VIDEO // Igor Dodon a CAPITULAT? „Mâine începe o nouă etapă în dezvoltarea R. Moldova. Sunt gata să fiu în dialog cu toți, absolut toți din Parlament, care reprezintă partide responsabile”
4596
Captură privesc.eu
Candidatul „independent”, Igor Dodon, și-a recunoscut practic înfrângerea la prezidențiale, deși spune că a acumulat „cele mai multe voturi în R. Moldova”, fără diasporă și Transnistria. Igor Dodon s-a prezentat, după închiderea secțiilor de vot, ca fiind „liderul celui mai mare partid din R. Moldova”, deși oficial nu este membru de partid, și a anunțat că de mâine vor începe negocierile cu „partidele responsabile” din Parlament pentru aprobarea bugetului și politicii fiscale pentru anul 2021.
În timp ce făcea declarații în fața jurnaliștilor, Dodon a avut o cădere nervoasă, după ce ușa încăperii s-a deschis, iar cineva l-a întrerupt.
„Avem o prezență mai mare decât în turul II la alegerile prezidențiale în 2016. O să vedem cu cât va fi mai mare, cu câteva procente, cu câteva zeci de mii de voturi. Avem și mai multe recorduri. Avem o participare mare în diaspora din Vest și Est, o participare destul de mare și în stânga Nistrului. Nu voi veni cu aprecieri cum a avut loc acest scrutin. Avem mai multe semnale despre încălcări la votul din diaspora. Sunt destul de optimist privind rezultatele scrutinului. Măsurările și calculele interne arătă că noi conducem cu o diferență destul de mare în interiorul țării, fără diasporă și Transnistria. Vom aștepta să fie numărate voturile și vom veni cu declarații”, a spus Dodon.
Președintele în funcție a menționat că „e gata pentru orice scenariu”, inclusiv pentru o înfrângere.
„Noi suntem gata de orice scenariu – să învingem și să nu învingem. Trebuie să dăm dovadă de responsabilitate. Gata, alegerile s-au terminat. A fost multă ură, multă luptă la limită, s-au trecut liniile roșii... Eu chem toată lumea la calm, liniște. Noi avem nevoie de pace, noi nu avem nevoie de destabilizare. Mâine, în afară de faptul cine va obține cele mai multe voturi, contează foarte mult ce se va întâmpla în R. Moldova”, a adăugat Dodon.
Igor Dodon a spus că gândurile îi sunt deja în altă parte și, în calitate de lider al PSRM, e gata să discute cu toate „partidele responsabile” din Parlament.
„Trebuie să ne gândim ce facem în Parlament, cum aprobăm bugetul, cum aprobăm politica fiscală. În calitate de lider al celui mai mare partid din R. Moldova, cu cea mai mare prezență în Parlamentul R. Moldova, mă refer la socialiști, ca politician responsabil, vreau să vă să spun că trebuie să ne concentrăm asupra așteptărilor oamenilor. Prea mult s-a divizat societatea în aceste două luni. Mâine începe următoarea etapă în dezvoltarea R. Moldova. Sunt gata să trag linie, sunt gată să fiu în dialog cu toți, absolut toți din Parlament, care reprezintă partide responsabile, pentru a lua decizia cum ne mișcăm mai departe”, a punctat Dodon.
183
Guvernul a încheiat consultările naționale pe reforma APL: peste 4500 de primari și cetățeni au venit cu propuneri pentru primării mai puternice și servicii publice mai aproape de oameni
20.03.2026
11:22
326
Maia Sandu discută cu ministra Muncii din Regatul Unit despre sprijinirea diasporei și conversia permiselor de conducere
20.03.2026
10:49
316
Curtea de Apel menține condamnarea șefului OT Ocnița al fostului PP „Șor” pentru finanțarea ilegală a partidului cu 1,66 milioane lei
20.03.2026
07:51
437
Horoscopul zilei 20.03.2026
19.03.2026
22:01
585
Traficul online generat de boți AI va depăși traficul uman până în 2027, avertizează șeful Cloudflare
19.03.2026
21:04
606
Meta mizează pe inteligența artificială pentru moderarea conținutului și renunță treptat la firmele externe
19.03.2026
20:41
615
Moldova se încălzește: vreme mai blândă vineri, 20 martie 2026
19.03.2026
19:36
621
Google introduce setarea „advanced flow” pentru sideloading de aplicații Android cu protecție suplimentară împotriva scam-urilor
658
Insulele Orkney, izolate de internet după avarierea cablului submarin; se așteaptă navă specializată pentru reparații
611
Facebook vânează influencerii de pe TikTok și YouTube cu oferte de până la 3.000 de dolari pe lună
94
Guvernul a încheiat consultările naționale pe reforma APL: peste 4500 de primari și cetățeni au venit cu propuneri pentru primării mai puternice și servicii publice mai aproape de oameni
20.03.2026
11:22
308
Maia Sandu discută cu ministra Muncii din Regatul Unit despre sprijinirea diasporei și conversia permiselor de conducere
20.03.2026
10:49
300
Curtea de Apel menține condamnarea șefului OT Ocnița al fostului PP „Șor” pentru finanțarea ilegală a partidului cu 1,66 milioane lei
20.03.2026
07:51
425
Horoscopul zilei 20.03.2026
19.03.2026
22:01
577
Traficul online generat de boți AI va depăși traficul uman până în 2027, avertizează șeful Cloudflare
19.03.2026
21:04
596
Meta mizează pe inteligența artificială pentru moderarea conținutului și renunță treptat la firmele externe
19.03.2026
20:41
606
Moldova se încălzește: vreme mai blândă vineri, 20 martie 2026
19.03.2026
19:36
614
Google introduce setarea „advanced flow” pentru sideloading de aplicații Android cu protecție suplimentară împotriva scam-urilor
649
Insulele Orkney, izolate de internet după avarierea cablului submarin; se așteaptă navă specializată pentru reparații
604
Facebook vânează influencerii de pe TikTok și YouTube cu oferte de până la 3.000 de dolari pe lună
19.03.2026
17:39
685
FBI închide site-urile grupării de hackeri pro-iraniene Handala după atacul devastator asupra companiei Stryker
19.03.2026
17:38
589
UNICEF extinde la nivel național programul „100 de povești citite”: 30.000 de cărți noi ajung în 1.200 de grădinițe pentru a încuraja lectura timpurie
19.03.2026
17:31
645
SUA cer companiilor să își blindeze sistemele Microsoft Intune după atacul în care hackeri au șters zeci de mii de dispozitive Stryker
19.03.2026
16:55
685
Anori, noul spin‑off X de la Alphabet, vrea să revoluționeze birocrația autorizațiilor de construcție și atrage 26 de milioane de dolari de la giganți imobiliari
19.03.2026
16:28
601
Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, în vizită la Fălești: proiecte de eficiență energetică și susținerea meșteșugurilor tradiționale
19.03.2026
15:58
648
Autoritățile americane de siguranță auto extind ancheta asupra software-ului Tesla Full Self-Driving în condiții de vizibilitate redusă
688
Chișinăul cere acces liber pentru jurnaliști în Zona de Securitate și anunță zboruri de aerofotografiere pentru actualizarea hărților naționale
19.03.2026
14:55
676
Uber se asociază cu Rivian pentru mii de robotaxiuri R2 autonome, într-un acord de până la 1,25 miliarde de dolari
19.03.2026
14:51
686
Șeful organizației teritoriale Hîncești a Partidului „Şor”, trimis în judecată pentru complicitate la finanțarea ilegală a formațiunii din fonduri ale unui grup criminal organizat
19.03.2026
14:46
777
Conferință la Comrat despre memoria istorică și războiul pentru apărarea independenței Republicii Moldova
609
4Chan ironizează amenda de 520.000 £ aplicată de Ofcom pentru încălcarea legii britanice a siguranței online
19.03.2026
14:21
650
Vicepremierul Osmochescu, în vizită strategică la Washington: noi proiecte economice, energetice și digitale cu Statele Unite pentru Republica Moldova
19.03.2026
14:10
725
Maia Sandu discută la Chișinău cu ministra italiană Marina Calderone despre cooperarea socială și sprijinul Italiei pentru parcursul european al Moldovei
19.03.2026
12:40
702
Maia Sandu, la Chișinău, despre Carta Socială Europeană: drepturile sociale, scut împotriva tentativelor de subminare a democrației în Moldova și în Europa
19.03.2026
12:24
642
Poliția își întărește pregătirea anticorupție și pe linia investigațiilor financiare
Maia Sandu discută cu ministra Muncii din Regatul Unit despre sprijinirea diasporei și conversia permiselor de conducere
Curtea de Apel menține condamnarea șefului OT Ocnița al fostului PP „Șor” pentru finanțarea ilegală a partidului cu 1,66 milioane lei
Horoscopul zilei 20.03.2026
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
17.53
1 RON
3.95
1 RUB
0.20
1 UAH
0.40

Inapoi














