18:54:16 16.12.2025
Stiri

Vlad Plahotniuc se află în SUA: „Interconectarea energetică cu Occidentul este esențială pentru Moldova”

Politică 05.06.2018 09:40 Vizualizări1840
Vlad Plahotniuc se află în SUA: „Interconectarea energetică cu Occidentul este esențială pentru Moldova” PDM

Președintele Partidului Democrat din Moldova, Vlad Plahotniuc, efectuează în aceste zile o deplasare în Statele Unite ale Americii, unde are programate mai multe întâlniri cu lideri politici, membri ai societății civile și reprezentanți ai mediului universitar american”, se arată într-un comunicat de presă al formațiunii.

Potrivit sursei citate, liderul PD a avut o întrevedere, ieri la Houston, cu congresmanul de Texas, Pete Olson, care este și președintele Grupului parlamentar SUA – Moldova.

„Mi-a făcut o deosebită plăcere să-l revăd pe domnul congresman și este o mândrie pentru mine să-l pot considera prieten. Am discutat subiecte diverse din domeniul economico-social, reformele realizate, dar și o temă foarte importantă pentru Moldova – securitatea energetică. Am discutat de asemenea despre alegerile parlamentare care urmează și despre relațiile moldo-americane în general”, a declarat Vlad Plahotniuc, citat de comunicatul de presă.

Liderul PD a afirmat în cadrul întrevederii că R. Moldova lucrează în această perioadă pentru asigurarea alternativei energetice a țării, informându-l pe congresmanul american (care e și membru în Comisia pentru Energie și Comerț a Camerei Reprezentanților) despre construirea gazoductului Ungheni – Chișinău.

„Domnul Olson e un bun cunoscător al temelor energetice și a fost interesat de eforturile R. Moldova de diversificare a surselor de aprovizionare cu energie. Categoric țara noastră are nevoie de alternativa energetică și eforturile continuă foarte serios în această direcție”, a subliniat Vlad Plahotniuc.

Pete Olson a ținut să transmită un mesaj în numele celor 800 de mii de oameni din statul Texas pe care îi reprezintă. „Iubim Moldova. Este o ţară minunată și un aliat pentru noi. Îndemn să muncim împreună și să devenim mai apropiați, așa cum am devenit în ultimul an de zile. Avem o relaţie foarte bună; să o fortificăm și să o facem mai puternică”, a spus Pete Olson, potrivit sursei citate.

Alături de președintele PDM, Vlad Plahotniuc, la întâlnirea cu congresmanul american au fost prezenți vicepreședinții partidului Andrian Candu și Vlad Cebotari.

Autor: Ziarul National
Stiri relevante
Top stiri
16.12.2025 08:32 511 Horoscopul zilei 16.12.2025

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

30.12.2024 09:55 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // Rezidenții tran...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
Capricorn
Vărsător
Pești
Berbec
Taur
Gemeni
Rac
Leu
Fecioară
Balanță
Scorpion
Săgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 19.84 1 USD 16.88 1 RON 3.89 1 RUB 0.21 1 UAH 0.40
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare în R. Moldova, pentru cine ați vota?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte