Un Ferrari din 1962 a fost vândut cu peste 50 de milioane de dolari, a doua cea mai scumpă maşină scoasă vreodată la licitaţie
1440
Shutterstock Un Ferrari 250 GTO din 1962 a fost vândut luni seară la New York pentru suma de 51,7 milioane de dolari, ocupând locul al doilea în topul celor mai scumpe maşini de colecţie vândute vreodată la o licitaţie, a anunţat casa Sotheby's, potrivit AFP.
Aflată în proprietatea unui colecţionar american timp de 38 de ani, legendara maşină sport italiană a devansat o altă maşină 250 GTO, vândută în 2018, la Sotheby's, pentru 48 de milioane de dolari.
Un Ferrari a fost vândut cu 51,7 milioane de dolari, a doua cea mai scumpă maşină scoasă la licitaţie
Ferrari nu deţine însă recordul absolut pentru un automobil vândut la licitaţie: un Mercedes-Benz 300 SLR Uhlenhaut Coupé a fost vândut pentru 135 de milioane de euro în 2022.
Acel Mercedes, unul dintre singurele două exemplare existente, a fost vândut cu prilejul unei licitaţii confidenţiale în mai 2022 muzeului din Stuttgart al fabricantului german şi a devenit „automobilul cel mai scump vândut vreodată'' în lume, fie că e vorba despre vânzări la licitaţii sau private, a precizat pentru AFP un purtător de cuvânt din partea RM Sotheby's, filiala dedicată automobilelor de lux a casei de licitaţii.
Fabricat în 1962, exemplarul Ferrari 250 GTO, cu număr de şasiu 3765, motor de patru litri şi 390 de cai putere - a terminat pe locul al doilea la vremea respectivă o cursă de anduranţă de 1.000 de kilometri pe circuitul german din Nürburgring, precum şi cursa de 24 de ore de la Mans, unde echipa a trebuit să abandoneze din cauza unei explozii la motor, potrivit RM Sotheby's.
După câţiva ani de competiţii în Italia, Sicilia, automobilul a fost vândut şi exportat în Statele Unite, la finele anilor 1960.
Un Ferrari a fost vândut cu 51,7 milioane de dolari, a doua cea mai scumpă maşină scoasă la licitaţie
Restaurată şi modificată, acest 250 GTO îşi va schimba de mai multe ori proprietarii americani înainte să ajungă în 1985 în proprietatea unui colecţionar din Ohio, cel care a scos-o luni la licitaţie.
Cu sediul în New York, casele de licitaţii Sotheby's şi Christie's închid în această săptămână sezonul de toamnă al licitaţiilor de opere de artă, domeniu care nu pare afectat de criză şi care aduce sute de milioane de dolari.
„Indiferent de ceea ce se întâmplă în pieţele financiare, un automobil de un asemenea calibru este un obiect de colecţie, o ocazie unică în viaţa unui colecţionar'', a precizat pentru AFP, înaintea vânzării, Michael Caimano din cadrul RM Sotheby's, comparând maşina Ferrari cu o operă de artă pe care „o putem atinge, simţi şi asculta''.
10.11.2026
03:42
10.11.2026
03:25
10.11.2026
02:08
10.11.2026
00:38
09.11.2026
22:54
09.11.2026
21:48
09.11.2026
21:29
09.11.2026
19:49
09.11.2026
19:09
09.11.2026
19:09
09.11.2026
18:44
09.11.2026
18:27
10.11.2026
03:42
10.11.2026
03:25
10.11.2026
02:08
10.11.2026
00:38
09.11.2026
22:54
09.11.2026
21:48
09.11.2026
21:29
09.11.2026
19:49
09.11.2026
19:09
09.11.2026
19:09
09.11.2026
18:44
09.11.2026
18:27
09.11.2026
18:15
09.11.2026
17:48
09.11.2026
17:44
09.11.2026
17:37
09.11.2026
17:35
09.11.2026
17:28
09.11.2026
17:12
09.11.2026
16:47
09.11.2026
16:38
09.11.2026
16:20
09.11.2026
16:06
09.11.2026
15:50
09.11.2026
15:36
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
Revenit de la Moscova, Igor Dodon îi cere Maiei Sandu grațierea Evgheniei Guțul, omul de încredere al lui Ilan Șor
Avocat trimis în judecată: ar fi primit 5 800 de euro și 22 000 de lei pentru influențarea a două dosare
















