21:46:08 04.07.2025
Stiri

Bilanț NEGRU pentru armata lui Putin. În cele 117 de zile de RĂZBOI Rusia a pierdut 34 100 de soldați, dar și circa 10 000 unități de tehnică militară, inclusiv TANCURI, blindate, avioane și elicoptere în valoare de MILIARDE de dolari

Actualitate 21.06.2022 09:32 Vizualizări1718
Bilanț NEGRU pentru armata lui Putin. În cele 117 de zile de RĂZBOI Rusia a pierdut 34 100 de soldați, dar și circa 10 000 unități de tehnică militară, inclusiv TANCURI, blindate, avioane și elicoptere în valoare de MILIARDE de dolari

Aproximativ 34 100 de militari ruși ar fi fost lichidați/scoși din luptă (uciși, răniți sau capturați) de la debutul războiului declanșat de Vladimir Putin în Ucraina, în 24 februarie, potrivit ultimului bilanț publicat marți, 21 iunie, de către Statul Major al Forțelor Armate ale Ucrainei. În cea de-a 117-a zi de război armata rusă ar fi pierdut circa 300 de soldați și ofițeri.

Potrivit sursei citate, în ultimele 24 de ore armata ucraineană ar fi distrus 19 tancuri ale invadatorilor ruși, dar și 18 vehicule blindate. Totodată, au fost nimicite trei sisteme de artilerie, zece drone, șapte rachete și zece vehicule de transport.

Militarii ucraineni și forțele civile ar fi reușit să distrugă, din 24 februarie, de când Vladimir Putin a declanșat războiul din Ucraina, și până luni, inclusiv:

34 100 de soldați

1 496 tancuri

3 606 de vehicule blindate de luptă

752 sisteme ale artileriei

239 de sisteme de lansare multiplă de rachete de artilerie MLRS

216 avioane

181 de elicoptere

14 vase/bărci/nave

2 537 de vehicule

611 drone

137 rachete de croazieră

În total, armata Federației Ruse a pierdut în Ucraina 9 946 unități de tehnică militară, inclusiv crucișătorul „Moskva”. Pierderile sunt estimate la zeci miliarde de dolari, ținând cont că doar nava amiral a flotei ruse costa circa un miliard de dolari.

Autor:
Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

30.12.2024 09:55 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // Rezidenții tran...

Sondaj
Ce scenariu pare mai realist?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte