Un DEPUTAT, trei directori de instituții, un vicedirector de SPITAL și cinci primari, sub lupa ANI
1646
Autoritatea Națională de Integritate (ANI) a inițiat în ultimele zile nouă controale, a emis trei acte de constatare a încălcărilor și a întocmit un proces-verbal de aplicare a unei contravenții pentru nedepunerea sau depunerea tardivă a declarației de avere și interese personale. Printre cei vizați se numără un deputat, trei directori de instituții, un vicedirector de spital și cinci primari.
Potrivit unui comunicat de presă al instituției, un deputat al Parlamentului R. Moldova ar fi comis unele încălcări în ceea ce privește averea declarată. Numele parlamentarului și alte detalii vor fi făcute publice mai târziu, după ce ANI va primi avizul de recepționare a actului de constatare. Două conflicte de interese au fost constatate pe numele directorului unei întreprinderi municipale din Leova și al unui primar din raionul Soroca.
Vicedirectorul unui spital raional din nordul R. Moldova și un contabil-șef din cadrul unei primării din raionul Cahul au devenit subiecții în cadrul a două proceduri de control al averii, care au fost inițiate la sesizarea unor persoane fizice.
Totodată, inspectorii de integritate urmează să decidă dacă directorul unei întreprinderi subordonate Agenției „Moldsilva”, trei primari din raioanele Ialoveni, Strășeni și Nisporeni, dar și doi consilieri din raionul Căușeni au admis conflicte de interese.
ANI mai informează că un primar din raionul Sângerei s-a ales cu o amendă pentru depunerea sau nedepunerea declarației de avere și interese personale.
Prin sistemul „e-Integritate” au fost distribuite 25 de sesizări, iar 16 Certificate de Integritate au fost solicitate de angajatori pe numele unor candidați la funcția publică.
14.11.2025
14:49
80
Noul director general al „Moldelectrica” a fost prezentat oficial de secretarul general al Ministerului Energiei
14.11.2025
14:32
203
Forumul „AgroCunoștințe” inaugurat la Chișinău, un pas semnificativ pentru inovația agricolă în Moldova
14.11.2025
13:17
310
Macron se întâlnește cu Zelenski la Paris pentru a consolida sprijinul Franței față de Ucraina și securitatea Kievului
14.11.2025
12:29
324
Managerii școlari din Moldova, instruiți pentru a asigura condiții mai bune de igienă și sanitație în școli
14.11.2025
12:25
329
Sancțiunile SUA împotriva companiilor petroliere rusești influențează direct CREȘTEREA prețurilor la carburanții comercializați în R. Moldova. Cât vor costa benzina și motorina în weekend
14.11.2025
11:39
331
Vizită la București pentru întărirea legăturilor economice dintre Republica Moldova și România
14.11.2025
10:55
380
Guvernul Republicii Moldova încurajează investițiile franceze în infrastructură și economie prin reforme strategice
365
Vicepremierul Valeriu Chiveri sprijină comunitatea din Varnița și discută soluții pentru dezvoltare locală și drepturi fundamentale în vizita sa oficială.
14.11.2025
09:59
673
VIDEO // Deputații proruși din Parlament, mari apărători al „Ruskii Dom” din Chișinău, reduși la tăcere de Marcel Spatari cu un DISCURS despre adevăratele valori și cum este persecutată cultura rusă de regimul de la Kremlin
373
FAO și PNUD lansează o nouă etapă a programului de sprijin pentru fermierii din Republica Moldova: de la supraviețuire la competitivitate și reziliență climatică
14.11.2025
08:54
438
Nou atac asupra Kievului: pierderi de vieți și sute de clădiri avariate în urma raidurilor rusești
14.11.2025
08:43
405
Horoscopul zilei 14.11.2025
14.11.2025
14:32
0
Forumul „AgroCunoștințe” inaugurat la Chișinău, un pas semnificativ pentru inovația agricolă în Moldova
14.11.2025
13:17
259
Macron se întâlnește cu Zelenski la Paris pentru a consolida sprijinul Franței față de Ucraina și securitatea Kievului
14.11.2025
12:29
295
Managerii școlari din Moldova, instruiți pentru a asigura condiții mai bune de igienă și sanitație în școli
14.11.2025
12:25
278
Sancțiunile SUA împotriva companiilor petroliere rusești influențează direct CREȘTEREA prețurilor la carburanții comercializați în R. Moldova. Cât vor costa benzina și motorina în weekend
14.11.2025
11:39
299
Vizită la București pentru întărirea legăturilor economice dintre Republica Moldova și România
14.11.2025
10:55
338
Guvernul Republicii Moldova încurajează investițiile franceze în infrastructură și economie prin reforme strategice
341
Vicepremierul Valeriu Chiveri sprijină comunitatea din Varnița și discută soluții pentru dezvoltare locală și drepturi fundamentale în vizita sa oficială.
