Ronaldo e noul jucător al lui Juventus! Când va avea loc prezentarea și care e suma transferului istoric
2498
Cele mai importante publicaţii de sport din Spania anunţă la unison că transferul lui Cristiano Ronaldo e rezolvat. Conform AS, Marca şi Mundo Deportivo, Real Madrid şi Juventus au ajuns la un consens, după şedinţa la care au luat parte reprezentanţii celor două cluburi, informează prosport.ro.
Iar cum cele două părţi au ajuns la un numitor comun şi în privinţa sumei de transfer, 100 de milioane de euro, mai rămâne doar anunţul oficial al unei părţi, care să confirme despărţirea de Real Madrid. Conform surselor citate, Juventus ar putea face anunţul oficial în marţi după-amiază.
Un rol important în acest transfer l-au jucat oficialii celor două echipe, dar şi dorinţa lui Cristiano de a pleca de la Real Madrid, intenţie anunţată după ce gruparea blanco a câştigat Liga Campionilor. Preşedintele lui Real Madrid, Florentino Perez, şi-a dat acordul şi l-a lăsat pe CR7 să plece la campioana Spaniei fără nicio pretenţie financiară.
De asemenea, italienii au făcut eforturi mari pentru a-l aduce pe cel mai bun jucător al lumii, în Serie A. După ce a primit acordul conducerii lui Real Madrid, preşedintele lui Juventus, Andrea Agnelli, a călătorit în Grecia, acolo unde fotbalistul şi-a petrecut vacanţa, pentru a-l convinge pe Ronaldo să semneze cu „Bătrâna Doamnă”.
La Juventus, Cristiano Ronaldo va purta numărul 7, care a fost eliberat de fostul purtător, Juan Cuadrado.
Scrisoarea emoționantă a lui Ronaldo, dup despărțirea de Real Madrid
„Aceşti ani petrecuţi la Real, în oraşul Madrid, au reprezentat cea mai fericită perioadă din viaţa mea.
Cred că a venit momentul să încep o nouă etapă în viaţa mea, astfel că am cerut clubului să accepte oferta. Vă rog să mă înţelegeţi. Au fost nouă ani de-a dreptul incredibili. Au fost nouă ani unici. Pentru mine a fost o perioadă emoţionantă, dar şi dificilă. Exigenţa atinge cele mai înalte cote la Real Madrid, dar am reuşit să-mi practic jocul într-o manieră unică.
Am avut în teren şi în vestiar nişte colegi fabuloşi. Am simţit căldura unor suporteri incredibili şi împreună am câştigat de trei ori la rând Champions League şi de patru ori în ultimii cinci ani. Pe lângă acestea, la nivel individual am avut onoarea de a câştiga de patru ori Balonul de Aur şi de trei ori Gheata de Aur. Totul în această etapă pe care am traversat-o la un club imens şi extraordinar.
Real Madrid m-a cucerit, va avea mereu un loc imens în inima mea. Vreau mai mult ca niciodată să mulţumesc clubului, preşedintelui, oficialilor, colegilor, staff-ului tehnic, medicilor şi îngrijitorilor care fac o treabă incredibilă şi care gândesc totul până la cel mai mic detaliu.
Vă sunt pe veci recunoscător şi vreau de asemenea să mulţumesc fotbalului spaniol. În aceşti nouă ani am jucat alături de jucători uriaşi. Ştiu că mă repet, dar vă sunt recunoscător tuturor.
M-am gândit mult şi am decis că trebuie să încep un nou ciclu. Eu voi pleca, dar nu voi înceta să port acest tricou. Vă mulţumesc tuturor. ¡Hala Madrid!", a scris Ronaldo.
În 438 de meciuri jucate pentru Real Madrid, Cristiano Ronaldo a marcat de 450 de ori şi a pasat decisiv în 131 de rânduri.
14.11.2025
20:02
15643
,,Sunt o rușine!" Selecționerul Italiei, Gennaro Gattuso, nu s-a abținut deloc, după scenele cum rar se văd de la Chișinău
24.10.2025
07:26
9437
Încă o medalie de AUR pentru R. Moldova la Campionatul Mondial de lupte din Serbia. Alexandrin Guțu a dominat competiția la categoria de 82 kg
23.10.2025
10:59
7592
VIDEO // Imagini DRAMATICE de pe frontul din Ucraina. Lozinca rușilor „cвоих не бросаем” - doar un mit. Așa arată și se simte iadul pentru soldații ruși, trimiși de Putin pe „insulele morții”
21.09.2025
18:17
12899
Exemplu pentru NAȚIONALA de fotbal a R. Moldova. Cum a reușit Uzbekistan să se califice la PRIMUL său Campionat Mondial: Povestea uriașului proiect sportiv din spatele acestui succes
11.09.2025
13:31
11144
Sergiu Cleșcenco a DEMISIONAT de la naționala de fotbal a R. Moldova, deși prima reprezentativă mai păstrează șanse teoretice de a ajunge la Campionatul Mondial din 2026
11.09.2025
09:00
10064
Maestrul Ion Caras, la 75 de ani: Fotbalul este mai curând o artă
10.09.2025
12:35
10262
Agentul FIFA, Leonid Istrati, dă de pământ cu jucătorii naționalei după RUȘINEA cu Norvegia: „Aseară, după 1-11, lumea a văzut ce văd eu zilnic: se cred mari vedete și cer contracte ca în Premier League, dar nu pot face un sprint...”
