DOC // Președinta Sandu a decretat DOLIU NAȚIONAL pe 20 noiembrie, ziua în care EROUL Ilie Ilașcu va fi înmormântat la Cimitirul Bellu din București
1406
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a semnat decretul prin care 20 noiembrie 2025 este declarată zi de doliu național, în memoria lui Ilie Ilașcu, simbol al rezistenței și al luptei pentru independența și integritatea teritorială a Republicii Moldova. Toți cei care l-au respectat pe Ilie Ilașcu sunt invitați, joi, să își ia simbolic rămas-bun la Palatul Național, în intervalul 10:00–13:00.
„Joi, când Ilie Ilașcu va fi înmormântat la Cimitirul Bellu din București, declarăm zi de doliu în amintirea eroului R. Moldova. Un om față-n față cu un stat agresor. Care totuși a rezistat. Nu doar a rezistat - ci a rămas liber, cu lupta curată și vorbele demne. Toți cei care l-au respectat pot să își ia simbolic rămas-bun la Palatul Național, între orele 10:00–13:00”, a anunțat președinta Maia Sandu.
Potrivit șefei statului, Ilie Ilașcu va rămâne un simbol al rezistenței și al luptei pentru integritate.
„În cei 9 ani de detenție ilegală, a fost torturat, amenințat, a trecut prin execuții simulate cu gloanțe oarbe pentru a-l dărâma. Dar el nu și-a trădat țara. Ilie Ilașcu a ales, cu fruntea mereu sus, să meargă la moarte pentru independența R. Moldova și va rămâne un simbol al tuturor moldovenilor.
Important este să transmitem lecția lui de patriotism și către generațiile tinere. Sacrificiile lui să rămână în memoria noastră și să ne ofere - în momentele de cumpănă - acea credință, atât de necesară, în puterea neamului de a-și construi destinul”, a conchis Maia Sandu.
Onfernul prin care a trecut Ilie Ilașcu, deținut politic al regimului separatist de la Tiraspol
Extrase documentate de CtEDO:
• Patru execuții simulate. În timp ce era deținut la Comandatura Armatei a 14-a (rusă), Ilașcu a fost supus la patru simulări de execuție. Detaliile sunt terifiante: i se citea sentința de condamnare la moarte, era legat la ochi, dus pe un câmp, iar gardienii trăgeau cu gloanțe oarbe în el până când leșina. (§198)
• „Regula celor 45 de secunde” la toaletă. În aceeași perioadă la Comandatura Armatei a 14-a, deținuții erau duși la WC o singură dată pe zi. Aveau la dispoziție exact 45 de secunde pentru a-și face necesitățile. Dacă depășeau timpul, gardienii amenințau că vor asmuți un câine lup (Ciobănesc Alsacian) asupra lor. Din această cauză, deținuții erau adesea forțați să-și facă necesitățile în celule. (§199)
• Cușca din interiorul celulei. După condamnare, în închisoarea Hlinaia (pe coridorul morții), Ilie Ilașcu nu era ținut doar într-o celulă obișnuită. În interiorul celulei sale a fost montată o cușcă metalică de aceleași dimensiuni cu celula. Patul și masa, tot din metal, se aflau în interiorul acestei cuști. (§241)
• Pedepsirea sa pentru plângerea la CEDO. În mai 1999, după ce reclamanții au depus cererea la Curtea Europeană, condițiile s-au înrăutățit brusc. Hotărârea notează că civili mascați au intrat în celula lui Ilașcu și Ivanțoc. Un colonel (Gusarov) i-a izbit capul lui Ilașcu de perete, l-a lovit cu picioarele, i-a băgat un pistol în gură și l-a amenințat cu moartea, spunându-i direct că aceste acțiuni sunt provocate de plângerea lor la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. (§270)
• Votul din închisoare și pedeapsa. În martie 1999, deși era deținut, Ilașcu (care era deputat în Parlamentul Moldovei) a reușit să trimită o scrisoare care a fost citită în plen, prin care își anunța sprijinul pentru guvernul Sturza. Acest vot a contribuit la formarea majorității necesare. Imediat după acest moment, autoritățile "rmn" i-au interzis orice vizită de la familie și orice pachet timp de nouă luni. (§249)
• Misterul eliberării. Curtea notează că eliberarea sa din 2001 este neclară. Ilașcu a susținut că nu a fost "grațiat", ci "transferat". El a descris cum șeful securității "rmn" (Chevtsov/Antiufeyev) l-a scos din celulă la 5:30 dimineața, l-a dus cu mașina la Chișinău și l-a predat personal șefului SIS-ului moldovean de atunci (Pasat), citind un document de transfer și menționând că sentința la moarte rămâne valabilă dacă se întoarce. Decretul de "grațiere" semnat de Smirnov a apărut abia la câteva luni după eliberare, iar Ilașcu a susținut că e un fals. CEDO a concluzionat că nu poate stabili cu certitudine baza legală a eliberării sale (grațiere sau transfer).
17.11.2025
22:27
15.07.2026
19:00
15.07.2026
17:44
15.07.2026
16:44
15.07.2026
16:12
15.07.2026
14:50
15.07.2026
14:35
15.07.2026
13:38
15.07.2026
20:34
15.07.2026
20:20
15.07.2026
19:00
15.07.2026
17:44
15.07.2026
17:27
15.07.2026
17:21
15.07.2026
17:10
15.07.2026
16:56
15.07.2026
16:44
15.07.2026
16:40
15.07.2026
16:02
15.07.2026
14:50
15.07.2026
14:35
15.07.2026
13:38
15.07.2026
13:37
15.07.2026
12:40
15.07.2026
11:55
15.07.2026
11:46
15.07.2026
10:21
15.07.2026
10:01
15.07.2026
09:39
15.07.2026
09:08
15.07.2026
08:45
UE acceptă derogare pentru Ucraina: Kiev cumpără componente de drone din China cu bani europeni
UE prelungeşte până în 2028 protecţia pentru refugiaţii ucraineni, dar închide uşa noilor bărbaţi de vârstă militară
