14.11.2025
09:59
608
VIDEO // Deputații proruși din Parlament, mari apărători al „Ruskii Dom” din Chișinău, reduși la tăcere de Marcel Spatari cu un DISCURS despre adevăratele valori și cum este persecutată cultura rusă de regimul de la Kremlin
351
FAO și PNUD lansează o nouă etapă a programului de sprijin pentru fermierii din Republica Moldova: de la supraviețuire la competitivitate și reziliență climatică
14.11.2025
08:54
420
Nou atac asupra Kievului: pierderi de vieți și sute de clădiri avariate în urma raidurilor rusești
14.11.2025
08:43
389
Horoscopul zilei 14.11.2025
14.11.2025
08:09
447
Atac cu drone ucrainene în Novorossiisk: nave, locuințe și depozit de petrol avariate
14.11.2025
06:02
413
BERD sprijină Ucraina cu împrumuturi energetice de 22 de milioane de euro în plină criză de corupție
13.11.2025
22:43
661
Merz solicită lui Zelenski să oprească exodul tinerilor ucraineni către Germania: "Sunt necesari acasă pentru a-și apăra țara"
13.11.2025
20:48
608
Pavel Durov, fondatorul Telegram, își recapătă libertatea de a călători după ridicarea restricțiilor judiciare în Franța
13.11.2025
20:48
554
Temperaturi în creștere și cer senin în toată țara – 14.11.2025
13.11.2025
19:51
676
Dan Perciun, ministrul Educației, în vizită oficială la Bruxelles pentru a întări colaborarea cu Uniunea Europeană în educație și cercetare
13.11.2025
18:30
684
Un copil din cinci din Republica Moldova este supraponderal: Studiul descoperă îngrijorări și necesități urgente pentru sănătatea copiilor
13.11.2025
17:04
667
Comunitățile de energie regenerabilă din Moldova: Progres și provocări în tranziția energetică națională
13.11.2025
15:46
685
Președintele Oficiului Teritorial Florești al fostului Partid „Șor”, condamnat la 3 ani de închisoare pentru complicitate la finanțare ilegală
13.11.2025
15:31
705
Zelenski vizitează trupele din Zaporojie pe fondul unui scandal de corupție, în timp ce Rusia revendică noi cuceriri în Ucraina. Contribuție semnificativă de 500 de milioane de dolari pentru achiziționarea de armament american destinat Ucrainei din p
13.11.2025
14:30
901
Zelenski impune sancțiuni asupra activelor lui Timur Mindici în plin scandal de corupție și primește un apel din partea cancelarului german pentru acțiuni determinate împotriva corupției
13.11.2025
13:08
794
Delegația condusă de premierul Alexandru Munteanu marchează prima vizită externă la București, însoțită de vicepremierul Vladimir Bolea
13.11.2025
11:07
697
Universitățile moldovenești își promovează programele de studiu la târgul educațional din Bengaluru, India
13.11.2025
10:57
716
Ajutoare financiare pentru fermierii afectați de înghețurile din primăvară și furtuna din Cahul: primele plăți au fost autorizate
13.11.2025
10:49
691
G7 solicită urgent încetarea focului în Ucraina, în timp ce negocierile stagnează
Forumul „AgroCunoștințe” inaugurat la Chișinău, un pas semnificativ pentru inovația agricolă în Moldova
Macron se întâlnește cu Zelenski la Paris pentru a consolida sprijinul Franței față de Ucraina și securitatea Kievului
Managerii școlari din Moldova, instruiți pentru a asigura condiții mai bune de igienă și sanitație în școli
Sancțiunile SUA împotriva companiilor petroliere rusești influențează direct CREȘTEREA prețurilor la carburanții comercializați în R. Moldova. Cât vor costa benzina și motorina în weekend
1 MDL
1 EUR
19.64
1 USD
16.92
1 RON
3.86
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40

Inapoi














