Un bărbat de 36 de ani i-a donat jumătate din ficat fratelui său mai mare pentru a-i salva viața: Primul transplant hepatic, efectuat în anul 2024 la Spitalul Clinic Republican din Chișinău
2049
SCR „Timofei Moșneaga”
Gheorghe, un bărbat în vârstă de 36 de ani, i-a salvat viața fratelui său mai mare cu patru ani, Constantin, după ce i-a donat jumătate din ficatul său.
Transplantul hepatic a avut loc pe 19 ianuarie curent la Spitalul Clinic Republican (SCR) „Timofei Moșneaga” și a fost prima operație de acest fel din anul curent.
Între timp, cei doi frați au fost deja externați și se simt bine.
„Pacientul de 36 de ani a donat lobul drept al ficatului pentru fratele său, care suferea de ciroză hepatică. Operația a fost una planică. Perioada postoperatorie a decurs fără particularități”, a menționat șeful Catedrei Chirurgie Nr. 2, prof. Adrian Hotineanu.
Constantin povestește că a luptat cu boala timp de 10 ani, iar în ultimii doi starea sănătății sale s-a agravat. Unica salvare era transplantul de ficat.
„Zece ani am avut depresie. Când am aflat că fratele mă va ajuta, deja consideram că nu mai sunt bolnav. Aveam emoții mari. Îi mulțumesc foarte mult pentru faptul că mi-a dat șansă la o a doua viață. Aduc mulțumiri și întregului personal medical, pentru că m-au salvat. Mă simt mult mai bine”, a declarat Constantin, citat de un comunicat de presă al SCR „Timofei Moșneaga”.
„Când am văzut care era situația, deodată am simțit că eu voi fi donatorul. Am avut noroc. Analizele au arătat rezultate bune. Toată procedura a decurs destul de repede. Eu mă simt bine. Revenim ambii bucuroși acasă”, a adăugat și fratele său, Gheorghe.
08.11.2026
17:16
08.11.2026
13:23
08.11.2026
12:46
08.11.2026
12:07
08.11.2026
11:33
08.11.2026
09:23
08.11.2026
08:54
08.11.2026
07:45
08.11.2026
06:35
08.11.2026
06:23
08.11.2026
03:44
08.11.2026
17:16
08.11.2026
13:23
08.11.2026
12:46
08.11.2026
12:07
08.11.2026
11:33
08.11.2026
09:23
08.11.2026
08:54
08.11.2026
07:45
08.11.2026
06:35
08.11.2026
06:23
08.11.2026
03:44
08.11.2026
01:46
08.11.2026
01:24
08.11.2026
00:38
08.11.2026
00:27
07.11.2026
22:39
07.11.2026
22:16
07.11.2026
21:52
07.11.2026
21:28
07.11.2026
21:08
07.11.2026
21:06
07.11.2026
21:05
07.11.2026
20:00
07.11.2026
18:52
07.11.2026
18:26
07.11.2026
18:05
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”















