05:33:07 20.12.2025
Stiri

Un bărbat deghizat în polițist a produs cel mai grav atac armat din istoria modernă a Canadei

Știri 20.04.2020 10:23 Vizualizări1447
 Un bărbat deghizat în polițist a produs cel mai grav atac armat din istoria modernă a Canadei

În Canada a avut loc cel mai grav atac armat din istoria modernă a țării. Un bărbat deghizat în polițist a ucis cel puțin 16 oameni într-o provincie din estul țării. Pe parcursul a 12 ore, atacatorul a mers în mai multe locuri unde a deschis focul. Ucigașul a fost identificat drept un tehnician dentar în vârstă de 51 de ani. Deocamdată nu se cunosc motivele sale, dar nu sunt indicii că ar fi de natură teroristă. Bărbatul a fost împușcat mortal de forțele de ordine.

Chris Leather, ofițer al Poliției din Nova Scotia: „În urma mai multor apeluri la 911, poliția federală canadiană a pornit către o adresă din Portapique, comitatul Colchester. Când au ajuns la fața locului, membrii forțelor de poliție au găsit mai multe victime înăuntrul și în afara locuinței. Însă nu au localizat suspectul. A fost o situație care a evoluat rapid, o scenă haotică. Am securizat zona și am pornit în căutarea suspectului. Căutările inițiale au condus către mai multe locații, inclusiv unele care erau incendiate. Căutarea s-a încheiat după localizarea suspectului. Pot confirma că este decedat”.

La un moment dat în decursul serii pare să fi purtat parțial o uniformă de poliție. Conducea o mașină făcută să semene cu una a poliției federale canadiene, scrie digi24.ro.

Lee Bergman, comandantul Poliției din Nova Scotia: „Este o zi devastatoare pentru Nova Scotia, o zi ce ne va rămâne în minte în anii ce vor urma. Ce s-a întâmplat noaptea trecută și în această dimineață este dincolo de orice înțelegere. O polițistă de 23 de ani, ucisă în această dimineață în timp ce răspundea la incidentul armat. Heidi își făcea datoria și și-a pierdut viața în timp ce îi proteja pe cetățenii pe care îi servea”.

Justin Trudeau, premierul Canadei: „Cu toții am urmărit la știri ce s-a întâmplat. Gândurile mele sunt alături de cei afectați de această situație îngrozitoare. Vreau să mulțumesc poliției pentru munca depusă și oamenilor care au cooperat cu autoritățile”.

Autor: Ziarul National
Stiri relevante
Top stiri
19.12.2025 08:47 682 Horoscopul zilei 19.12.2025

Curs valutar
1 MDL   1 EUR 19.80 1 USD 16.89 1 RON 3.89 1 RUB 0.21 1 UAH 0.40
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare în R. Moldova, pentru cine ați vota?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte