Pretorul sectorului Râșcani a aflat din presă că a fost DEMIS de primarul general Ion Ceban: „Înțeleg că am luat o decizie corectă să nu scriu cerere de aderare la MAN”
2116
Pretorul sectorului Râșcani, Vlad Melnic, susține că a aflat din presă că primarul general, Ion Ceban, a decis să-l demită, iar în locul său să-l numească pe subalternul său Mihail Furculiță. Melnic, aflat în funcție de aproape patru ani, a menționat că ar fi fost demis pentru că nu a aderat la formațiunea lui Ion Ceban – Mișcarea Alternativa Națională (MAN).
„Cu nedumerire am aflat din presă că Ion Ceban a decis să mă demită fără a respecta legea. Fără o discuție simplă, respectuoasă cu mine, pe care am meritat-o. Așa era corect. Fără cuvinte simple mulțumesc pentru muncă. Acest lucru, desigur, necesită înțelepciune și demnitate. Un astfel de comportament este inacceptabil. Despre pașii juridici și de altă natură vă voi anunța mai târziu. Dar înțeleg că am luat o decizie corectă să nu scriu cerere de aderare la MAN. Anume asta mi s-a cerut în ultimele șase luni. Aprecierea și evaluarea trebuie să fie pentru dedicare și muncă, dar nu pentru un carnet de partid”, a scris Vlad Melnic într-o postare pe Facebook.
Amintim că secretarul Preturii Râșcani, Mihail Furculiță, a fost desemnat astăzi de primarul general, Ion Ceban, în calitate de pretor al acestui sector din capitală.
09.11.2026
00:19
08.11.2026
22:38
08.11.2026
22:34
08.11.2026
21:54
08.11.2026
19:19
08.11.2026
19:08
08.11.2026
18:44
08.11.2026
17:16
08.11.2026
13:23
08.11.2026
12:46
08.11.2026
12:07
09.11.2026
00:19
08.11.2026
22:38
08.11.2026
22:34
08.11.2026
21:54
08.11.2026
19:19
08.11.2026
19:08
08.11.2026
18:44
08.11.2026
17:16
08.11.2026
13:23
08.11.2026
12:46
08.11.2026
12:07
08.11.2026
11:33
08.11.2026
09:23
08.11.2026
08:54
08.11.2026
07:45
08.11.2026
06:35
08.11.2026
06:23
08.11.2026
03:44
08.11.2026
01:46
08.11.2026
01:24
08.11.2026
00:38
08.11.2026
00:27
07.11.2026
22:39
07.11.2026
22:16
07.11.2026
21:52
07.11.2026
21:28
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”















