02:25:36 11.01.2026
Stiri

Un fost ministru de la Chișinău și un membru al „grupului Ilașcu”, în capul listei PMP pentru alegerile parlamentare din România, care vor avea loc pe 6 decembrie

Actualitate 08.10.2020 09:40 Vizualizări3658
Un fost ministru de la Chișinău și un membru al „grupului Ilașcu”, în capul listei PMP pentru alegerile parlamentare din România, care vor avea loc pe 6 decembrie

Cel puțin trei basarabeni se regăsesc pe lista Partidului Mișcarea Populară (PMP) pentru alegerile parlamentare din România, care vor avea loc pe 6 decembrie curent.

Astfel, în Circumscripția electorală nr. 43 destinată cetățenilor români cu domiciliul sau reședința în afara țării, inclusiv cei din R. Moldova, PMP deschide lista la Camera Deputaților cu actualul deputat originar din stânga Prutului, Constantin Codreanu. Pe locul doi este Alexandru Leșco, fost deținut politic, încarcerat de regimul criminal de la Tiraspol timp de 12 ani.

Totodată, la Senatul României candidează din partea PMP Diaspora Cătălin Avramescu, fost ambasador al României în Finlanda şi Estonia, fost consilier prezidențial în mandatul președintelui Traian Băsescu, doctor în filosofie, profesor la Facultatea de Științe Politice a Universității din București, iar pe locul doi este Loretta Handrabura, doctor în filologie, conferințiară universitară, fost ministru al Tineretului și Sportului, fost viceministru al Educației în Guvernul de la Chișinău, negociatoare a Acordului de Asociere Republica Moldova-Uniunea Europeană.

„Am depus dosarele de candidatură. Dragi prieteni, vă mulțumesc tuturor celor care v-ați mobilizat pentru a colecta semnături! (...) Este o imensă bucurie să am alături de mine candidați merituoși cu care intrăm în bătălia electorală. Avem de departe cea mai bună ofertă de candidați pentru Diaspora, comunitățile istorice și Republica Moldova, adică Circumscripția electorală nr. 43 pentru cetățenii români cu domiciliul sau reședința în afara țării. Îi mulțumesc președintelui Partidului Mișcarea Populară, domnul Eugen Tomac, pentru încredere și sprijin constant! Le mulțumesc tuturor colegilor din PMP Diaspora pentru eforturile întreprinse acum și, anticipat, pentru cele care urmează. (...) Dumnezeu să ne ajute să înregistrăm un rezultat cât mai bun! Refacem România Mare!”, a scris Constantin Codreanu pe Facebook.

Autor: Ziarul National
Stiri relevante
10.01.2026 08:34 600 Horoscopul zilei 10.01.2026
Top stiri
10.01.2026 08:34 600 Horoscopul zilei 10.01.2026
09.01.2026 08:09 817 Horoscopul zilei 09.01.2026
08.01.2026 07:54 1140 Horoscopul zilei 08.01.2026
07.01.2026 08:43 1591 Horoscopul zilei 07.01.2026

Curs valutar
1 MDL   1 EUR 19.75 1 USD 16.87 1 RON 3.88 1 RUB 0.21 1 UAH 0.40
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare în R. Moldova, pentru cine ați vota?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte