu baterii?
28.03.2026
15:46
491
Edineț, hub educațional pentru nordul țării: peste 600 de absolvenți au descoperit ofertele universităților din Moldova
28.03.2026
08:36
621
Horoscopul zilei 28.03.2026
698
Silicon Valley, în fața unui proces istoric: Meta și YouTube, găsite vinovate că au creat dependență de social media care a afectat sănătatea mintală a tinerilor
27.03.2026
23:35
859
144 de elevi pasionați de știință participă la Olimpiada Republicană de Fizică de la Chișinău
27.03.2026
21:24
714
Gigantul SK hynix pregătește o listare uriașă în SUA pentru a reduce „RAMmageddon” și decalajul de evaluare față de rivalii americani
27.03.2026
20:19
817
Ploi de primăvară și temperaturi mai ridicate în Republica Moldova, sâmbătă 28.03.2026
27.03.2026
19:16
748
Maia Sandu și comisarul european Michael McGrath discută accelerarea reformelor în justiție și lupta anticorupție în Republica Moldova
27.03.2026
18:18
788
Alexandru Munteanu discută cu Michael McGrath reformele din justiție, combaterea dezinformării și sprijinul UE pentru parcursul european al Republicii Moldova
27.03.2026
17:54
768
MEC lansează a doua ediție a programului de bugetare participativă pentru Consiliile Elevilor din învățământul profesional tehnic
27.03.2026
17:40
770
Programul de educație multilingvă, prezentat la Bălți pentru extinderea în școlile din nordul țării
27.03.2026
17:36
820
Republica Moldova susține reforma OMC și un sistem comercial multilateral modern la Conferința Ministerială MC14 din Camerun
27.03.2026
17:34
688
Apple susține că niciun dispozitiv cu Lockdown Mode activat nu a fost compromis de spyware
696
Influencerul Angry Ginge cere interzicerea TikTok pentru copiii sub 14 ani și restricții pe X pentru minorii sub 16 ani
27.03.2026
16:37
815
Liceul „Mihai Eminescu” din Cimișlia, prima școală model care intră în reparație capitală; Ministerul Educației lansează licitația publică
27.03.2026
15:28
964
Procuratura Anticorupție atacă la apel achitarea în dosarul tentativei de deposedare a statului de bunuri imobile
27.03.2026
15:24
682
Bacalaureat 2026: 92 de centre de examen la nivel național, dintre care 31 în Chișinău
27.03.2026
15:10
805
Valeriu Chiveri explică cum Fondul de convergență poate apropia cele două maluri ale Nistrului prin proiecte sociale și de infrastructură
27.03.2026
14:32
2389
ULTIMA ORĂ // Veste BUNĂ pentru cetățenii R. Moldova - NU vor avea loc deconectări ale energiei nici astăzi. Acoperirea deficitului pentru orele de vârf se datorează României, Ucrainei și partenerilor europeni
27.03.2026
14:00
866
Maia Sandu, mesaj ferm la Adunarea Generală a Judecătorilor: reforma justiției trebuie continuată pentru ca legea să stea „în capul mesei”
27.03.2026
13:11
822
MEC elaborează Planul național 2026-2029 pentru prevenirea și intervenția în caz de bullying în școli
Edineț: Cinci ani de închisoare pentru un bărbat care și-a răpit copilul de un an și i-a pus cuțitul la gât atunci când femeia a vrut să-l recupereze
Douăzeci și două de filme moldovenești în cadrul proiectului Filme din Moldova – online (VIDEO)
Un muncitor a căzut în groapa șantierului, la Ciocana
Intenționa să ajungă în Europa, tranzitând ilegal Republica Moldova: Un ucrainean a fost reținut de către polițiștii de frontieră
1 MDL
1 EUR
20.25
1 USD
17.57
1 RON
3.97
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40


Inapoi