10.09.2025
09:18
10155
VIDEO // Norvegienii au marcat 12 GOLURI și au câștigat cu 11-1 în fața NAȚIONALEI de fotbal a R. Moldova. Selecționerul Cleșcenco se gândește la DEMISIE, după dezastrul de la Oslo
10.09.2025
20:55
10117
Mărturia portarului Cristian Avram, demolat de Haaland&Co cu 11-1: „Am vorbit cu Erling după joc. Știți ce mi-a zis?”
28.08.2025
16:25
12376
VIDEO // Legendarul Oleksandr Usyk, campion MONDIAL absolut la categoria grea, vizită în R. Moldova. Ucraineanul a făcut o baie de mulțime în fața Centrul Sportiv de Pregătire a Loturilor Naționale
24.08.2025
19:10
11506
Aur pentru R. Moldova la Milano. Serghei Tarnovschi, campion MONDIAL pe distanța de 5 000 metri
22.08.2025
17:17
11080
VIDEO // Serghei Tarnovschi, MEDALIE la Campionatul Mondial de la Milano, Italia
08.02.2026
12:57
88
Rusia lovește din nou infrastructura energetică a Ucrainei: instalațiile Naftogaz din Poltava și centrala termică din Herson, ținte ale bombardamentelor repetate
08.02.2026
12:11
267
Zelenski anunță sancțiuni împotriva firmelor străine care aprovizionează industria de rachete a Rusiei
08.02.2026
11:41
431
Suspectul în împuşcarea generalului rus Vladimir Alexeiev, reţinut în Dubai şi extrădat la Moscova
08.02.2026
08:41
387
Horoscopul zilei 08.02.2026
07.02.2026
22:17
742
Administraţia Trump convoacă la Washington prima reuniune a Consiliului pentru Pace. România, invitată să devină stat membru fondator
07.02.2026
21:10
633
Ninsoare slabă și cer închis duminică, 8 februarie 2026, în Republica Moldova
07.02.2026
15:59
702
Iran amenință că va lovi bazele militare americane din Orientul Mijlociu dacă va fi atacat de SUA
07.02.2026
14:00
639
Dronă de tip Gerbera descoperită în raionul Drochia, fără încărcătură explozivă
07.02.2026
13:37
802
Dronele ucrainene au incendiat o fabrică rusă de combustibil pentru rachete, reducând capacitatea de atac aerian a Moscovei
07.02.2026
12:49
724
Bărbat din Ohio, urmărit penal după ce a amenințat cu moartea vicepreședintele JD Vance și reținut cu materiale pornografice cu minori
07.02.2026
12:22
816
Zelenski respinge orice înțelegere SUA-Rusia privind războiul fără participarea Ucrainei
07.02.2026
10:08
817
Atac masiv al Rusiei asupra rețelei electrice din Ucraina lasă țara în beznă, în plin val de ger
07.02.2026
07:54
729
Horoscopul zilei 07.02.2026
07.02.2026
07:24
817
Pacient din SUA menținut în viață 48 de ore fără plămâni, cu ajutorul unui sistem artificial, până la dublul transplant pulmonar
07.02.2026
06:39
674
Trump susține că Iranul vrea „foarte mult” un acord cu SUA după discuțiile recente
07.02.2026
06:34
909
Zelenski cere acțiuni imediate pentru întărirea apărării antiaeriene și refacerea infrastructurii energetice a Ucrainei
07.02.2026
01:35
1151
Washingtonul presează pentru acord de pace Rusia–Ucraina până în martie și scrutin cu referendum în Ucraina în luna mai
06.02.2026
23:28
1348
ULTIMA ORĂ // Premierul Alexandru Munteanu trimite ARMATA pe străzile Chișinăului
06.02.2026
21:18
1023
Ofensiva rusă pe front încetinește după blocarea terminalelor Starlink folosite ilegal de armata lui Putin
06.02.2026
20:30
944
Sâmbătă, 7 februarie 2026: vreme mai blândă și mai uscată în Republica Moldova
06.02.2026
20:03
1112
Maia Sandu, reacție la raportul Congresului SUA: libertatea de exprimare nu apără conturile false și manipularea online
06.02.2026
18:43
1045
Bruxelles lovește în petrolul lui Putin: al 20-lea pachet de sancțiuni UE interzice serviciile maritime pentru exporturile rusești
06.02.2026
17:58
1041
Rusia condiționează negocierile nucleare multilaterale de participarea Marii Britanii și Franței, în timp ce SUA presează China, iar Beijingul refuză
06.02.2026
16:51
926
Moldova lansează platforma www.studyin.md pentru a atrage mai mulți studenți străini în universitățile sale
06.02.2026
16:12
951
Cuplu ucis în propria casă și copil rănit în atacurile cu drone rusești din Zaporojie: 517 lovituri în 15 localități, adăpost de câini și mii de consumatori lăsați fără curent
PROGRAM // Începe Reuniunea Teatrelor Naționale Românești: „La Chișinău vor veni TOATE Teatrele Naționale din Republica Moldova și România!”
VIDEO // Un nou atac armat în Sydney. Patru persoane au fost înjunghiate într-o biserică, în timpul slujbei. Momentul, transmis LIVE
Ce se întâmplă dacă înghiți sâmburii de măsline? Nici nu-ţi imaginezi
Marina Tauber oferă DETALII despre mitingul de duminică. Deputata infirmă că s-ar pregăti destabilizări: „Va fi o acțiune pașnică. Protestele, mitingurile sunt acțiuni democratice”
1 MDL
1 EUR
20.04
1 USD
16.99
1 RON
3.93
1 RUB
0.22
1 UAH
0.39


Inapoi














