DOC // Un deputat îi solicită Procuraturii să se autosesizeze în legătură cu TRANZACȚIONAREA funcției de procuror general pentru două milioane de euro: „Trebuie să se facă lumină”
2718
RFE/RL
Procuratura Generală ar urma să investigheze presupusa tranzacție din anul 2009, între Alianța „Moldova Noastră” (AMN), condusă de Serafim Urechean, și Partidul Democrat, cu privire la „vinderea” funcției de procuror general pentru suma de două milioane de euro.
O interpelare în acest sens a expediat astăzi la Procuratura Generală deputatul de la Partidul Acțiune și Solidaritate, Radu Marian.
„Până acum nu am auzit nimic de la procuratură pe marginea acestor declarații extrem de grave făcute de oameni care erau deputați la acel moment. Trebuie să se facă lumină și pe acest caz”, și-a argumentat Marian demersul.

Menționăm că în spațiul public se discută de mai mulți ani acest subiect, însă confirmarea a venit vara trecută de la Vlad Filat. Acesta a declarat atunci, în cadrul unui interviu oferit din închisoare, că acest lucru i-a fost comunicat de către foştii deputaţi AMN Veaceslav Platon şi Veaceslav Untilă.
„În 2009, la mine acasă a fost Untilă cu Platon. Eu nu cunoșteam că va veni cu Platon, pe atunci era deputat. Primul m-a telefonat, au venit după ora 23:00. Mesajul a fost unul direct. S-a decis vânzarea funcției de procuror general contra unei sume de 2 milioane de euro. S-a decis ca această candidatură să fie din partea lui Urechean, dar de fapt era a lui Plahotniuc – Zubco, care este cumnat cu cel care este acum președinte al raionului Ialoveni, Ghenadie Sajin. Ei au încercat să împiedice această numire. După întâlnirea cu ei, am avut o discuție cu ambasadorul american. Noi discutam deseori la ore târzii sau prea devreme. Eu i-am spus situația, iar dânsul mi-a zis că e grav, dar până la urmă este decizia voastră”, a declarat Filat.
CITIȚI și Urecheanu vorbește despre funcția de procuror general pe care i-ar fi vândut-o lui Plahotniuc „cu două milioane de euro”
Ulterior, informația a fost confirmată și de Veaceslav Platon, tot în cadrul unui interviu din închisoare. Totuși, Platon a spus că, până la urmă, Urechean a fost păcălit și ar fi încasat pentru această tranzație „vreo 300 de mii de euro”.
Amintim că Valeriu Zubco a fost numit în funcţia de procuror general în octombrie 2009. Acesta a fost demisi la 21 ianuarie 2013, după ce s-a aflat de incidentul din rezervația Pădurea Domnească. Acesta ar fi tăinuit vânătoarea din 23 decembrie 2012, soldată cu moartea omului de afaceri Sorin Paciu.
459
Prognoza Meteo pentru Republica Moldova: 17 - 23 noiembrie 2025
15.11.2025
21:09
746
Ploi ușoare și temperaturi constante în Republica Moldova, 16 Noiembrie 2025
14.11.2025
20:39
1064
Republica Moldova se Încălzește, 15 Noiembrie 2025
14.11.2025
12:29
1017
Managerii școlari din Moldova, instruiți pentru a asigura condiții mai bune de igienă și sanitație în școli
13.11.2025
20:48
871
Temperaturi în creștere și cer senin în toată țara – 14.11.2025
13.11.2025
19:51
1051
Dan Perciun, ministrul Educației, în vizită oficială la Bruxelles pentru a întări colaborarea cu Uniunea Europeană în educație și cercetare
13.11.2025
18:30
929
Un copil din cinci din Republica Moldova este supraponderal: Studiul descoperă îngrijorări și necesități urgente pentru sănătatea copiilor
13.11.2025
11:07
1056
Universitățile moldovenești își promovează programele de studiu la târgul educațional din Bengaluru, India
12.11.2025
20:52
938
Surpriza caldă se instalează în Moldova pe 13 noiembrie 2025
12.11.2025
17:48
926
Colegiul de Medicină Veterinară din Brătușeni modernizat cu ajutor european: condiții de top pentru elevi și profesori
16.11.2025
23:49
257
Viktor Orbán: Sprijinul Financiar al UE pentru Ucraina este „O Nebunie” și Accentuă Criza Europeană
16.11.2025
19:08
434
Portul Novorossiisk își reia activitatea de încărcare a petrolului după atacurile ucrainene care au dus la suspendări temporare
444
Prognoza Meteo pentru Republica Moldova: 17 - 23 noiembrie 2025
16.11.2025
10:57
617
Ucraina și Grecia colaborează pentru o nouă rută strategică de aprovizionare cu gaze naturale în contextul atacurilor rusești
16.11.2025
08:44
539
Horoscopul zilei 16.11.2025
16.11.2025
06:47
662
Volodimir Zelenski cere intensificarea apărării aeriene a Ucrainei după atacurile rusești asupra Kievului
15.11.2025
23:04
2359
Ucraina și Rusia cad de acord asupra eliberării a 1.200 de prizonieri ucraineni înainte de sărbători
15.11.2025
21:09
738
Ploi ușoare și temperaturi constante în Republica Moldova, 16 Noiembrie 2025
15.11.2025
17:29
865
Rusia intensifică atacurile asupra căilor ferate din Ucraina, punând în pericol infrastructura cheie a țării
15.11.2025
11:27
941
Hamas își menține ferm controlul în Gaza pe fondul incertitudinilor privind viitoarea administrație post-conflict
15.11.2025
07:57
882
Horoscopul zilei 15.11.2025
15.11.2025
05:25
1088
Prețul petrolului în ascensiune după atacul ucrainean care a blocat portul rusesc Novorossiisk
14.11.2025
22:07
1157
Rusia își intensifică producția de bombe planante, amenințând orașele ucrainene cu atacuri mai precise și mai frecvente
14.11.2025
20:39
1058
Republica Moldova se Încălzește, 15 Noiembrie 2025
14.11.2025
20:02
1703
,,Sunt o rușine!" Selecționerul Italiei, Gennaro Gattuso, nu s-a abținut deloc, după scenele cum rar se văd de la Chișinău
14.11.2025
18:46
921
Ministrul Vladimir Bolea și Europa 2028: Colaborare pentru reforme economice și aderarea la UE
14.11.2025
18:19
1076
Rusia lansează un proiect de rezoluție ONU rival pentru Fâșia Gaza, fără comitet de pace sau forță internațională
14.11.2025
17:54
1037
Consolidarea relațiilor dintre Republica Moldova și Olanda: Sprijin pentru modernizare și integrarea europeană
14.11.2025
17:02
2745
Rușii de la „LukOil” NU mai controlează procesul de furnizare de kerosen pentru AIC - combustibilul va fi adus din România: Următoare etapă va fi cumpărarea infrastructurii aeroportuare din proprietatea companiei ruse
14.11.2025
16:47
1223
Atac masiv la Kiev: Germania acuză disprețul față de umanitate al lui Putin și promite sprijin pentru Ucraina în fața iernii dificile
14.11.2025
16:07
955
Modernizarea energetică digitală a Moldovei, susținută de PNUD și Italia, promite un viitor verde și eficient până în 2030
14.11.2025
14:49
1076
Noul director general al „Moldelectrica” a fost prezentat oficial de secretarul general al Ministerului Energiei
14.11.2025
14:32
1106
Forumul „AgroCunoștințe” inaugurat la Chișinău, un pas semnificativ pentru inovația agricolă în Moldova
14.11.2025
13:17
1022
Macron se întâlnește cu Zelenski la Paris pentru a consolida sprijinul Franței față de Ucraina și securitatea Kievului
14.11.2025
12:29
1004
Managerii școlari din Moldova, instruiți pentru a asigura condiții mai bune de igienă și sanitație în școli
Viktor Orbán: Sprijinul Financiar al UE pentru Ucraina este „O Nebunie” și Accentuă Criza Europeană
Portul Novorossiisk își reia activitatea de încărcare a petrolului după atacurile ucrainene care au dus la suspendări temporare
Ucraina și Grecia colaborează pentru o nouă rută strategică de aprovizionare cu gaze naturale în contextul atacurilor rusești
1 MDL
1 EUR
19.63
1 USD
16.90
1 RON
3.86
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40




Inapoi














